Raluca Turcan despre reținerea lui Adriean Videanu

Vicepreşedintele noului PNL, Raluca Turcan, a declarat la RFI că a primit „cu părere de rău” vestea reţinerii preşedintelui PDL Bucureşti, Adriean Videanu. Ea crede că imaginea fostului PDL este afectată, dar că nu trebuie consideraţi corupţi toţi politicienii.

Întrebată cum a primit vestea reţinerii lui Adriean Videanu, Raluca Turcan a răspuns: „Am primit-o cu părere de rău, aşa cum primesc orice veste despre oameni cunoscuţi sau oameni politici care ajung în această situaţie. Însă pe fond, am doar trei comentarii: cred că justiţia trebuie să funcţioneze, indiferent despre cine este vorba (…); cred că trebuie totuşi aplicată prezumţia de nevinovăţie oricărei persoane, până la condamnarea definitivă, chiar dacă uneori este greu să faci lucrul acesta; ultimul lucru este că fiecare nou caz de corupţie legat de clasa politică ar trebui să-i îndemne pe toţi oamenii politici să reflecteze la ceea ce pot face pentru a nu mai ajunge în asemenea situaţii, pentru a profesionaliza şi curăţi clasa politică, cred că trebuie un îndemn la reflecţie, pentru a gândi ce persoane se promovează în funcţiile publice, cum îşi gestionează politica de cadre partidele (…). Cred că partidele în ansamblul lor nu trebuie să trimită pe funcţii şi să mai trimită pe funcţii oameni cărora li se răsplăteşte generozitatea sau fidelitatea, ci trebuie trimişi oameni pe funcţii pentru a face instituţiile unde ei ajung să performeze şi să lucreze pentru interesul public”.

Întrebată dacă este afectată imaginea vechiului PDL, Raluca Turcan a răspuns: „Evident că este afectată imaginea, a fostului PDL, dar per ansamblu, indiferent unde există suspiciune de corupţie şi mai rău, unde există corupţie dovedită, este afectată imaginea întregii clase politice”.

Adriean Videanu a fost reţinut joi seară de procurorii DNA, în dosarul fostei şefe a DIICOT, Alina Bica.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.