In ciuda faptului ca guvernul Boyko Borisov a demisionat, protestele din Sofia continuă, iar acum manifestanții cer scoatetea în afara Parlamentului a tuturor partidelor politice pătate de cazuri de corupție. Protestatarii mai cer redactarea unei noi Constitutii si prezenta civica de 50% in toate agentiile autonome. Protestatarii l-au invitat chiar si pe fostul premier Borisov […]

Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi 52 rănite în exploziia a trei bombe joi la Hyderabad (sud), a anunţat poliţia locală, informează agențiile de presă internaționale. „Pot să confirm că 12 persoane şi-au pierdut viaţa şi cel puţin 52 au fost rănite”, a declarat un responsabil al serviciului de poliţie, Amit Garg. „Au […]

Primarul comunei mehedinţene Gogoşu, Jean Rogoveanu, a fost reţinut, joi, împreună cu alte trei persoane ridicate joi dimineaţă, în urma percheziţiilor desfăşurate în Mehedinţi, Hunedoara, Gorj şi Timiş, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de trei milioane de lei. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, inspector principal Nicolae Lohon a […]

Selecţionata României a ocupat locul 6, ultimul, în turneul de hochei pe gheaţă din cadrul Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2013, după ce a fost surclasată de Letonia cu scorul de 11-1 (5-0, 3-0, 3-1), joi, pe Patinoarul Olimpic din Braşov, în meciul pentru locurile 5-6. Sportivii noștri au pierdut al treilea meci consecutiv, […]

Judecătorul Horaţius Dumbravă, fost preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii şi actualmente membru, a susţinut joi la Alba Iulia că asupra CSM se exercită din exterior o presiune, aceasta fiind „una difuză, nu direcţionată”. „Nu suntem sunaţi, nu suntem ameninţaţi, dar simţim o presiune, nu neapărat politică. Se simte o presiune din exteriorul CSM-ului. Nu […]

Preşedintele francez, François Hollande, va merge miercurea viitoare în Rusia pentru o vizită de două zile la invitaţia preşedintelui rus, Vladimir Putin, a anunţat joi Kremlinul, într-un comunicat, relatează AFP. „La negocierile din 28 februarie se vor aborda aspectele esenţiale ale cooperării bilaterale, în particular în materie de comerţ, energie, investiţii, cooperare industrială în sectorul […]

Ion Iliescu este internat la Spitalul Elias pentru investigaţiile periodice, a declarat joi, pentru Mediafax, conducerea unităţii sanitare. Iliescu trebuie să revină periodic pentru control de rutină după intervenţia chirurgicală la care a fost supus în ianuarie 2012, de fiecare dată rezultatele fiind bune, a precizat conducerea Spitalului Elias. Iliescu a fost operat la Spitalul […]

Pentru 90% dintre români, numele lui Cătălin Ivan nu spune mare lucru. Chiar dacă este văzut des la televizor. Ivan este purtător de cuvânt al PSD, dar unul sub nivelul predecesorilor săi. Ce a „produs” joi dimineaţa Cătălin Ivan? Următoarea declaraţie: „Nu fac parte din Guvern.Dar sunt convins că dacă pentru dl Vosganian este foarte […]

Preşedintele Parlamentului European Martin Schulz i-a avertizat joi pe italieni în legătură cu o revenire a lui Silvio Berlusconi la putere, apreciind că acesta a scăpat Italia de sub control când se afla la putere. „Silvio Berlusconi a scăpat de sub control Italia cu acţiunea sa guvernamentală iresponsabilă şi escapadele personale. (…) Sunt multe în […]

Din Deşertul Gobi în Tasmania, toate regiunile de pe glob cunosc expansiunea muzeelor. Altădată temple ale muzelor, muzeele oscilează astăzi între educaţie şi loisir. Ele sunt mai numeroase cu fiecare an care trece, ajungând în zilele noastre la 50.000. Înainte erau un loc de conservare a operelor de valoare pentru a le transmite generaţiilor viitoare. […]

Comisia Europeană a deschis joi împotriva României două proceduri de infringement privind încălcarea legislaţiei comunitare cu privire la sistemul discriminatoriu de impozitare a societăţilor străine şi neplata pensiilor către cetăţenii greci care au lucrat în ţara noastră, transmite Mediafax.ro. „Comisia Europeană a cerut astăzi oficial României să modifice tratamentul fiscal discriminatoriu aplicat societăţilor străine”, informează […]

Marian Lupu, președintele Parlamentului de la Chișinău si a Partidului Democrat, a cerut demisia premierului Vlad Filat, ca soluție pentru rerzolvarea crizei politice grave din Republica Moldova. „Pasul întâi – demisia necondiționată a prim-ministrului. Pasul doi – eu îmi dau demisia din funcția de speaker”, a precizat Lupu. Potrivit lui, abia după atingerea „fazei zero” […]

Liderul romilor din localitatea buzoiană Calvini, Nicolae Oiţă, cunoscut drept Ceauşu, a fost arestat preventiv joi pentru 29 de zile sub acuzaţia de tentativă de omor după ce în urmă cu o lună a bătut crunt un localnic care a necesitat spitalizare. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, procurorul Vasile […]

