Emil Boc speră ca intrarea primarului Sibiului, Klaus Iohannis, în PNL, să ajute proiectele regiunii, în special continuarea autostrăzii Transilvania. „Dl. Iohannis este o persoană respectabilă şi respectată, este un primar consacrat. În privinţa opţiunilor politice, deciziile îi aparţin în exclusivitate, deci din acest punct de vedere nu pot să comentez nici pozitiv, nici negativ, […]

Concerte şi gale de operetă, la Sibiu Teatrul Naţional „Radu Stanca” prezintă în acest sfârşit de săptămână microstagiunea Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”. Programul de evenimente include spectacole de operetă şi musical, concerte, gale. “Teatrul Naţional de Operetă” se află pentru a doua oară în Sibiu, după prezenţa din luna noiembrie a anului trecut […]

Parlamentul bulgar a aprobat joi demisia Guvernului condus de Boiko Borisov. Demisia, supusă la vot în absenţa lui Borisov, a fost susţinută de către toate partidele parlamentare, fiind adoptată cu 209 voturi „pentru”, cinci „împotrivă” şi o abţinere, informează AFP. Ea deschide calea unor alegeri legislative anticipate în primăvară. Premierul bulgar Boiko Borisov a anunţat […]

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat joi că nu a avut nicio discuţie cu premierul Victor Ponta despre ipoteza unei remanieri guvernamentale. „N-am avut nicio discuţie cu premierul despre ipoteza unei remanieri a domnului Varujan sau a doamnei Câmpeanu sau a oricui altcuiva. De vreme ce nu am avut o astfel de discuţie, categoric pot […]

Preşedintele Traian Băsescu a semnat joi decretul privind acreditarea Danei Manuela Constantinescu în calitatea de ambasador al României la Roma, precum şi pe cel de acreditare a Mariei Ligor ca ambasador în Canada. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, Traian Băsescu a semnat joi decretul privind acreditarea Mariei Ligor în calitatea de ambasador extraordinar şi […]

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) este executat silit de Antena 3, pentru plata a 6.159 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată în cazul unui proces pe care televiziunea l-a câştigat cu CNA, care a amendat postul pentru emisiunea lui Mircea Badea „În gura presei”. „Pe 12 februarie anul acesta, CNA a primit somaţia de execuţie […]

Vicepreședintele PDL Alin Tișe consideră că proiectul de regionalizare va duce la „baronizarea României”, USL urmând sa creeze un „super baron regional” , transmite MEDIAFAX. Senatorul Alin Tise a declarat, joi, într-o conferinta de presa, ca regionalizarea nu trebuie sa se faca în pripa, fiind nevoie de studii temeinice si de o ampla consultare a […]

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a anunţat joi noua conducere a CFR Marfă. Preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei va fi Aysun Mustafa, iar noul manager va fi…

Premierul Victor Ponta a fost primit joi la Paris de preşedintele francez Francois Hollande, cu care va discuta despre relansarea Parteneriatului strategic dintre România şi Franţa, încheiat prima dată în 2008, precum şi despre aderarea ţării noastre la Schengen, transmite Realitatea.net. Şeful guvernului român a fost întâmpinat în faţa Palatului Elysee de preşedintele francez. În […]

“7 opere de milostenie” (“Sette Opere di Misericordia” – în original, sau “Seven Acts of Mercy”, în engleză) este o dramă inspirată din viaţa imigranţilor români care trăiesc în taberele de la periferiile oraşelor din Italia. Filmul este o coproducţie italo-română, regizată de fraţii Gianluca şi Massimilliano De Serio, iar personajele principale sunt interpretate de […]

O cincime din totalul companiilor se vor prăbuşi din cauza impactului recesiunii, a declarat directorul general al grupului financiar Intesa Sanpaolo, Enrico Cucchiani. „Cele mai bune 20% din companiile italiene au înregistrat în ultimii trei ani creşteri de venituri între 35% şi 50%, (…) dar, pe de altă parte, cele mai slabe 20% din companii […]

