„Valul de refugiați este un război hibrid împotriva Europei”

Unele state din vecinătatea Uniunii Europene folosesc refugiații ca pe o armă într-un război hibrid pe care l-au pornit împotriva blocului comunitar cu scopul de a obține favoruri din partea acestuia, a declarat marți președintele Consiliului European, Donald Tusk, care a criticat totodată decizia cancelarului Angela Merkel de a deschide granițele Germaniei pentru solicitanții de azil sirieni, scrie publicația The Telegraph, potrivit Agerpres.

Aceste comentarii neașteptate au fost făcute de Tusk după anunțarea unui acord între Uniunea Europeană și Turcia, ce prevede sporirea asistenței financiare acordate Ankarei și preluarea de către UE a unor refugiați din Turcia, guvernul turc angajându-se în schimb să deschidă șase noi tabere de refugiați.

Acordul nu indică numărul refugiaților care ar urma să fie preluați din Turcia, menționând doar că statele UE vor susține ‘programele și schemele de reinstalare’ pentru acești noi refugiați, dar surse neprecizate citate de The Telegraph vorbesc despre circa o jumătate de milion de persoane.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.