Un stil dur şi minimalist care emoţionează. Linii drepte, desen geometric, dar şi poezie. Rudy Ricciotti, arhitectul „care face betonul să danseze”, este un anticonformist cu un limbaj radical, decis să „transforme nefericirea în fericire”. O arhitectură funcţională şi narativă totodată.
Născut în Alger, şi-a petrecut copilăria la Camargue, din care a păstrat gustul iodat şi sălbatic, cel al omletelor cu stele de mare, echivalent al madeleinei lui Proust. „Sunt un cetăţean mediteranean, manierist”, îi place să declare lui Rudy Riccioti.
Interiorul MuCEM, făcut parcă din piele şi oase
După studii de inginerie la Geneva, îşi desăvârşeşte formaţia la Şcoala de Arhitectură din Luminy. N-a părăsit niciodată Sudul, decât pentru a-şi urmări proiectele internaţionale. În Studioul lui de la Badol, care numără peste 30 de colaboratori, arhitecţi, urbanişti, peisagişti, se vorbesc nu mai puţin de 13 limbi: engleza, germana, vietnameza, dar şi greaca, araba, provensala…
Urmărind contextul fiecărui loc, Ricciotti convoacă materia, lumina, mineralul sau vegetalul pentru a construi o istorie contemporană. Este influenţat de culturile vechi, în special de cele mediteraneene, dar şi de cea arabă, pe care le adaptează parametrilor timpului său, aceia ai tehnicilor şi materialelor. Lucrând betonul la capacităţile lui extreme, niciodată porticurile greceşti, arabescurile, apeductele romane n-au fost revizitate într-o viziune atât de senzuală şi epurată. Inginer în desenele sale, el verifică totul din punct de vedere matematic, iar ca arhitect desenează tensiunile.
O arhitectură radicală şi manieristă
MuCem demonstrează vitalitate
Din 10 aprilie până în 8 septembrie, se află deschisă la Paris, la „Cité de l’Architecture et du Patrimoin”, expoziţia „Ricciotti, arhitectul”.
Ea prefaţează deschiderea „MuCEM” de la Marsilia (Muzeul Civilizaţiilor Europei şi al Mediteranei), în iulie, în cadrul „Marsilia – Capitală Europeană a Culturii”, o construcţie care se integrează perfect în peisaj.
A publicat recent o carte intitulată „Arhitectura este un sport al luptei”. „Cité de l’Architecture et du Patrimoin” i-a consacrat arhitectului şi inginerului născut în Alger prima sa expoziţie monografică de când a obţinut „Marele Premiu Naţional de Arhitectură” în 2006.
Muzeul Cocteau din Menton
„În ruptura cu modernii, Ricciotti dezvoltă o scriere personală, o arhitectură de autor, nu una generică cum o găsim peste tot”, afirma Francis Rambert, comisarul expoziţiei. Radical, „Stadionul” său de la Vitrolles, desenat în 1990, este o clădire paralelipipedică din beton, monolitică, într-un peisaj de bauxită.
Ricciotti a împins cercetările materiei, experimentând în tehnologia betonului şi a fibrelor de beton ultra performante. Senzorialitatea pielii şi cea a materiei osoase sunt legate, oferind forţă arhitecturii. El foloseşte o fină reţea de beton ajurat şi structură în sticlă.
Reţelele stadionului de rugby, Jean Bouin
O mărturie a structurii faţadelor din beton negru este cea de la „Centrul Coregrafic Naţional” de la Aix-en-Provence, inaugurat în 2006 şi botezat „Pavilionul negru”, un edificiu care are „piele şi oase”, după expresia autorului.