Premierul va avea joi întâlniri oficiale cu preşedintele Republicii Franceze, François Hollande, precum şi cu omologul său francez, Jean-Marc Ayrault, informează Biroul de Presă al PSD. Şeful Guvernului a avut miercuri întrevederi cu Harlem Desir, preşedintele Partidului Socialist din Franţa, vicepreşedinte al Grupului Socialist din Parlamentul European, şi cu Elisabeth Guigou, preşedintele comitetului de relaţii […]

Deputatul Theodor Paleologu a declarat la RFI România (inteviul integral) că tinde „în proporţie de 99%” să nu se implice în susţinerea vreunei moţiuni la Congresul PDL din 23 martie. „Nu vreau să agravez haloimăsul din partid, prefer să-mi păstrez independenţa”, precizează el. Paleologu crede că „spectacolul e destul de comic, dacă n-ar fi şi puţin […]

Silvio Berlusconi încearcă să cumpere voturi în alegerile de duminică, trimiţându-le cetăţenilor scrisori prin care le promite anularea taxei pe proprietate, susţin adversarii acestuia. Strategia a fost criticată de contracandidaţii fostului premier. „Dacă m-aş fi întâlnit cu Berlusconi după ce a trimis scrisoarea, i-aş fi spus că este un trişor”, a declarat liderul de centru-stânga, […]

O bombă a explodat joi în capitala Siriei, într-o zonă sensibilă, în apropiere de Ambasada Rusiei la Damasc şi sediul central al partidului Baath, al preşedintelui Bashar al-Assad, anunţă Russia Today. Autorităţile au precizat că deflagraţia, cauzată de o maşină capcană, a făcut mai multe victime. Agenţia SANA a precizat că explozia a avut loc […]

Capitala britanică se joacă fără încetare cu codurile Ţesături metalizate, culori shoking, transparenţe, astfel s-ar putea sintetiza propunerile stiliştilor englezi pentru “Fashion Week” din Londra. Acum trei sezoane, creaţiile lui Moschino au trecut graniţele Italiei, demonstrând că linia “Moschino Cheap&Chic” se integrează în combinaţia britanică, marcată mai mult de rock. “Moschino Cheap&Chic” propune o colecţie […]

Mai multe percheziţii au loc, joi dimineaţă, în judeţele Mureş, Braşov şi Sibiu. Potrivit IPJ Mureş, opt percheziţii domiciliare se desfăşoară simultan la persoane suspecte pentru furturi de auto, pentru tăinuire şi complicitate la furt de autovehicule, sustrase din străinătate şi traficate ulterior pe teritoriul României. Percheziţiile sunt efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale […]

Unităţile care procesează cantităţi de carne falsificate vor fi închise definitiv iar cei care sunt responsabili, respectiv administratorii şi patronii, ar putea plăti din punct de vedere penal, a arătat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, miercuri seară la postul public de televiziune. ‘ E un pericol pentru faptul că este consumatorul păcălit în această situaţie. Tocmai […]

Premierul Ponta, aflat în Franţa, a anunţat că a discutat înainte de plecare cu preşedintele Băsescu despre sprijinul pe care România l-a acordat şi îl mai poate acorda autorităţilor de la Paris în intervenţia din Mali, astfel ca mesajul pe care îl va transmite preşedintelui francez să fie unul comun. „Am discutat un singur lucru, […]

Numele oficial al prestigioaselor premii acordate de Academia Artelor şi Ştiinţelor Cinematografice din SUA nu va mai fi în acest an Academy Awards, ci doar Oscaruri, informează AFP, potrivit Agerpres. Academia nu a dorit să confirme această schimbare. În acest an, deasupra fotografiei lui Seth Mac Farlane, prezentatorul ceremoniei, figurează însă cu litere aurite doar  […]

Este foarte posibil ca această candidatură a Elenei Udrea la șefia PDL să aibă scopul de a rupe partidul, afirmă analistul politic Alfred Bulai, pentru Inpolitics.”Există posibilitatea ca PDL să se rupă în două falii. S-ar putea ca această candidatură a Elenei Udrea, să urmărească tocmai acest lucru. Congresul PDL va contura cele două tabere […]