Precizările instituției au revenit după ce Federația Sindicatelor din ANP și ministrul Justiției au avansat numere diferite privind persoanele eliberate, aducându-și reciproc acuzații.
Lună: noiembrie 2017
Guvernul României a anunțat prin vocea ministrului Energiei, Toma Petcu, că nu va prelungi memorandumul cu KazMunaiGaz
Colonelul SRI în rezervă Daniel Dragomir acuză că DNA i-a dat unei denunțătoare o mașină Porsche Cayenne, cu scopul de a-l înfunda pe el.
Există „diferențe, diferențe profunde (…) este o muncă dificilă, o muncă foarte complicată”, a declarat cancelarul german presei.
În exclusivitate pentru România, Arcub îi aduce azi, de la ora 19.30, pe Don Braden, Joris Teepe și Gene Jackson
Miercuri, Emmanuel Macron l-a invitat pe Saad al-Hariri să viziteze Franța câteva zile alături de familie, nefiind vorba despre „un exil în Franța”.
Curtea Constituțională a României a dezbătut, joi, sesizarea președintelui Senatului Călin Popescu-Tăriceanu.
Mircea Negulescu va fi cercetat disciplinar în trei dosare înaintate de Inspecția Judiciară.
Suntem pe cale să importăm, oare, regulile de „bună practică” în materie de secesiune din Catalonia?
Alături de jucătoarea româncă, vor mai fi prezente la această competiţie alte trei sportive din Top 10 WTA, printre care sportiva cehă Karolina Pliskova.
Poliția Locală inventează amenzi pentru a aduce bani la buget. Restricționează staționarea mașinilor dar nu creează alte locuri de parcare.
Succesele românilor stabiliți în Regatul Unit al Marii Britanii au fost onorate și răsplătite în cadrul Galei Constantin Brâncoveanu, organizată de Fundația Alexandrion
„Mai rău ar fi fost dacă în loc să le dea drumul mai devreme, le dea drumul mai târziu”.
România, țara în care consumul a explodat în 2017 ca urmare a stimuării venită de la Guvern, se așteaptă la un record de vânzări în perioada Black Friday.
Alexandru Tomescu și celebra sa vioară Stradivarius Elder-Voicu, care a scris povestea unor concerte și turnee memorabile în ultimii ani, revin la Sala Radio
Directorul general interimar al TAROM, Ileana Daniela Dragne, a demisionat din funcție.
În ultimii cinci ani, Tavi Cimpian a fost medicul naționalei de seniori a României.
Un procuror al DNA a susținut, joi, în fața judecătorilor CCR, în timpul dezbaterii sesizării din cazul Belina, că o acceptare a conflictului constituțional, cerut de Călin Popescu Tăriceanu, echivalează cu o exonerare de răspundere penală a funcționarilor publici cu rang înalt „CEDO a statuat că organele de urmărire penală trebuie să realizeze o anchetă […]
Kelemen Hunor a vorbit de mai multe ori despre semnificația negativă a zilei de 1 decembrie 1918.
Pe 23 octombrie, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a depus la Curtea Constituțională o sesizare.
Ghiţă a dispărut în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, fiind pierdut de poliţiştii care îl filau pe DN1.
Singapore este a șaptelea cel mai mare partener comercial al Coreei de Nord.
Sute de mașinuțe din plastic contrafăcute în valoare de de 110.000 lei au fost confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea. Jucăriile urmau să ajungă la o societate comercială din București. Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali au făcut, miercuri, în baza analizei de risc, un control amănunțit la un […]
Întrunirea de la Bruxelles a fost prezidată de către Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate.
S-a vorbit de instituţii de forţă, de informaţii, conducerea acestor instituţii, inclusiv ministerul Justiţiei.