16 minute de aplauze pentru „Frumoasa adormită”, fani în delir pentru Selena Gomez

Unii susţin că atmosfera mai puţin mondenă şi mai puţin entuziastă a actualei ediţii a Mostrei se datorează crizei. Nostalgicii erei Marco Müller, care a durat opt ani, evocă timpurile unei Mostre de mare bogăţie şi interes. Fidelii lui Alberto Barbera afirmă că, în sfârşit, poţi vedea toate filmele, iar în primul weekend, care în mod tradiţional însemna o adevărată nebunie, patronii de restaurante şi de baruri se lamentau în cor de atmosfera călduţă din acest an. O oarecare deziluzie şi pentru omul obişnuit, care venea la Veneţia pentru a respira parfumul de glamour, pentru a aştepta divele lângă covorul roşu şi pentru a trage cu urechea la discuţiile cinefililor.

Calitatea selecţiei este indubitabilă, numele concurenţilor la “Leul de Aur” sunt dintre cele mai serioase. Chiar dacă, scriu unii critici, “dincolo de gusturi, de excese şi de aplauze, producţiiile de la Lido nu sunt întotdeauna cele mai bune opere ale lor”.

Ieri a fost programat, în concurs, unul dintre cele mai aşteptate filme ale ediţiei, „Bella addormentata” de Marco Bellocchio, care povesteşte ultimele şase zile din viaţa Eluanei Englaro, o experienţă de viaţă. Protagonistele peliculei sunt Maya Sansa, o toxico-dependentă, şi Alba Rohrwacher. În distribuţie se regăsesc de altfel unii dintre cei mai buni actori ai momentului, începând cu Toni Servillo, Isabelle Huppert, divina mamă, Michele Riondino, Pier Giorgio Bellocchio. Filmul a provocat deja polemici. Inspirată de o poveste reală, producţia este istoria luptei duse de familia Eluanei Englaro cu autorităţile judiciare, religioase şi politice pentru a obţine dreptul la eutanasiere. În 1992, Eluana, studentă la limbi străine, a avut un accident auto care i-a provocat leziuni cerebrale şi a intrat în comă ireversibilă. Regizorul pune în scenă diversele poziţii privind acest subiect atât de sensibil în zilele noastre, fără prejudecăţi, lăsând spectatorului libertatea de a decide. “Italia mea este frumoasa adormită, spune Marco Bellocchio. Sunt laic, a adăugat, dar nu vreau să-l condamn pe cel care are credinţă, chiar dacă eu nu o am. Dincolo de un somn etern, pelicula mea vorbeşte de trezire, de catolicism, chiar şi în formele sale integraliste. Nu vreau să spun că m-am convertit”, a glumit regizorul. La premieră, ieri seară, un cortegiu de catolici integralişti i-a contestat producţia. În film se înfruntă viaţa şi moartea, sunt trei poveşti ale unor persoane care vor să ducă până la sfârşit existenţa şi altele care sunt ţinute în viaţă cu orice preţ. Un film despre dragoste, care te salvează sau te duce la pierzanie.

Claudia Cardinale în pelicula decanului cinematografului mondial, Manoel de Oliveira

În afara concursului, a fost momentul reîntâlnirii cu unul dintre regizorii iubiţi al Mostrei, decanul cinema-ului mondial, Manoel de Oliveira, cel care a împlinit 104 ani, autorul producţiei „O gebo e a sombra”, cu o incredibilă distribuţie de stele: Michael Lonsdale, Claudia Cardinale, Jeanne Moreau, Leonor Silvera, Ricardo Trêpa şi Luís Miguel Cintra. Un film despre cei săraci, inspirat din piesa omonimă a jurnalistului şi scriitorului portughez Raul Brandao, apologetul sărăciei şi al familiei. Delicateţea şi poezia creaţiei lui Oliveira domină în această naraţiune ce reiterează temele eticii şi ale atenţiei acordate celor slabi. Claudia Cardinale, aflată la cel de al 130-lea film al său, a mărturisit că lucrul cu regizorul s-a desfăşurat în ritmul montării unei piese de teatru. “Manoel este o persoană incredibilă, am făcut filmul în numai 25 de zile. A realizat scenele ca la teatru. Cu reluări de 45 de minute pentru fiecare”. Claudia Cardinale se află Veneţia şi în calitate de madrina a “Green Drop Award”, distincţia ce va răsplăti filmul care interpretează cel mai bine valorile ecologiei şi ale dezvoltării durabile.

