Record de temperatură la începutul săptămânii

Mijlocul lunii februarie va aduce temperaturi ridicate în întreaga țară, dar mai ales în sudul țării și în București, cu până la 15 grade Celsius peste limitele normale, fiind posibil să se înregistreze chiar recorduri zilnice de temperatură luni și marți, a declarat duminică, pentru Agerpres, Maria Tomescu, meteorologul de serviciu al ANM.

„Luni ne așteptăm la temperaturi cuprinse între 11 grade Celsius în depresiuni și 21 — 22 de grade Celsius în Lunca Dunării, cu 19 — 20 de grade în Capitală. Marți, temperaturile vor fi cuprinse între 10 și 22 de grade Celsius, cu 23 — 24 de grade în Lunca Dunării și 21 — 22 de grade în București, iar de miercuri vremea se mai răcește comparativ cu luni și marți, fiind în jur de 18 grade Celsius, dar în continuare va fi foarte cald. În mod normal, în această perioadă, ar trebui să avem maxime cuprinse între zero și șase grade Celsius, cu cinci grade în București și minime, între minus nouă și plus un grad Celsius, iar în București minus trei grade Celsius. În această perioadă, chiar și minimele sunt mult mai ridicate decât maximele normale. Minimele pe care noi le avem în tot intervalul sunt de minus un grad și 10 grade Celsius, adică cu opt grade mai ridicate decât cele normale, în timp ce temperaturile maxime vor fi chiar cu 15 grade mai ridicate”, a spus meteorologul.

Zilele de luni și marți ar putea atinge, potrivit estimărilor făcute de meteorologi, un record zilnic al ultimilor 50 de ani.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.