România va găzdui armament american

Secretarul american al Apărării, Ashton Carter, a declarat în timpul unei vizite la Tallinn că Bulgaria, România, Polonia şi ţările baltice au acceptat să găzduiască echipamente militare americane.

SUA vor prepoziționa tancuri, artilerie și alte echipamente militare în Europa Centrală și de Est, a anunțat Ashton Carter, care a precizat că statele baltice, România, Bulgaria și Polonia au fost de acord să găzduiască respectivele echipamente pe teritoriile lor, transmite Reuters.

Alte componente ale echipamentelor militare vor fi desfășurate în Germania.


„Acesta este răspunsul la provocările Rusiei”, a declarat Ashton Carter pentru CBS.

Carter a declarat că armamentul american va include 250 de tancuri, obuziere şi vehicule de infanterie, care să sprijine exerciţiile militare.

Washingtonul a precizat că aceste detaşări de trupe şi tehnică militară nu sunt permanente, dar şi aşa Rusia s-a opus clar acestor masări de forţe în apropierea frontierelor naţionale.

“Dacă chiar va apărea armament greu american, inclusiv tancuri, baterii de artilerie şi alte echipamente în ţările din Europa de Est, acesta va fi cel mai agresiv pas al Pentagonului şi al NATO de la sfârşitul Războiului Rece”, a spus în urmă cu o săptămână generalul rus Iuri Iakubov.

Secretarul Pentagonului a confirmat informaţia care a început să circule săptămâna trecută. Luni, Carter a mai anunţat că Washingtonul va asigura trupe speciale şi avioane de observare pentru forţa de reacţie rapidă a NATO, a cărei reforganizare a fost decisă la Summit-ul de anul trecut al Alianţei.

“Facem asta pentru că SUA sunt profund angajate în apărarea colectivă a Europei, aşa cum am fost timp de decenii şi cum vom fi în continuare”, a declarat Carter, luni, în Germania, exact în ziua în care UE decidea prelungirea cu şase luni a sancţiunilor economice impuse Rusiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.