PSD încearcă execuţia politică a lui Stelian Tănase

Vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, acuză PSD că vrea să decapiteze conducerea TVR. Agenda şedinţei Birourilor Permanente ale celor două Camere nu a fost respectată. Motive legale pentru trântirea raportului de activitate al TVR nu există.

Ludovic Orban acuză

De mai bine de o lună de zile există semnale din mediul politic, zona puterii, că se intenţionează debarcarea lui Stelian Tănase de la conducerea postului public de televiziune. TVR este, în afara CCR, singurul „obiectiv strategic” care nu este condus de PSD. Miercuri am avut confirmarea oficială a semnalelor care până mai ieri circulau doar sub forma zvonurilor. Vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, în calitate de lider al deputaţilor PNL a participat la şedinţa comună a Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, şi, în jurul orei14.30 afăcut următoarea declaraţie:

Primul obiecitv al PSD este acela de a grăbi decapitarea lui Stelian Tănase de la conducerea Televiziunii Române. În conformitate cu legea, SRTv, SRR şi CNA au obligaţia de a depune raportul de activitate anual. Aceste rapoarte de activitate trebuie depuse în conformitate cu legea până la data de 15 aprilie, urmând să fie dezbătute în comisiile de cultură reunite ale celor doua Camere. PSD nu a vrut să trimită raportul către comisiile de cultură şi de buget-finanţe decât în cazul TVR, refuzând să ia act de depunerea raportului din partea ruşinosului CNA condus de Laura Georgescu, care a transformat această instituţie într-o cârpă de şters pe jos a lui Victor Ponta. Deci a refuzat să dezbatem în Birourile Permanente şi să trimitem mai departe raportul CNA. De asemenea a refuzat să emită spre dezbatere raportul SRR. Singurul raport pe care s-au grăbit să-l trimită spre dezbaterea comisiilor de cultură a fost raportul TVR, dându-se un termen de o săptămâna. Ceea ce-mi arată că, de fapt, PSD vrea să facă o execuţie politică a unui conducător de televiziune, pentru simpla îndrazneală a acestui conducător de televiziune de a nu fi sluga lui Victor Ponta şi a PSD. Nu îi interesează ce se întâmplă la CNA, ruşinea şi promiscuitatea în care a ajuns CNA, faptul că majoritatea membrilor CNA doreşte schimbarea din funcţie a preşedintelui CNA, Laura Georgescu. Nu îi interesează lucrul acesta. Pe ei îi interesează să subordoneze politic televiziunea, astfel încât să mai aibă un instrument de propagandă prin care să-şi răspândească minciunile, neadevărurile şi calomniile la adresa liderilor opoziţiei”.

Cu alte cuvinte, s-a dat o săptămână pentru ca senatorii şi deputaţii din Comisia de cultură să analizeze şi să dezbată un raport care are 196 de pagini, plus alte documente ale conducerii postului public prin care se propun măsuri de redresare financiară a instituţiei generate de datoriile istorice ale TVR din perioada 2005-2012.

Surpriza din agenda Birourilor Permanente Comune

Declaraţia liberalului Ludovic Orban este confirmată de… agenda şedinţei comune a Birourilor Permanente, unde la primul punct de pe ordinea de zi scria negru pe alb: „Notă privind repartizarea la comisii a rapoartelor de activitate ale unor instituţii a căror activitate se află sub control parlamentar”. Deci era vorba de mai multe rapoarte de activitate. Numai că, deşi agenda nu era deloc aglomerată – mai erau patru modificări în componenţa unor comisii comune şi o notă privind iniţiativele legislative de competenţa plenului comun, rezolvarea celor 5 puncte de pe ordinea de zi se rezolva în 4 sau 5 minute – şi nici nu exista factorul de presiune, timp, majoritarii din Birourile Permanente au decis doar în privinţa unui singur raport de activitate, coincidenţă, cel al TVR. Când se întrunesc Birourile Permanente Comune, structura politică este următoarea: 13 PSD + 3 PC-L, 1 minorităţi – zona puterii 7 PNL – zona opoziţiei, 2 UDMR – zona neutră.

De ce se vrea decapitarea lui Tănase

Trimiterea la comisii doar a Raportului anual de activitate al TVR, procedura accelerată din comisii reprezintă elemente clare că PSD încearcă decapitarea lui Stelian Tănase şi a actualului CA. Marea problemă este însă că nu există argumente pentru decapitare. Din punct de vedere financiar, TVR este clar în revenire. În2013 aieşit pe plus, iar în2014 aînregistrat pierderi, dar acestea doar din cauza penalităţilor la datoriile istorice. Din 2013 Tănase a început un plan de redresare, de reducere a cheltuielilor, renunţându-se la unele programe extrem de costisitoare şi chiar operând reduceri de personal acolo unde s-au constatat surplusuri. Tot în această perioadă s-au înaintat spre Ministerul Finanţelor, cancelaria premierului şi Parlamentului o serie de propuneri de modificare a legislaţiei. Se ştie, trei acte normative din perioada 2003-2005 au stat la baza datoriilor postului public de televiziune.

Din punct de vedere „politic” nu s-au înregistrat derapaje la TVR. Sau, mai pe româneşte, deşi Stelian Tănase a reprezentat propunerea PNL, anul trecut în campania electorală postul a fost echidistant, iar PSD nu a fost deloc dezavantajat. Chiar se poate spune că transmiterea în campanie, „live”, a lansării de la Craiova a candidaturii lui Victor Ponta a fost un act de curtoazie faţă de acesta şi faţă de PSD. Totuşi, principalul partid de guvernământ vrea să-şi treacă TVR în „palmares”, pentru că 2016 este un an electoral crucial şi, în acest caz, echidistanţa nu i-ar pica bine. Mai mult, PSD şi-a pierdut o piesă de bază din TVR: fostul purtător de cuvânt al cabinetului Năstase (implicat şi în alte mişcări de ordin politic), Claudiu Lucaci, a fost descalificat de la şefia ştirilor, el neobţinând baremul pentru ocuparea funcţiei. Numirea în locul lui a Ralucăi Stroe Brumariu, care nu este din „familia” social-democrată, şi posibila suspendare din funcţie a producătorului general, Cristian Zgabercea (un alt om de încredere al PSD), din cauza problemelor pe care le are cu justiţie în dosarele lui Nicuşor Constantinescu, iarăşi nu sunt pe placul PSD. Rămâne de văzut cum se vor desfăşura „ostilităţile”, în primele zile ale săptămânii viitoare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andreea Cristescu 134 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.