Sute de tone de cianură toxică, în depozite unde au avut loc exploziile din China

Sute de tone de cianură puternic toxică erau păstrate în depozitele unde au avut loc miercuri uriașele explozii din portul Tianjin, estul Chinei, a anunțat armata chineză, informează agențiile de presă AFP și Interfax, potrivit Agerpres.

Generalul Shi Luze, șeful Statului Major al regiunii militare Beijing, a declarat duminică, în timpul unei conferințe de presă, că a fost identificată cianură în două locuri din situl unde au avut loc exploziile. „Potrivit estimărilor preliminare, volumul (de cianură) se ridică la mai multe sute de tone”, a spus Luze.

Aceasta este prima confirmare oficială a faptului că respectivul compus chimic, extrem de toxic, se găsea în depozitele unde au avut loc uriașele explozii, ceea ce provoacă temeri cu privire la posibilitatea unei contaminări a populației.

Bilanțul puternicelor explozii care au avut loc miercuri în portul Tianjin, în estul Chinei, a crescut și se ridică în prezent la 112 morți, au anunțat autoritățile locale.

De asemenea, mai mult de 700 de persoane au fost spitalizate după deflagrații, care au produs o enormă sferă de foc, precum și incendii pe care pompierii se chinuie încă să le stingă.

„La 09:00 (01:00 GMT), la 16 august, numărul total al morților se ridica la 112”, a declarat Gong Jiansheng, director-adjunct al serviciului de propagandă din orașul Tianjin, în timpul unei conferințe de presă. „Am identificat deja 24 de trupuri, mai sunt de identificat 88”, a mai spus acesta.

Potrivit mass-media oficiale, 21 de pompieri se numără printre persoanele decedate.

Autoritățile chineze au evacuat, sâmbătă, patru cartiere situate pe o rază de trei kilometri din jurul zonei de explozii.

Precedentul bilanț indica 104 de decese şi mai mult de 700 de persoane spitalizate, 50 fiind în stare gravă sau critică.

O enormă explozie s-a produs miercuri seară într-un depozit de produse inflamabile din orașul-port Tianjin, situat în nordul Chinei.

Unda de șoc a fost simțită de locuitorii unor blocuri de apartamente aflate la distanță de kilometri, în orașul cu 15 milioane de locuitori. O înregistrare video a exploziei uriaşe, cu oraşul în fundal, a umplut reţele de socializare. Au circulat, de asemenea, fotografii cu persoane rănite fugind de la locul tragediei.

Potrivit unor imagini difuzate de televiziunea de stat CCTV, o minge de foc şi coloane de flăcări au ţâşnit, luminând cerul şi aruncând în atmosferă nori de praf, la zeci de metri înălţime.

Autoritățile chineze au luat apărarea pompierilor care au intervenit cu apă pentru a stinge incendiul declanșat într-un depozit de substanțe chimice volatile. Experți străini declaraseră că este posibil ca această intervenție să fi contribuit la producerea exploziilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.