Premierul ucrainean Arseni Iațeniuk și-a anunțat duminică demisia. Joi, Rada Supremă i-a aprobat-o, dupa ce miercuri seara deputații au căzut de acord asupra noii nominalizări – Volodimir Groisman, președintele în exercițiu al Radei de la Kiev.
Judecând după reacțiile anemice ale Europei și ale Washingtonului (care a cerut ”un cabinet nou care să fie angajat pe calea implementării reformelor necesare”) și după portretizarea lui Iațeniuk drept liderul unui guvern corupt și impotent, s-ar părea că problemele Ucrainei sunt pe jumătate rezolvate odată cu plecarea lui și sosirea lui Groisman.
Nu e așa. Omul din miezul problemelor de la Kiev este președintele Petro Poroșenko, cel care refuză să combată corupția endemică carte strangulează economia cel puțin la fel de mult ca și efortul de război și dramele din Donbas. În plus, Constituția țării nu prevede o modalitate de destituire a președintelui. Iar susținerea Vestului face ca puterea lui să devină și mai mare. Ca si cum nu ar fi suficient, joi cancelariile occidentale au salutat nominalizarea omului său de încredere – Volodimir Groisman.
Arseni Iațeniuk nu a fost un premier angajat în lupta împotriva corupției și în implementarea reformelor. Însă acest politician născut în familia unui profesor universitar de istorie și a unei profesoare universitare de franceză din Cernăuți a condus totuși un guvern din care au făcut parte personaje extrem de dedicate reformelor. Este vorba cel puțin de miniștrii naturalizați în pripă Natalie Jaresko (Finanțe), Aivaras Abromavicius (Economie), Ekaterine Zguladze (viceministru de Interne), Alexander Kvitașvili (Sănătate). Numirea lor a fost considerată o umilință pentru cei 45 de milioane de cetățeni ucraineni, însă în acest fel s-au pus bazele unei guvernări care a primit împrumuturile de la FMI care au ajutat țara să supraviețuiască și astfel s-au luat si primele măsuri împotriva corupției.
Foreign Policy scrie că actuala criză guvernamentală nu se datorează numai incapacității lui Iațeniuk de a conduce guvernul. Ea s-a iscat odată cu demisia ministrului Abromavicius și a procurorului general adjunct Vitali Kasko. Ambii au denunțat corupția din cercurile apropiate lui Poroșenko, nu lui Iațeniuk. L-au acuzat de corupție pe procurorul general Viktor Șokin, însă Poroșenko l-a apărat. Abia după presiuni venite din Vest, Poroșenko l-a determinat pe Șokin sa demisioneze, însă ultima decizie a lui Șokin a fost să-l demita pe David Sakvarelidze, un personaj care îl acuzase și el de corupție.
Și astfel președintele Porosenko a ajuns să aibă un Parchet General fără procurori incomozi și chiar fără șef (nu a fost numit încă un procuror șef) și un premier la ordinele sale. Guvernarea Poroșenko-Iațeniuk a fost înlocuită nu de guvernarea Poroșenko-Groisman, ci de guvernarea Poroșenko-Porosenko. Totul spre linistea unui președinte miliardar al cărui nume apare în documentele Panama Papers (și-a înregistrat, întâmplător sau nu, firme offshore cu câteva zile înainte de cea mai puternică contraofensivă a rebelilor pro-ruși în Donbas). Totul spre liniștea unui miliardar Petro Poroșenko ”care timp de decenii nu a fost nici un pro-rus de încredere, nici pro-occidental de incredere, ci doar pro banii săi”, după cum scrie Foreign Policy. Un președinte miliardar care perpetuează un mod de a face politica plăcut oligarhilor ucraineni.
Însă acest președinte are în continuare mare deschidere în Vest. Chiar în plin scandal legat de Parchetul General si de corupție, Poroșenko s-a întâlnit cu Barack Obama la Casa Albă. Și a primit atunci si 335 de milioane de dolari, plus promisiunea unui miliard de dolari. A fost primit de președintele SUA cu câteva zile înainte de a se afla că și-a deschis firme offshore în Panama, fapt care i-a facut pe cetățenii din Kiev să iasă în stradă, să facă baricade, să dea foc la cauciucuri și să ceară demisia președintelui.
Regimul Poroșenko a fost și este insotit de un permanent balet: acuzatii de corupție, mustrări din partea diplomaților țărilor occidentale care finanțează acest regim, promisiuni ale Kievului că lucrurile se vor îndrepta, înmuierea vocii Occidentului și revenirea la vechile metehne. Când presa occidentală ”îndrăznește” să critice regimul ucrainean, așa cum a făcut-o recent New York Times, președintele Poroșenko sare ca ars și acuză ziarele vestice că participa la ”războiul informațional” de partea Rusiei.
Explicația pentru această nesfârșită răbdare a SUA și a Vestului în general este evidentă – se numește Rusia lui Putin. ”Este greu să ne imaginăm cum cleptocrația de la Kiev ar fi primit zeci de ”ultime” șanse dacă Ucraina ar fi fost implicată într-un război cu, să spunem, Burkina Faso. Ucraina are o dispută cu Rusia, o țară considerată de mulți din NATO drept cea mai mare amenințare, ceea ce dă Ucrainei importanță simbolică și strategică”, scrie Foreign Policy.
A arunca bani într-o mlaștină coruptă precum Ucraina nu este neapărat greșit din punct de vedere strategic, ar putea gandi oficiali precum Victoria Nuland. Este realism politic. Războiul Rece arată cum SUA si URSS au susținut regimuri corupte, hunte militare și dictatori. ”Problema, dincolo de implicațiile morale, este că politica Omului Nostru de la Kiev nu va funcționa în Ucraina. Washingtonul poate să aibă o răbdare infinită, însă poporul ucrainean nu va avea”, scrie Foreign Policy.
Războiul din Donbas a umplut nu numai zona de conflict, ci întreaga Ucraina de arme și de grupări ultranaționaliste, de militari revoltați, de milioane de oameni dislocați în interiorul țării care trebuie să suporte o instabilitate și o sărăcie cu care nu s-au confruntat în regimul Ianukovici, președintele corupt și jucând în interesul clicii sale la doua capete, între Est și Vest. Oamenii s-au revoltat împotriva lui Ianukovici și l-au alungat, cu susutinerea Vestului. Susținerea Rusiei ar putea veni pentru alungarea actualului presedinte, ”omul Vestului de la Kiev”.
Crizele din Siria și Libia aproape că au sufocat Europa. Să ne imaginăm ce efect ar putea să aibă eșuarea unui stat cu 45 de milioane de oameni aflat chiar la granița României.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.