Remus Cernea: Este o ruşine pentru această ţară…

Sâmbătă, în Capitală au avut loc două mitinguri.

Unul organizat de Asociaţia Accept, în favoarea diversităţii şi protejării drepturilor minorităţilor sexuale, celălalt, de Noua Dreaptă, pentru susţinerea şi apărarea familiilor tradiţionale. La parada gay au participat câteva sute de persoane, putând fi remarcată, de asemenea, şi prezenţa ambasadorilor Olandei şi Suediei, precum şi a unui ataşat de la Ambasada SUA. Aceştia au adresat mulţumiri organizatorilor şi şi-au exprimat susţinerea pentru apărarea drepturilor minorităţilor sexuale.

Printre participanţii la manifestare s-a numărat şi deputatul Remus Cernea, o prezenţă obişnuită la aceste evenimente, după cum recunoaşte.

Remus Cernea a răspuns câtorva întrebări, pe marginea acestui subiect, pentru cititorii cotidianul.ro.

“Este un marş făcut pentru drepturile omului. Drepturile persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transgender) sunt drepturi ale omului”, a ţinut să precizeze deputatul.

“Este a noua ediţie la care eu particip din cele 11. Este un marş la care participă atât persoane LGBT, cât şi persoane heterosexuale, care îşi asumă această cauză a apărării drepturilor omului.

Am văzut că şi trei reprezentanţi ai ambaselor străine au luat cuvântul, Ambasada Olandei, Suediei şi SUA. Este o temă importantă ce poate fi comparată cu lupta de acum aproximativ 100 de ani pentru drepturile femeilor, drepturile la vot şi alte drepturi, pentru drepturile afroamericanilor în Statele Unite în anii ‘50-’60, este aşadar o luptă pentru drepturile omului”.

Remus Cernea a ţinut să reamintească de propunerea legislativă privind recunoaşterea parteneriatului civil pentru persoane LGBT, în condiţiile în care, spune deputatul, ţara noastră se află printre ultimele locuri în această privinţă.

“Miercuri, în plenul Parlamentului Ronâniei, în plenul Camerei Deputaţilor, pe ordinea de zi se află înscrisă propunerea legislativă pe care am facut-o pentru recunoaşterea parteneriatului civil.

Este o temă importantă, 19 ţări membre ale Uniunii Europene deja au legiferat în acest domeniu, România este printre ultimele care nu a făcut acest lucru.

Mai mult, ţara noastră are şi reglementări prin care restricţionează explicit drepturile persoanelor LGBT, în sensul în care parteneriatele civile sunt interzise în România prin art. 277 din Codul Civil, ceea ce este o ruşine pentru această ţară.

Referitor la demersurile susţinute de deputat în sensul separării Bisericii de Stat, acesta a arătat: “Separarea dintre Stat şi Biserică este o condiţie a egalităţii în drepturi pentru toţi. Nu trebuie să construim o societate cu privilegii şi discriminări, ci una în care fiecare să se poată manifesta liber, să-şi poată manifesta drepturile pe deplin. Or, în privinţa libertăţii religioase doar dacă avem instituţii neutre putem asigura această egalitate în drepturi. Altfel, unii vor fi privilegiaţi, iar alţii discriminaţi.

Este ceea ce se întâmplă astăzi, când banii, sunt fonduri publice uriaşe care merg spre Catedrala Mântuirii Neamului. Se face o îndoctrinare religioasă în şcoli, deşi copiii ar trebui să beneficieze de o educaţie pentru toleranţă, şi nu una către discriminarea unor categorii sociale sau către ură faţă de alte culte, aşa cum, din păcate, se întâmplă cu unele manuale de religie ortodoxă”.

Referitor la protestul celor de la Noua Dreaptă, care contestă căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi adopţiile homosexuale. Remus Cernea crede că punctul de vedere exprimat de aceştia ar întoarce România spre „barbarie”. “Avem în România libertatea de exprimare, este şi acela un punct de vedere, dar acel punct de vedere întoarce România spre barbarie. Marşul diversităţii (…) este un marş care ar îndrepta România către civilizaţie, către nivelul de civilizaţie al statelor occidentale, spre care aspirăm”.

Această ură şi homofobie se manifestă uneori chiar în Parlamentul României

“Un anumit procentaj din cetăţeni, poate 1-2%, numai un expert poate să spună exact, are această orientare sexuală. Ei nu trebuie ostracizaţi, marginalizaţi, discriminaţi.

Trebuie acceptaţi, iar drepturile lor trebuie să fie recunoscute. Homosexualitatea este un lucru natural, este o variaţie care se întâlneşte la sute de specii în natură. Aşadar nu este nimic care ar trebui să genereze toată această ură şi homofobie care se manifestă uneori chiar în Parlamentul României, atunci când, spre exemplu, am oferit acest steag al diversităţii, steagul curcubeu, preşedintelui de şedinţă, dl Viorel Hrebenciuc, Domnia sa a anunţat presa că l-a aruncat la coş. Practic, în mod simbolic a aruncat la coş drepturile cetăţenilor acestei ţări. Şi a făcut-o şi acum şi mă tem că a făcut-o şi pe parcursul celor 25 de ani în care partidul domniei sale a fost în prim-planul vieţii politice din România”.

Este necesar să avem o reglementare măcar pentru recunoaşterea parteneriatului civil 

„Nevoia pentru parteneriatul civil o au şi foarte multe cupluri heterosexuale care trăiesc împreună şi care ar dori să aibă un instrument legal prin care să-şi poată, de exemplu, lăsa moştenirea unul celuilalt. Sau pentru a putea contracta un credit, însumând veniturile celor doi, sau pentru a beneficia de asigurări medicale, sau pentru a fi consideraţi aparţinători, în care unul dintre cei doi parteneri are probleme de sănătate”.

Întrebat cum se înţelege cu preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, Remus Cercea a spus:

“Eu îl respect, Domnia sa s-a manifestat în numeroase rînduri foarte agresiv faţă de mine, dar eu respect orice persoană, niciodată nu i-am răspuns cu aceeaşi monedă, cred că este marca unui politician european să răspundă în mod civilizat chiar şi atunci cînd este atacat la persoană. Asta am făcut şi asa voi face în continaure”, a conchis deputatul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.