Angajaţii unei bănci din Dej au terorizat o fetiţă de 9 ani pentru ratele părinţilor săi, spunându-i copilului că va rămâne fără casă, dacă familia sa nu achită datoriile la timp, relatează antena3.ro. Familia nu s-a lăsat intimidată şi a dat banca în judecată, pentru telefoanele insistente pe care angajații băncii le dădeau şi abordarea […]

Cel mai cunoscut proces al plagiatului, cel dintre Gabriel Liiceanu contra ziarului ZIUA şi a gazetarilor Sorin Roşca Stănescu, Ion Spânu şi Victor Roncea, s-a reluat ieri la Tribunalul Bucureşti cu o surpriză de proporţii: patronul Editurii Humanitas a propus retragerea plângerii în anumite condiţii.

Un bărbat a fost prins de poliţişti în timp ce încerca să vândă un kilogram de mercur, pe numele acestuia fiind întocmit dosar penal pentru trafic de substanţe toxice, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, remis joi. Mercurul urma să fie comercializat pe raza oraşului Fieni contra sumei de 1.000 […]

Ministrul delegat pentru IMM şi Turism, Maria Grapini, a anulat luni participarea României la târgul de turism de la Munchen, care a început miercuri, iar hotelierii şi agenţii care au plătit deja biletele de avion şi camerele la hotel acuză ministerul pentru pierderile suferite. „În urmă cu numai câteva ore am aflat cu uimire că […]

Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat, joi, că a propus ca foştii preşedinţi ai partidului să facă parte din Biroul Permanent Naţional şi a criticat propunerea lui Cristian Preda ca partidul să aibă o conducere formată din trei copreşedinţi şi şapte vicepreşedinţi. Întrebat dacă una dintre propunerile de modificare a Statutului este ca foştii preşedinţi […]

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a îndemnat joi statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice să oprească reducerea bugetelor lor de apărare, cauzată de dificultăţile economice, subliniind că tăierile de fonduri riscă să pună în pericol securitatea acestor ţări, transmite AP, citată de Agerpres. Vorbind înaintea reuniunii informale a miniştrilor apărării din statele membre NATO, […]

Vizita în Franţa a premierului Victor Ponta este una istorică, în condiţiile în care, în perioada guvernărilor democrat-liberale, relaţiile dintre cele două ţări au fost foarte proaste, a declarat joi liderul europarlamentarilor PSD, Cătălin Ivan. „Astăzi, premierul Victor Ponta, preşedinte al PSD, se află în Franţa. Este o întâlnire istorică pentru că, în perioada guvernării […]

Sediul filialei Argeş a Partidului Conservator a fost spart, iar hoţii au furat două televizoare LCD, unul din biroul parlamentar al preşedintelui partidului, Daniel Constantin. Jaful a avut loc în noaptea de miercuri spre joi. „Ne lipsesc două televizoare, Poliţia îşi face treaba, cercetează cazul. Sunt mai mulţi hoţi deoarece cele două televizioare nu puteau […]

Traian Băsescu a promulgat, vineri, legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale pe anul 2013, potrivit Administrației Prezidențiale. În 7 februarie, Parlamentul a adoptat proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2013, în favoarea adoptării proiectului de act normativ propus de Guvern pronunţându-se 309 senatori şi deputaţi şi fiind înregistrate 108 voturi „împotrivă”. […]

Comisia Europeană (CE) a decis să deschidă un proces împotriva Ungariei la Curtea Europeană de Justiţie, după ce Budapesta nu s-a conformat unei cereri a CE privind renunţarea la scutirea de accize pentru băuturile distilate din fructe (palinca) produse de populaţie pentru consum propriu, relatează Mediafax. Ungaria scuteşte integral de la plata accizelor palinca produsă […]

Monica Macovei a declarat, joi, că până la sfârşitul acestei săptămâni va face un anunţ în privinţa eventualei sale candidaturi la preşedinţia partidului. Întrebată joi dacă se va înscrie în cursa pentru şefia PDL, Monica Macovei a răspuns: „Voi face un anunţ în acest sens până la sfârşitul săptămânii, după CNC de sâmbătă”. „Cred că […]

Consiliul Naţional Executiv al Partidului Naţional Liberal i-a acordat joi derogare de vechime primarului Sibiului Klaus Iohannis pentru a putea candida la o funcţie în conducerea partidului. Anunțul a fost făcut de Crin Antonescu. Preşedintele PNL a declarat, joi, că primarul Sibiului a primit din partea Consiliului Naţional al partidului votul unanim în favoarea acordării […]

Potrivit datelor ANM, vineri, vremea va fi închisă şi se vor semnala precipitaţii în toată ţara, mai ales sub formă de ninsoare în zona montană şi în nordul Moldovei şi predominant sub formă de ploaie în restul teritoriului. Izolat cantităţile de precipitaţii vor fi mai însemnate în regiunile sudice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între […]