Pieta, filmul şoc al coreeanului Kim Ki-duk

Unul dintre regizorii cei mai aplaudaţi până acum a fost coreeanul Kim Ki-duk, pentru pelicula „Pietà”, selecţionată în concurs. Iubit de cinefilii din întreaga lume pentru modul puternic, intens, aproape pornografic uneori, cu care prezintă violenţa, Kim Ki-duk este unul dintre autorii capabili să ţină spectatorul în tensiune. Acest lucru se întâmplă şi în “Pietà”, o peliculă-şoc, brutală şi melodramatică, vorbind despre răzbunare, despre raporturi incestuoase, despre o lume de sărăntoci obsedaţi de bani. Totul, într-o continuă oscilare a celor doi protagonişti între dorinţa de a face rău şi compasiunea evocată de titlul filmului. Spectatorul plonjează încă de la prima scenă în lumea protagonisului, Kang-do, interpretat de Lee Jung-jin, dependent de un boss local, care îşi trece ziua mutilând, bătând persoanele care nu reuşesc să-şi plătească datoriile. Niciun fel de compasiune, cel puţin la început, obligaţia este îndeplinită rece şi competent, victimele sunt lăsate în viaţă ca să servească de exemplu celorlalţi prin infirmitatea lor. Lucrurile se schimbă când în viaţa lui apare o doamnă misterioasă, Mi-sun (actriţa Cho Min-soo), care afirmă că este mama lui… Un epilog de tragedie grecească, în care mila este ucisă în favoarea celei mai teribile răzbunări. Primirea entuziastă a filmului, virtuozitatea exprimării emoţiilor par să-l recomande pentru un premiu. De altfel, regizorul a fost remarcat la Mostra şi în 2000, pentru pelicula “Isola”, iar în 2004 a câştigat “Leul de Argint” pentru “Ferro 3”.

Scenă din Spring Breakers

Daneza Susanne Bier a dorit neapărat să-i distribuie în pelicula sa “All you need is love” pePierce Brosnan, care, în ciuda vârstei, şi-a păstrat surâsul fermecător şi sex appeal-ul din peliculele cu James Bond, şi pe actriţa ei fetiş, Trine Dyrholm, cunoscută cinefililor din drama “Într-o lume mai bună”. Rolul ei este însă diferit în “Love is all you need”. Eroina a avut un cancer pe care l-a învins, dar se teme de o recidivă. Pentru a complica şi mai mult situaţia, soţul ei o înşală cu o fetişcană de la birou, iar fiica este pe cale să se căsătorească. Pentru prima dată în viaţă va trebui să înfrunte totul singură. Dar intră în scenă tatăl viitorului ginere, cinicul Brosnan, văduv, şi între cei doi se înfiripă o poveste de dragoste, spre nemulţumirea copiilor lor, care, în final, se vor despărţi. Se simte ecoul filmului “Mamma mia”, în care a jucat Brosnan, dar într-un context mai realist. “Filmul vorbeşte despre încredere şi despre speranţă”, susţine regizoarea care a semnat mai multe pelicule pe tema familiei.

