Rotterdam este cuprins de proteste și confruntări între poliție și cetățeni turci. Ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a sosit la Metz, în Franța, pentru un miting electoral al diasporei turce. Olanda a intrat în dispută diplomatică cu Turcia, la fel și Germania, acuzată de Ankara de „fascism“. Toate acestea riscă să arunce în aer acordul privind migrația dintre UE și Turcia, iar un nou val de imigranți din Orientul Mijlociu poate să se abată asupra Europei.
Totul pleacă de la referendumul de pe 16 aprilie pentru instituirea regimului prezidențial în Turcia, după 13 ani cu președintele Recep Tayyip Erdogan și Partidul Justiție și Dezvoltare la putere. Sondajele arată că taberele pro și contra sunt umăr la umăr, iar astfel, votul diasporei turce din Vestul Europei (circa trei milioane de cetățeni turci cu drept de vot, conform statisticilor oficiale) contează uriaș. Regimul de la Ankara a decis să-și exporte problemele în Europa prin organizarea de mitinguri electorale cu participarea înalților oficiali în Germania, Austria, Franța sau Olanda. Timpul e scurt – diaspora votează mai repede, în intervalul 27 martie-9 aprilie.
„Vor fi repercusiuni“
Un moment extrem de nefericit pentru asemenea inițiative, pentru că exact în aceste țări vor avea loc alegeri: pe 15 martie în Olanda, în aprilie, mai și iunie în Franța, iar în septembrie în Germania. Orice concesie făcută acum unui regim cu tentă islamistă ar aduce voturi partidelor de extremă-dreapta și antisistem din aceste țări. Este motivul pentru care guvernul Olandei a expulzat-o în Germania pe Fatma Betul Kaya Sayan, ministrul turc al Familiei, și l-a prevenit pe ministrul de Externe, Mevlut, să nu încerce să vină în Olanda pentru un miting electoral. Pentru a nu pierde voturi în fața extremistului Geert Wilders, până și taciturnul premier olandez Mark Rutte a declarat că „turcii care nu acceptă valorile democrate olandeze ar trebui să plece în Turcia“. Turcia alege însă să mute problema din Olanda în Franța (cu circa jumătate de milion de cetățeni turci). Ministrul de Externe a venit duminică, pentru un miting, la Metz. „Scuzele Olandei nu sunt de ajuns. Vor fi repercusiuni“, a amenințat Cavusoglu. Germania, cu cea mai mare diasporă turcă (circa două milioane de cetățeni cu drept de vot), a intrat prima în dispută cu regimul Erdogan – a interzis mai multe mitinguri, iar președintele turc a calificat gestul drept „reminiscență nazistă și fascistă“.
Un referendum liber?
Condițiile în care va avea loc referendumul pot oferi indicii despre cum va arăta acest regim, care se poate extinde până în 2029. În primul rând, cum poate fi catalogat un regim în care cei care vor să voteze „nu“ la referendum sunt calificați drept „teroriști“? Apoi, cât de democratic este un referendum cu o campanie și un vot organizate sub stare de urgență? Starea de urgență instituită în Turcia după tentativa de puci, din iulie 2016, trebuia să se încheie pe 16 aprilie, dar premierul Binalu Yildirim a anunțat pe 10 martie că ea va fi prelungită cu trei luni.
O țară epurată
Apoi, începând de la tentativa de puci, peste 120 de publicații critice la adresa lui Erdogan au fost închise. Sute de ziariști și oameni simpli au fost arestați pentru presupuse insulte aduse regimului. Armata, poliția și justiția au fost epurate, cu mii de oameni demiși. Argumentul cel mai invocat a fost apartenența la organizația FETO a clericului Fetullah Gulen, un fost aliat al președintelui, dar acum inamicul său principal, autoexilat în SUA. Campania pentru referendum are loc cu Turcia în război – armata participă la operațiunea „Scutul Eufratului“, în Siria. Miliardarii turci care susțineau o linie politică laică au fost „îmblânziți“ de starea de urgență și de epurări. Pentru a nu-și vedea periclitate afacerile în presă (publicația Hurriyet și canalul CNN-Turk, deținut împreună cu Turner Broadcasting), Aydin Dogan a început să investească în conferințe împotriva islamofobiei prin Europa. Miliardarul Mehmet Emin Karamehmet, promotor al emancipării femeilor, a ajuns acum să promoveze educația islamică.
Afaceri religioase sau spionaj?
Acestea sunt premisele de la care se pleacă pe calea schimbării Constituției Turciei. Propaganda regimului Erdogan, dar și propaganda regimului Putin (aliatul de conjunctură al Turciei), arată cu degetul către Germania și Olanda și susține că Vestul a picat testul democrației, opunându-se desfășurării campaniei electorale turce în aceste țări.
Regimul Erdogan a fost foarte vocal, chiar și la București, când a atras atenția asupra instituțiilor de învățământ sponsorizate de Gulen, care ar răspândi ideologia islamistă. Însă același regim Erdogan este la fel de insidios. În urmă cu nici o lună, poliția germană a percheziționat locuințele a patru imamici turci, suspectați că-i spionează pe turcii din țară, la ordinul Ankarei (prin Directoratul pentru Afaceri Religioase). Atașatul religios al Ambasadei Turciei în Olanda a fost rechemat la Ankara, după ce a recunoscut că îi spiona pe posibilii susținători ai organizației lui Fetullah Gulen. Un scandal similar a izbucnit în Norvegia. În Austria este investigată o situație asemănătoare, la Ambasada Turciei de la Viena. Reticența guvernelor occidentale este de înțeles, chiar și în afara contextului electoral.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.