S-a intensificat utilizarea butoaielor cu explozivi

Forțele guvernamentale siriene au aruncat din luna iulie peste 2.000 de butoaie cu explozivi în întreaga țară, ucigând mai multe sute de persoane, a acuzat joi ambasadoarea americană la Națiunile Unite, conform AFP.

Ambasadoarea a lansat încă o dată un apel pentru a se acționa împotriva acestei practici, utilizată în special la periferia Damascului și care a făcut obiectul unei rezoluții ONU în februarie 2014 în care se cere încetarea bombardamentelor atribuite de țările occidentale regimului condus de Bashar Al-Assad.

„Se pare că regimul Al-Assad și-a intensificat utilizarea respingătoare a butoaielor cu explozivi ca instrument de teroare împotriva civililor sirieni nevinovați. Este timpul pentru comunitatea internațională să se reunească pentru a pune capăt folosirii deplorabile a butoaielor cu explozivi și a oricărei alte forme de atac contra civililor din Siria”, a precizat diplomata americană.

Occidentalii, în frunte cu Statele Unite, Franța și Marea Britanie, acuză regimul de la Damasc că folosește elicoptere pentru a desfășura aceste atacuri.

Samantha Power a condamnat, de asemenea, ultimul val de atacuri de acest gen, care „au ucis sute de persoane și au distrus școli, piețe, spitale și ambulanțe”.

Consiliul de Securitate studiază mai multe noi proiecte de rezoluție vizând să sporească presiunea asupra Damascului.

Conform unor ONG-uri, aceste atacuri sunt una din principalele cauze ale deceselor din această țară intrată în al cincilea an de conflict, soldat până în prezent cu peste 240.000 de victime.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.