Nu s-a prea amintit de Europa cu mai multe viteze la reuniunea de la Roma a celor 27 de lideri ai ţărilor europene. Sau s-o fi amintit, dar prin culise. Comunicatele oficiale ignoră total declaraţia lui Jean-Claude Juncker, cea care a stârnit controverse prudente, uşoare tensiuni diplomatice şi o iritare care pare a fi tratabilă dermatologic. Fiindcă lucrurile sunt la suprafaţă, vizibile şi analizabile, pot deveni abcese acut maligne sau pot rămâne la stadiul de coşuri adolescentine pe care le redescoperim pe neaşteptate, ca dovezi că suntem încă în viaţă, dar nu ne-am găsit încă partenerul dorit.
Ne temeam că reuniunea va trata mecanismele de frânare, dar iată, a arătat soluţii de accelerare. Ceea ce nu este rău deloc, dacă tot vorbim despre motoarele Europei, unde specialiştii în acceleraţie fără dramatism rămân germanii. Dar dintr-un justificat şi onest optimism, riscăm să deviem într-o logică de aniversare, tocmai într-un moment de tensiune. S-a discutat cu o aprindere sinceră, însă deloc explozivă, despre problemele sociale şi despre riscuri de securitate, chestiuni aflate oricum pe agenda instituțiilor europene, cu posibile soluții ce vor deveni viabile în termene diferite, de la „mâine“ la „de azi în zece ani“.
Ca spectatori fără voie ai unui show politic internațional, ne aşteptam ca, la Roma, să se producă ceva. O propunere, o polemică, o schimbare de perspectivă asupra viitorului imediat al Uniunii, în sfârșit, altceva decât o declaraţie comună. Dar reuniunea nu a generat nimic nou. A bifat subiecte cât mai puţin delicate, asupra cărora toată lumea putea, fără probleme, să cadă de acord. Pentru a declara că promiţi cetăţenilor europeni mai multă securitate şi un standard social mai bun, nu presupune un mare efort de concepţie.
Pe de altă parte însă, nici nu putea exista o ridicare la alt nivel a discuţiilor de la Roma. Principalul obiectiv pare să fi fost evitarea oricărei dezbateri serioase şi, mai ales, a oricărui angajament prea concret, ceea ce e absolut explicabil acum, când ne aflăm într-o stare generală de aşteptare. Evoluţia de ansamblu a UE nu mai este integral construibilă, ci rămâne, în parte, la îndemâna imaginaţiei şi a hazardului. Imaginaţia candidaţilor la prezidenţiale sau la legislative, imaginaţia, convingerea sau cheful de moment al electoratelor naţionale, o mulţime de imponderabile care vor duce Europa anului 2017 într-o direcţie care nu se lasă bănuită prea uşor.
Franţa îşi relaxează motorul extern, s-ar cam duce la realimentare, fiindcă nici combustibilul ei nu prea mai are combustie. Germania nu e departe nici ea de o schimbare de regim, iar era Merkel s-ar putea apropia de un final. Să nu uităm nici apariţia unei noi arhitecturi parlamentare germane, în acelaşi 2017 cu multe întrebări şi puţine răspunsuri. Olanda abia se aşază în noua ei ecuaţie prezidenţială şi aşteaptă să poată elabora o strategie în funcţie de „motorul european“ german şi francez. Polonia se cam distanţează de ideea europeană, dar fără a provoca deocamdată vreo dramă externă imediată (pe plan intern este cu totul altceva…), în vreme ce Ungaria priveşte spectacolul cu scepticism şi se pregăteşte de o posibilă revenire la vechile vămi dintre ţările Schengen. Spaţiul Schengen însuşi nu îşi mai simte bine articulațiile, rămânând la o viteză de croazieră acceptabilă, dar fără predicţii pe termen lung. Spre Vestul extrem, Canalul Mânecii e tot mai greu de trecut, începe lupta datoriilor şi a taxelor, a poliţelor neplătite dintre UE şi Marea Britanie.
Era firesc deci ca la Roma să avem doar prilejul unei fotografii de grup şi exerciţiul firesc de protocol. Era firesc, dar si necesar. Ritualul diplomatic trebuie să continue, fie că are, fie că n-are substanţă, căci el mai poate întreţine totuşi o anume cotă de încredere în construcţia europeană. Anularea întâlnirii ar fi fost catastrofală ca imagine. Transformarea ei într-o reală dezbatere a problemelor acute ar fi fost şi ea o întreprindere cu risc. Faimoasa declaraţie a lui Jean-Claude Juncker despre Europa cu mai multe viteze a dispărut în neant, ca şi cum ar fi fost doar halucinaţia unui cetăţean al continentului rătăcit în labirintul pe care tocmai l-a construit.
Deocamdată, cu această frumoasă reuniune, la 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, UE rămâne o admirabilă maşină cu două motoare în pană, care străbate continentul cu o viteză în scădere şi cu schimbătorul de viteze blocat.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.