Joi va avea loc la București premiera spectacolului „Țăranul Milionar” de Ferdinand Raimund, într-o distribuţie inedită.
Lună: noiembrie 2017
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat joi, la ASE, că tinerii se pot lansa în afaceri chiar dacă momentan nu dispun de capital.
„Și așa o să rămânem fără TAROM!!! Ăsta nu mai e “ghinion” ci direct ticăloșie”, susține fostul premier.
7. Statuia Julius Zimberlan sculptă la comanda lordului chipul acestuia în marmură. Statuia îi reuşi foarte bine şi lumea spunea că seamănă leit cu lordul, pe care, dacă l-ai pune să stea lângă statuie, n-ai mai putea să-l deosebeşti de ea. Apoi lordul se îmbolnăvi. Supuşii săi aveau însă o mulţime de rugăminţi, pe care […]
Deputatul PSD Florin Iordache a respins, joi, toate criticile aduse de președintele Klaus Iohannis referitoare la modificarea legilor justiției
Pe 25 octombrie, deputatul ucrainean Igor Mosiciuk a fost ținta unui atentat cu bombă, la iesirea din sediul unei televiziuni din Kiev. A scăpat, însă au murit gărzile sale de corp
Carismaticul virtuoz Alexandru Tomescu şi excelenta pianistă româno-americană Angela Drăghicescu sunt invitații lunii noiembrie ai „Concertelor Enescu”
Vineri, 3 noiembrie 2017, între orele 10:00 și 19:00, pe raza localității Comarnic, va avea loc un protest al fermierilor.
Abia a început procesul intentat împotriva Gabrielei Firea în cazul bătăii cu polițiștii locali în sala de ședințe a Primăriei Capitalei, că s-a și terminat
În decurs de doar o săptămână în București s-au produs două avarii însemnate în rețeaua de transport energie electrică operată de compania de stat Transelectrica.
Opoziţia din Consiliul General al Capitalei o acuză pe Gabriela Firea că-şi pregăteşte platforma candidaturii pentru alegeri prezidenţiale.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a dat un prim răspuns la acuzaţiile președintelui Klaus Iohannis.
Guvernanții nu dau niciun semn că vor să renunțe la controversata măsură, ba dimpotrivă.
Pictura din mănăstirile românești continuă să își facă simțită influența la sute de ani de când meșterii au lăsat pe pereți lucrarea religioasă.
Elena Udrea a susținut joi în faţa Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009 că șefii serviciilor sunt oameni foarte bogaţi.
Un individ eliberat din închisoare în urmă cu doar câteva zile a ajuns din nou după gratii
Legile modificate ale justiției nu sunt pe placul Cotroceniului. Președintele s-a referit la acest subiect joi.
Joi, 2 noiembrie, la ora 19:30. Casa Artmark vă invită la Licitaţia de Toamnă – Top 100 Mari Maeștri ai Artei Româneşti. Artă de prestigiu şi o selecţie a celor mai bine cotaţi artişti români şi maghiari ale căror picturi au fost tranzacționate în licitaţiile publice din România din anii `90 până în prezent. Licitaţia […]
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că legea ajutoarelor sociale a avut şi efecte nedorite.
Selecționerul Cosmin Contra s-a decis asupra jucătorilor din străinătate. 17 fotbaliști au primit faxul de convocare.
Ce soluții ar putea fi pentru a crește nivelul de trai
Președintele Klaus Iohannis l-a atacat în termeni duri joi pe președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu.
Președintele Klaus Iohannis critică noul pachet fiscal al Guvernului, lansând săgeți directe către coaliția PSD -ALDE.
Asociaţia Procurorilor din România critică propunerile de modificare a legilor justiţiei făcute de parlamentarii Puterii, în special în ce privește Inspecția Judiciară.