Stolojan: România se află într-o situaţie mult mai rea decât Grecia, să nu mai plângem de mila grecilor

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan declară, într-un interviu acordat Ziare.com, că cele mai mari riscuri cu care se confruntă România în prezent sunt altele decât cele despre care se vorbeşte frecvent. În opinia sa, datoria externă de 97 de miliarde de euro este un risc enorm pentru România, pe locul doi ca importanţă fiind situaţia sistemului bancar.

Cât despre situaţia din Grecia, Stolojan crede că nu este atât de gravă, cel puţin în raport cu România.

Întrebat cum a ajuns Grecia în situaţia actuală, Stolojan a declarat:

„Mai întâi, noi ne tot jelim să nu ajungem ca Grecia, iar eu vă spun următorul lucru: Grecia este o ţară dezvoltată din punct de vedere economic, anul trecut a avut un PIB de 27.000 de dolari pe cap de locuitor, România a avut 8.000 de dolari. Nu or să mai aibă 27.000, o să scadă la 25.000 sau la 24.000 şi Grecia tot o să fie de trei ori mai în faţă decât România, din punct de vedere economic. Speranţa de viaţă la naştere în Grecia este de 80 de ani, iar în România este de 74 de ani. Deci să nu confundăm locul unde se află Grecia”.

Stolojan remarcă de asemenea lipsa de măsuri în combaterea evaziunii fiscale.

„Să nu uităm că foarte mulţi greci sunt foarte bogaţi în lume astăzi. Sigur, ca şi în România, ei nu îşi ţin activele cele mai importante în Grecia, le ţin în afară, în aşa-numitele paradisuri fiscale, în fel şi fel de insuliţe. Şi România şi Grecia sunt la ora actuală sunt lipsite de o serie de venituri care ar rezulta din impozitarea acestor câştiguri”, a mai spus europarlamentarul PDL.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8526 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.