Înalt de 27 de metri, el are o structură strict delimitată de bârne drepte şi oblice şi de „ace”, care se subţiază odată cu înălţimea. Este un omagiu adus coregrafului Angelin Preljocaj. „Acestei clădiri a unui Pitagora aflat sub influenţa absintului”, îi răspunde „MuCEM”, construit pe un sit al portului Saint-Jean la Marsilia. Un pătrat perfect de 72 de metri pe o latură. Volumul este fixat în peisaj producând un efect spectaculos. Pătratul este delimitat în spaţiu de o reţea fină de beton, dispusă la sud, la vest şi pe acoperiş, încadrând un paralelipiped din sticlă de 52 de metri constituind corpul muzeului. Între cele două se desfăşoară rampe de circulaţie, derulate în maniera unui zigurat până la terasa panoramică. Această falie periferică este ca o respiraţie proaspătă, în mirosul iodului mării.
Extensia Sălii de concert a Filarmonicii din Potsdam
Pielea în reţea este dintr-un beton de ultimă generaţie, din fibre ultra perfomante, cu o constituţie granulară compactă asemănătoare pietrei. Un material pe care Rudy Ricciotti l-a folosit încă din anul 2000, în „Pasarela Păcii”, pe fluviul Han din Seul, şi în Stadionul „Jean-Bouin” din Paris. Şi acum, această fină reţea îmbracă edificiul acoperind tribunele ca o piele ondulată, metaforă a corpului în mişcare. Dar, atenţie, previne arhitectul, nu haina îl face pe rugbist. Această anvelopă este şi piele, şi structură în acelaşi timp. „Stadionul ascultă oarecum de reglementările urbanistice. La sosire, pare mai curând feminin”.
Colonada care face trecerea de la exterior la interior
Experimentele lui Ricciotti asupra betonului l-au făcut să inventeze un vocabular care îi este propriu. Pentru el, „chiar dacă nu-i place lui Adolf Loos, ornamentul nu este o crimă”. Preferă să folosească termenul de manierism. Manierismul, după definiţia cea mai exactă a pictorului Gerard Traquandi, spune el, este „o sinteză a ştiinţelor”. Istoria demonstrează că momentele de transfer sunt întotdeauna dificile. „Eu cred că figura manieristă de astăzi este figura cea mai periculoasă”, declară arhitectul Francis Rambert, în catalogul expoziţiei „Ricciotti, arhitectul”.
Stadionul Jean Bouin din Paris
Un efect de drapaj pentru „Pavilionul Alb” al „Centrului de Artă Contemporană” de la Colomiers, şi pentru viitorul „Centru Cultural” de la Gstaad din Elveţia, motivul pliseului pentru sediul organizaţiei internaţionale de la Cadarache, în curs de construcţie. „Manierismul autorizat are noi virtuţi ale naraţiei”, spune Ricciotti, căruia îi plac poveştile şi aventurile arhitecturale. O dovedesc şi extinderea Filarmonicii din Potsdam, edificiu din 1930, „Palatul Festivalului” de la Veneţia, „Muzeul de Artă Contemporană” de la Liège
De la „Scrisorile persane” la „Frumoasa şi bestia”
Biblioteca multimedia din Caen-la-Mer
Am văzut deja, în septembrie, acel „covor zburător”, ţesut dintr-un material metalic auriu, care a fost aşezat deasupra curţii Visconti a Muzeului Luvru, pentru a pune în lumină operele noului „Departament al Artelor Islamului”. Împreună cu arhitectul Mario Bellini au întins Islamului o mână, ca în acea imagine a lui Montesquieu primind Persanul în vizită la Paris. De la „Scrisorile persane” la „Frumoasa şi bestia” n-a fost decât un pas pe care arhitectul s-a grăbit să-l facă în 2011, ridicând „Muzeul Cocteau” la Menton. Ricciotti a construit Muzeului Cocteau de la Menton un fel de carapace din beton, imaginând o siluetă enigmatică. A avut un curaj nebun şi un primar care să-l asculte. Laureatul viitorului stadion „Jean-Bouin” şi al „Muzeului Civilizaţiilor Europei şi Mediteranei” de la Marsilia şi-a plasat îndrăzneţ edificiul cu siluetă enigmatică în faţa mării, aproape de fortul ale cărui lucrări de restaurare au fost conduse de Cocteau.
