Remember la un eşec inacceptabil

Actuala clasă politică românească arată tot mai mult că nu mai are resurse de reacţie în situaţii-limită, precum aceasta a suspendării preşedintelui. Suntem într-o conjunctură istorică în care birocraţia poate distruge spiritul democratic, esenţa lumii sub aspect social şi nu numai.

Mediul politic european şi societatea românească au fost obişnuite, după evenimentele din 1989, cu ieşiri la rampă ale mediului continuu previzibile, care au servit tuturor. Europenilor le-a fost oferită şansa unei grile, în urma mineriadelor, prin care România a intrat pe un lung culoar de aşteptare la deblocarea vizelor. Establishment-ului autohton a permis facerea tuturor jocurilor care să-l avantajeze. Şi unii, şi alţii, politicienii europeni şi cei români, au uitat că există un electorat cu probleme acumulate, de o teribilă intensitate. Focalizarea pe campaniile eradicării corupţiei a permis o imensă propagandă, inclusiv un carierism greu de ierarhizat în condiţiile unei agresiuni a unui aparat birocratic european, prin care fondurile sunt tot mai dificil drenate, accesate spre România.

Politica, în loc să devină un for eliberator al vieţii, al unor concepte funcţionale, democratice, element de încredere şi coeziune, a evoluat în condiţiile date spre abstract, cenzură, centralism, show. Nimic altceva decât parazitare intensificată în direcţia constituirii unor caste care apar în mod disciplinat în peisajul public în momentul când li se clatină corabia. Viziunea piramidală caracterizează cam toate manifestările politice ale acestei grupări. Cu ce argumente şi virulenţă, am văzut în mai multe ocazii.

Monica Macovei s-a arătat drept un comisar de duzină, în condiţiile în care însuşi conceptul de libertate impune o abordare diferită. Cristian Preda, pe care personal îl apreciez, se transformă prea mult în adorator al unor formule mult prea legate de contextul liderului maxim. Vasile Blaga, încercând să ţină sub control disoluţia PDL-ului, face un enorm şi regretabil pas spre demagogie.

USL, din redută a stângii şi liberalismului, îşi arată tot mai vizibil contradicţiile interne, lipsa unei coeziuni de tip alianţă. Neintegrând sindicalismul, societatea civilă, acccesul masiv în paginile jurnalelor de ştiri, moralitatea publică, alianţa se prezintă mai mult un posibil profitor al unor schimbări inerţiale care au avut loc în stradă, duse până în Parlament. Victor Ponta se prezintă tot mai mult un politician de mâna a doua, prea soft, prea politicos pentru un lider, ocupând cu fiecare ieşire publică un loc secund. Crin Antonescu se anunţă mult prea impetuos, patriotard, lipsit de realism în ofensiva politică. Şi unul, şi altul dintre cei doi lideri au ezitări, frici, resimt minusuri, într-un cuvânt au complexe, poate inerente. Regimul Băsescu a reuşit să complexeze o întreagă societate, să o angoaseze, să o faulteze. Politic vorbind, marele plagiator al epocii nu este doar Victor Ponta, ci în primul rând preşedintele care a plagiat cu virgule, cu citate, cu bibliografie, ştiinţific, regimul lui N. Ceauşescu, în ce priveşte bucătăria Securităţii.

USL trezeşte neîncredere prin acest tempo care intervine în tot ce face. Zilele acestea, tot românul ar fi aşteptat un mesaj ferm, concis, dătător de speranţă din partea USL-ului. Curtea Constituţională e minunată. Alinierea şi cooperarea de tip chinez se citesc tot mai mult printre rânduri. Nimic din peisajul politic detestabil al adversarilor nu mai apare în demersurile responsabililor. Sigur, nu este niciun partid, în mod exclusiv, salvarea României. Numai Traian Băsescu a reuşit această performanţă de-a fi salvatorul tuturor, de pe poziţia unui înecat politic. E primul pacient care din perspectiva unui ins aflat în reanimare este prezentat drept medic reanimator.

Aprecierile venite din mediile europene conform cărora revenirea lui Traian Băsescu ar fi în beneficiul democraţiei, al echilibrului puterii de la Bucureşti, pot fi adevărate dacă în locul lui ar fi altcineva, cu alte resurse imaginative, cu alt mod de referinţă. De când se află la putere, Traian Băsescu n-a făcut decât un fel de jurnalism de budoar. Cine cu cine flirtează, câte pagini a copiat x, cu ce maşină a mers cel care a doua zi candidează la o anume funcţie etc. Lucruri discutabile care pot compromite, desigur, cariere oriunde. Interesant este că toate cozile de topor, inşii cu un sistem de valori, evident, destul de comun, sunt fără pată. Căutarea unor puncte slabe pare să fie preocuparea de bază a serviciilor, treaba lor fiind alta. Punctul marcant al mentalităţilor manipulate, induse e tot mai mult o extinsă arie de manevră. Important în economia unei persoane este echilibrul între pozitivul şi negativul constitutiv, cu predominare a pozitivului, care ar trebui cultivat pe toate căile posibile. Aceasta ar trebui să fie într-o oarecare măsură forţa de punere în mişcare a lucrurilor, spiritul critic social, uman, intelectual lăsându-se infuzat de o autentică spiritualitate. Altfel, va fi atras în centrul lucrurilor jocul gregar, distructiv, fals progresist.

Revenirea la Cotroceni a lui Băsescu nu este un lucru bun. Ca regretatul Octavian Paler, cu ani în urmă, mă văd repetând acest lucru până la disperarea disperării, ceea ce nu-mi imaginam cu mai mulţi ani în urmă, gândindu-mă la posibilitatea comentariului politic. Mai sunt marcat de discuţia pe care am avut-o în străinate, cu câteva zile în urmă, când un jurnalist îmi explica corectitudinea juridică a revenirii la puterea lui Băsescu. Nu mai eram, în acea clipă, nici intelectual român, nici cetăţeanean european. Cel care îmi explica cu încrâncenare corectitudinea revenirii era un om care mă adora în plan literar. Îmi luase dreptul de-a mai spune ceva în calitatea de persoană care trăiesc în România, mă confrunt cu lumina din tenebra carpatică. A trebuit să tac, să mi se explice chestiunea! Omul meu se dădea doct pe subiect. În ţara lui, dacă 7 milioane e oameni ar fi votat un lucru, a doua zi s-ar fi aplicat, chiar dacă cvorumul ar fi fost de 7 ori mai mare decât numărul acestora. Se pare că propaganda nebună e mai puternică decât orice atunci când vine din ţări încremenite. Am tăcut, mi-am spus că voi scrie ceva. Exact ca pe vremuri, când Bucureştiul era cufundat în mizeria absolută, unele dintre marile reprezentanţe diplomatice se jucau cu relativizarea acelei situaţii de nedescris. Nu s-a schimbat nimic până astăzi. Românii trebuie să fie tot mai conştienţi că politica lor trebuie să se facă în primul rând pe teritoriul naţional.

În jocul lumii, România trebuie să fie vie, activă, să nu mai aştepte nimic providenţial de la politicieni, cu atât mai mult de la cei care îşi arogă drepturi juridice în raport cu propriii alegători. Numai cei care respectă trebuie respectaţi!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.