Joaquin Phoenix în The Master

Aşteptat, comentat, controversat, filmul „The Master”al lui Paul Thomas Anderson, care aduce pe ecran un straniu terapeut al anilor ‘50, n-a obţinut chiar toate sufragiile presei acreditate la festival, deşi a fost viu aplaudat de asistenţă. Referirea la Scientologie, care a transformat pelicula într-un “caz” încă înainte de a fi văzută, este vagă şi negată de regizor: “Cunosc foarte bine istoria lui Ron Hubbard, metoda de auto-ajutorare Dianetics, în care forţa gândului depăşeşte pulsiunile corpului, începutul societăţii secrete Scientologia şi nu spun că toate acestea nu m-au influenţat când am făcut acest film, dar atât şi nimic mai mult”, mărturisea Paul Thomas Anderson, citat de Fulvia Caprrara. Producţia independentă a costat peste 30 de milioane de dolari. Este un film despre manipulare, fascinaţie, dominare, despre amprenta pe care oamenii o pot lăsa unii asupra altora. Rolul Maestrului, interpretat de Philip Seymour Hoffman, nu este influenţat de fondatorul Scientologiei, Ron Hubbard. În 1952, Freddy, interpretat de Joaquin Phoenix, un fotograf întunecat şi frământat, atât moral, cât şi fizic, neadaptat vieţii de după întoarcerea din război, întâlneşte un surprinzător căpitan de vapor, jovial, pitoresc, inventiv. Nu este numai marinar, ci şi fizician, hipnotizator, terapeut, scriitor, care face diverse experienţe pseudo ştiinţifice. Filmul traduce relaţiile puternice dintre cei doi în lungi scene fluide, într-o operă de o remarcabilă frumuseţe formală, caracteristică, de altfel, autorului “Magnoliei”. Regizorul ştie să farmece, creând vizual şi muzical, printr-o serie de cântece minunate, atmosfera anilor ‘50. “Maestrul”, susţine autorul său, nu vorbeşte despre biserica scientologică, la care au aderat multe staruri de la Hollywood, nu denunţă. Erau anii de după război, anii sufletelor pierdute, ai veteranilor răniţi. Era ceea ce dorea să investigheze autorul, şi nu Scientologia. Se spune deja că cei doi actori principali ar putea fi în cursă pentru “Copa Volpi”.

Apres mai, filmul cu elemente autobiografice, semnat de Olivier Assayas

Cei prezenţi la festival au primit cu entuziasm şi noul fim, “Après Mai”, al regizorului francez Olivier Assayas, o frescă autobiografică transportând privitorul din Franţa în Italia şi la Londra, care reînvie adolescenţa autorului în anii ‘70. “Obsesia politicii era generală, ea forma un fel de supra eu care putea fi sufocant. Există ceva violent şi trist în mişcările de stânga. Dar în acel timp, tinerii credeau în viitor, în posibilitatea transformării societăţii. Este oare o credinţă depăşită astăzi? Tinerii sunt cei care trebuie să se întrebe şi să compare tinereţea lor cu a noastră”, mărturisea regizorul.

Patru tinere, crescute în universul Disney, în pelicula “Spring Breakers” în regia lui Harmony Korine. Patru tinere în bikini, care doresc să trăiască o eternă primăvară, făcută din droguri, sex şi muzică, în Florida. Aceste starlete, interpretate de Selena Gomez şi Vanessa Hudgens, trăiesc febra party-urilor, mai ales a celor oferite de James Franco, un rapper criminal. Este o nouă generaţie, crescută cu video-clipuri, gata de a prelua puterea, dar şi de a o risipi în următoarea secundă. Este un poem pop, cu puţine dialoguri şi cu multă mişcare.