Centrul Coregrafic Naţional din Aix-en-Provence, numit şi Pavilionul negru
Originalitatea construcţiei de 2.700 de metri pătraţi, în formă de triunghi, constă într-un nivel subteran, ceea ce scade înălţimea clădirii lăsând să se vadă oraşul vechi cu halele sale datând din 1888. Înalt de 4,5 metri, edificiul, cu aspect futurist, a fost gândit să se integreze perfect în ordinea existentă: albastrul coastei de o parte, galbenul cascadei, ocrul şi roşul vechiului oraş. El se pliază pe forma terenului, cu o esplanadă magnifică într-un mozaic în formă de şopârlă, aşa cum dorea poetul într-una dintre scrierile sale din 1961, care creează legătura între oraş şi mare.
Una dintre rampele de circulaţie plasată între reţeua de beton ajurat şi structura din sticlă
Construit din 3.700 de metri cubi de beton alb şi din 226 de tone de oţel, edificiul, lipsit de orice ornamentaţie a faţadei, prezintă volume organice ritmate de falii adânci, a căror tăietură în formă de flacără servesc de deschideri în zid. Aceste falii lasă să intre lumina naturală în interior şi oferă o largă privelişte către exterior. Ferestrele sunt din sticlă fumurie pentru a asigura condiţiile de conservare a exponatelor pe hârtie, care cer puţină lumină. În interior, ai impresia de luminozitate datorită deschiderilor către mare. Acoperişul înaintează cu 1,5 metri, susţinut de colonadă de zidărie, cu o grosime de 50 de centimetri, ce formează o trecere treptată de la exterior către interior.
MuCEM, o arhitectură din beton franjurat
Clădirea prezintă o formă triunghiulară uşor trunchiată pe una din laturi „Este ca un ecou din depărtare după desenele lui Cocteau, acele falii aduc lumina naturală în interiorul edificiului şi oferă imagini spre exterior.
„Aveam în memorie cartea lui Cocteau. Caracatiţa, coafura, candelabre, mişcări argintate şi luminoase au devenit alegorii ale unui recital arhitectural, un omagiu adus artistului”.
Betonul creat de el, ca un ornament
Referinţele la plasticieni nu lipsesc în lucrările sale, începând cu „Centrul Cultural şi Social” de la Gennevilliers, în curs de construcţie, care evocă pânzele monocrome şi sfâşiate ale lui Lucio Fontana.
Colecţionar de opere semnate de Claude Viallat, Valerie Jouve, Bernard Bazile, Yvan Salomone, Fred Rubin, Rudy Riccotti admiră la aceşti artişti „capacitatea de a combate, la limita lizibilităţii estetice, la limita unui orizont social şi în afara preceptelor pedagogiei”.
Centrul Cultural de la Gennevilliers evocă pânzele monocrome şi sfâşiate ale lui Lucio Fontana
Pentru expoziţia dedicată lui Ricciotti la „Cité de l’Architecture et du Patrimoin” a fost comandat un film Laetitiei Masson, realizatoare peliculelor „Pourquoi pas le Bresil” şi „Coupable”. Titlul acestuia, „Rudy Ricciotti, orchidoclast” (cuvânt care vine de la grecescul ”orchis”, care înseamnă testicule şi „klastein” – a distruge), la antipodul celorlalte documentare, se anunţă ca un portret subiectiv şi romanesc al arhitectului, filmat ca un personaj de ficţiune, din care se poate sesiza puterea lui creatoare. Regizoarea a dorit de fapt să filmeze „structura omului şi carnea construcţiilor”.
Celebrul arhitect Rudy Ricciotti
Rudy Ricciotti a fost distins cu „Marele Premiul Naţional al Arhitecturii”, cu titlul de „Chevalier de la Légion d’honneur”, este „Ofiţer al Artelor şi Literelor” şi „Ofiţer al Ordinului Naţional al Meritului”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.