Ștefan Câlţia: Lucrări Recente

Galeria AnnArt, un nume ce se impune tot mai pregnant în constelaţia instituţiilor similare, a vernisat ieri seară cea de-a patra expoziţie pe care maestrul Ștefan Câlţia a încredinţat-o simezelor din Str. Paris, nr. 39, o adresă pe care iubitorii de frumos ar trebui să şi-o treacă în agenda personală.

Celelalte trei expoziţii, Stejar pentru Rege – Flori pentru Regină (2012), Minute uitate (2013) şi Grădini pentru Dinu Pillat (2015), veritabile evenimente culturale, fiecare constituindu-se într-un regal de lumină şi culoare, au fost magistral continuate de expoziţia de ieri seară, intitulată “Lucrări Recente”, alcătuită din 14 lucrări în ulei pe pânză.

Ne-am bucurat şi am fost onoraţi că, în pofida obişnuitelor momente febrile, premergătoare vernisajelor, când fiecare minut este drămuit cu maximă parcimonie, şi în pofida unei nemaiîntâlnite afluenţe de public, cu precădere tineri, maestrul Ștefan Câlţia a binevoit să ni se destăinuie şi să încredinţeze publicaţiei noastre câteva dintre gândurile sale: ”De fapt, ceea ce fac nu e altceva decât să descopăr un colţişor din lumea asta largă şi, din iubirea mea pentru cei din jur, să am puterea şi înţelepciunea de a dărui frumuseţea şi magia acelui loc. De a dărui măcar o fărâmă din această măreaţă creaţie pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o ca s-o stăpânim. Dumnezeu a făcut-o pentru noi şi noi o slujim, cu inima curată şi cu harul ce ni s-a dat, după putinţa şi priceperea noastră meşteşugărească”. Am reprodus un fragment din viitorul comentariu ce va să apară în rubrica Salonul Cotidianul.ro, rubrică dedicată artiştilor plastici din vremea noastră.

Maestrul Ștefan Câlţia alături de Alteţa Sa Regală Principesa Maria a României

Și a venit şi ora vernisajului. Două săli înţesate literalmente de zeci şi zeci de iubitori ai frumosului. Doamna Gabriela Massaci, amfitrioana evenimentului, a livrat asistenţei un anunţ stupefiant: cu o seară înainte a avut loc un fel de vizionare a expoziţiei, la care au participat marii colecţionari, şi 12 din cele 14 lucrări au fost deja achiziţionate! Asta vrea să însemne că lucrările respective mai pot fi admirate în expoziţie până pe data de 10 ianuarie, după care tulburătoarele personaje din şi mai tulburătoarele compoziţii ale maestrului Ștefan Câlţia vor intra în spaţiul select al colecţiilor private din ţară şi străinătate. În ceea ce-l priveşte, maestrul Câlţia era parcă gâtuit de emoţie, nu neapărat de spusele amfitrioanei, cât de prezenţa masivă a tinerilor, studenţi şi liceeni, veniţi să-i admire cele mai recente lucrări.

Revenind la atmosfera vernisajului, consemnăm că, într-o atât de aglomerată asistenţă, actorul Dan Puric era literalmente ţintuit lângă uşa de la intrare, maestrul Sorin Ilfoveanu, colegul şi prietenul de-o viaţă al maestrului Câlţia, înota prin vânzoleala necontenită a asistenţei, Adrian Năstase, mare iubitor şi colecţionar, abia dacă mai putea face un pas, fiind parcă blocat într-un meleu de rugby, consilierul BNR Adrian Vasilescu, la rândul său un obişnuit al vernisajelor, cu greu mai făcea câte un pas, la stânga sau la dreapta, fiind aglutinat de-o masă umană în plină mişcare informă. Până şi cei câţiva copii, nu mai mari de 4-5 ani, singurii cu care meastrul Câlţia se conversa jucându-se, sau se juca de-a conversaţia, erau prizonierii celor două canapele-fotolii din mijlocul celor două săli.

De undeva, de pe simeze, parcă din miezul unor poeme şi legende medievale, toată această lume însetată de frumos era privită, cu uimire şi condescendeţă, de un Clovn cu Haină Roşie, de o prinţesă de bronz călare pe un inorog, ascunsă în marginea unei Păduri de Brazi, în timp ce un vrăjitor, poate urmaş de-al marelui Merlin, intitulându-se dumnealui Vestitorul din Pădure, îi cânta unui trunchi de copac un lied sau o sonată la un fel de trompetă.

Și am putea continua cu toate titlurile acestor Lucrări Recente venite din fabuloasa lume fantastică pe care maestrul Ștefan Câlţia ne-o dăruieşte, cum singur spune, ”cu inima curată, cu har, după putinţă şi pricepere meşteşugărească”, dar ne oprim, deocamdată, convinşi fiind că adevăraţii iubitori de frumos, şi nu numai ei, vor trece pragul Galeriei AnnArt de pe Str. Paris, nr.39.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victor Nita 183 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.