Dincolo de Hollywood

Disconnect, debutul în lungmetraj al regizorului Henry Alex Rubin

Napoli este într-un fel protagonist la această ediţie a Mostrei. Apare, romantic, asemănător unei cărţi poştale, în “Love in all You need”, îşi dezvăluie latura mai profundă, mai întunecată în două filme proiectate în ultimele zile. Unul este apreciatul documentar “Il Gemello”, realizat de Vincenzo Marra, prezentat în “Giornate degli Autori”. Al doilea este pelicula de ficţiune “L’intervallo”, regizată de Leonardo di Costanzo, selecţionată în secţiunea “Orizzonti”, povestea unui băiat şi a unei fete, interpretaţi de debutanţii Francesca Riso şi Alessio Gallo, închişi într-o clădire părăsită dintr-un cartier popular. Ea este prizonieră, el este obligat de şeful de clan local să facă pe temnicerul. O peliculă interesantă şi emoţionantă, influenţată de stilul documentaristului care se află la primul său lungmetraj de ficţiune.

Tot în secţiunea “Orizzonti”,’ s-a remarcat „Linhas de Wellington”, regizat de Valeria Sarmiento, avându-i în distribuţie pe John Malkovich şi pe frumoasa Marisa Paredes. Acţiunea se petrece în timpul lui Napoleon Bonaparte. Mareşalul Massena porneşte să invadeze Portugalia în 1810.

Proiectat în afara competiţiei, „Disconnect”, de Henry-Alex Rubin, cuJason Bateman, Paula Patton, Alexander Skarsgard, Andrea Riseborough, este un film în care regizorul a folosit, după propria declaraţie, un mod de abordare familiar lui, ancheta.

Pierce Brosnan şi Trine Dyrholm, în All You Need is Love

Cinci persoane stau în jurul unei mese într-un restaurant, fiecare captivată de ecranul propriului telefon, fără a se privi una pe alta. Regizorul, candidat la “Oscar” pentru documentarul “Murderball”, reiterează de data aceasta povestea vieţii virtuale care o ucide pe ea reală. “Am vrut să exprim un paradox al timpului nostru, care acum 10 ani ar fi fost de neconceput; deşi suntem alături, suntem mai îndepărtaţi decât oricând”, explica Henry-Alex Rubin, care semnează acum primul său lungmetraj. El a dat fiecărui actor posibilitatea de a se dovedi o interfaţă pentru persoane reale care au avut un parcurs similar cu al personajului. “M-a interesat naturaleţea absurdului şi pentru prima dată am fost tentat de ideea de a fi liber, nu încorsetat de regulile documentarului”. Adevăraţii protagonişti sunt tinerii, la o distanţă de mii de ani-lumină de părinţii şi de fraţii lor. Singurătatea este suverană. Iar distribuţia este remarcabilă: Jason Bateman, distins cu “Globul de Aur” pentru “Come ammazzare il capo e vivere felici”, Paula Patton, cunoscută din “Mission Impossible”, Alexander Skarsgard, apreciat în serialul TV “True Blood”.

Michele Riondino în Acciaio

În secţiunea “Giornate degli Autori”, regizorul Stefano Mordinia propus ecranizarea romanului “Acciaio” al scriitoarei Silvia Avallone. Acţiunea cărţii este mutată în zilele noastre, într-o actualitte dură şi fără speranţă, în care munca ce înnobila omul devine cauza morţii sale, în care promisiunile sunt înşelate, într-un climat de insecuritate generalizată. Libertatea personajelor durează o vară, atât cât durează şi povestea celor două adolescente Anna (Matilde Giannini) şi Francesca (Anna Bellezza), a muncitorului Alessio (Michele Riondino) şi a dragostei lui pentru Elena (Vittoria Puccini). Totul, în umbra focului şi fumului de furnal care domină implacabil existenţa lor. “Să lucrezi la un furnal înseamnă mai ales să aştepţi şi să fii atent, într-o ambianţă în care riscul de a deveni o maşinărie şi plictiseala pot duce la crimă”, afirma Michele Riondini, într-o conferinţă de presă.

La Veneţia, pe ecrane au defilat Pussy Riot, protagoniste ale feminismului noir, toate având o idée fixă. Răzbunarea. Vampire în dragoste sau în război, femei de carieră, între dorinţa profesională şi erotică, fete rele în varianta pop-punk.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.