Trei actriţe explică în ce fel nu „sînt” Marilyn Monroe

Performance-ul „De ce nu sînt eu Marilyn Monroe” vorbeşte prin intermediul personajului Adila, la fel ca volumul care l-a inspirat, despre singurătate, despre Bucureştiul de azi, despre a sta deoparte, despre feminitate, dar şi despre limitele şi neputinţele limbajului, anunţă Galeria Posibilă (Str. Popa Petre 6, Bucureşti).

Mihaela Drăgan, Nicoleta Lefter şi Ada Musat sunt protagonistele premierei programate pe 8 octombrie 2016, de la ora 20:00. Mihaela Drăgan explică modul în care „între realitate şi irealitate e o graniţă atât de subţire, încât Adila nu e Marilyn Monroe, deşi fiecare femeie poate fi Adila. Bucăţi din identităţile altora o compun şi descompun până când existenţa ei devine existenţa altor femei. Nu e nimic real sau ireal, Adila ne învaţă că suntem mereu în spaţiul dintre”. Montarea porneşte de la volumul „Şi cuvintele sînt o provincie” de Adela Greceanu. Cartea a fost distinsă cu premiul pentru poezie al revistei “Observator cultural”, menţiune specială la categoria Cea mai bună carte a anului, secţiunea Beletristică, acordată în cadrul Galei Industriei de Carte din România şi a fost desemnată de redactorii site-ului bookaholic.ro drept cea mai bună carte românească din 2014. Iar Decât o Revistă a trimis-o cadou abonaţilor săi. „De când am întâlnit-o prima data pe Adila am recunoscut în ea ceva familiar. Se uita ca şi mine la lume de la fereastra de termopan şi vedea păpădii uriaşe”, povesteşte Nicoleta Lefter, actriţă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvana Ancutescu 205 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.