Ziua Porţilor Deschise la Madrid

Institutul Cultural Român de la Madrid organizează, în 25 şi 26 septembrie, o serie de activităţi culturale menite să celebreze limba şi cultura română cu ocazia Zilei Europene a Limbilor. Instituită de Consiliul Europei, Ziua Europeană a Limbilor se sărbătoreşte în fiecare an în 26 septembrie, iar la Madrid ia forma unui adevărat maraton cultural sub genericul Porţi deschise culturilor europene. Activităţile propuse de institutele şi reprezentanţele culturale prezente în capitala Spaniei, reunite în clusterul EUNIC local, invită publicul să descopere culturile europene prin cursuri şi ateliere de limbi străine, lecturi, recitaluri de poezie, dramatizări, dar şi ateliere de creaţie pentru adulţi şi copii, degustări de produse culinare tipice ori expoziţii.

Ca şi la ediţiile anterioare, ICR Madrid invită publicul să descopere prin exerciţii interactive elementele comune limbilor română şi spaniolă, precum şi avantajele studierii limbii române, în cadrul unei serii de minicursuri ce se va desfăşura la sediul Goethe-Institut.

Noutatea acestui an o constituie colaborarea dintre ICR Madrid şi Institutul Polonez de Cultură din Madrid, în jurul unui proiect care scoate în evidenţă similarităţile dintre culturile montane din Carpaţi, în special cele din Maramureş şi sudul Poloniei. Aceste asemănări, care îşi au originea în cultura pastorală difuzată prin transhumanţa ciobanilor valahi din secolele XV-XVI, pot fi observate nu doar în cultura lemnului, gastronomie, ci şi în portul popular şi în accesorii.

Vineri, 25 septembrie, Anamaria Iuga, etnolog la Muzeul Ţăranului Român, va conduce ateliere de creaţie de zgărdane maramureşene, la sfârşitul cărora participanţii vor pleca cu podoaba făcută de ei înşişi. De asemenea, vor putea fi descoperite motivele tradiţionale de pe portul şi podoabele maramureşene prin intermediul unei Expoziţii de fotografie documentară,realizată de Anamaria Iuga în satele Surdeşti şi Dragomireşti.

Sâmbătă, 26 septembrie, la sediul Institutului Polonez de Cultură, copiii vor putea descoperi cultura montană din bazinul Carpaţilor, asemănările dintre modul de viaţă al ciobanilor români şi polonezi şi vor lucra în fetru motivul tradiţional polonez parzenica.

Ziua Europeană a Limbilor

La încheierea fiecărui atelier, participanţii vor putea degusta patru tipuri de brânzeturi româneşti produse de Ferma Căţean, din comuna Rotbav, judeţul Braşov, şi oscypek, brânză tradiţională din sudul Poloniei. Ferma, condusă de fraţii George, Ionuţ şi Silviu Căţean, continuă o tradiţie de 5 generaţii care este recompensată cu premii internaţionale, cel mai recent fiind obţinut la Bruxelles, în mai 2015, pentru calitatea superioară a brânzei de burduf pe care o produce. Familia Căţean a participat şi la proiectul cu finanţare europeană Transhumanţa 2013, refăcând drumul păstorilor valahi de acum jumătate de secol, din inima Transilvaniei până în sudul Poloniei. Brânzeturile Fermei Căţean vor reprezenta România în cadrul Târgului Gastronomic organizat la Goethe-Institut din Madrid cu ocazia Porţilor deschise culturilor europene. Alături de produsele româneşti, vizitatorii vor putea degusta produse din Germania, Slovenia şi Finlanda.

Aflată la a IV-a ediţie, Ziua Porţilor deschise culturilor europene este un proiect de anvergură pe care Institutul Cultural Român de la Madrid l-a propus în 2011 institutelor şi reprezentanţelor culturale reunite în clusterul EUNIC Madrid. Evenimentul s-a dezvoltat organic, convertindu-se în cea mai amplă manifestare desfăşurată în comun de instituţiile culturale străine prezente în Spania. Vizitatorii care participă la activităţile a cel puţin două instituţii diferite pot câştiga la o tombolă diverse premii, printre care şi o tabletă iPad oferită de organizatori. Anul acesta participă, pe lângă reprezentanţa la Madrid a Institutului Cultural Român, institutele culturale ale următoarelor ţări: Austria, Cehia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Polonia şi Portugalia. Acestora li se alătură Degelaţia Generală a Guvernului Regiunii Flamande, ambasadele Bulgariei, Sloveniei, Lituaniei şi Ungariei, precum şi Reprezentanţa Comisiei Europene în Spania şi Institutul Cervantes.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.