Declarațiile vin în contextul în care la începutul lunii octombrie doi ortaci au murit, după ce au fost prinși de un mal de pământ.
Lună: noiembrie 2017
Ce patron e ăsta, care-şi nenoroceşte jucătorii? Au greşit, toată lumea greşeşte. Sunt tineri.
Protestele sunt organizate de Societatea Națională de Medicina Familiei, participanții avertizând că „întregul sistem va intra în colaps.
Pe 27 ianuarie 2010, cei doi inculpaţi au fost condamnaţi definitiv la câte trei ani şi jumătate de închisoare cu executare.
Fostul ofiţer de contrainformaţii în cadrul DGIA, Doru Paraschiv, a declarat, joi, în faţa Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, că foarte multe persoane au fost supravegheate fără mandat, el arătând că aceste acţiuni tehnice au lăsat „urme”, care pot fi demonstrate. „Un alt aspect ilegal şi foarte grav a fost una din misiunile […]
Nu ar trebui să ne surprindă avariile din ce în ce mai dese din rețeaua de transport și distribuție.
Asociaţia Tenisului Feminin (WTA) a anunţat clasamentul premiilor oferite în acest an în circuit, iar Halep ocupă un loc fruntaş.
Sindicaliştii acuză imposibilitatea negocierilor sectoriale şi intersectoriale, care generează lipsa unei protecţii reale a angajaţilor.
Avem un teanc cu mii de pagini de propuneri.
Consilierul ANAF a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiazã.
Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 se reunește, joi, urmând a fi audiați Elena Udrea, Daniel Dragomir, Doru Paraschiv şi Marian Hăpău.
Tribunalul Vrancea a respins, miercuri, contestația formulată de procurorii DNA Galați.
Parlamentul Marii Britanii a adoptat, miercuri, o moțiune prin care îi cere Guvernului să publice studiile efectuate cu privire la impactul pe care îl va avea Brexit.
Teatrul “Stela Popescu” are o ofertă bogată pentru elevii din şcolile bucureştene, pe tot parcursul lunii noiembrie. Baletul-feerie Harap Alb, o premieră a acestui an, producție prezentată de Primăria Municipiului Bucureşti prin intermediul Teatrului „Stela Popescu”, se va juca pe scena Sălii Mari a Palatului Național al Copiilor luni, 6 şi marţi 7 noiembrie, de la ora 10. În această […]
În prezent, poliţiştii din stradă au în dotare cătuşe, pistol şi muniţie, tonfă, spray paralizant.
Unul dintre martori a precizat că au fost trase aproximativ 30 de focuri de armă în interiorul centrului comercial.
Modelul din Rusia este şi în România. Până şi intelectualii preferă o tăcere condamnabilă.
Opt persoane au murit, iar alte 12 au fost rănite, după ce un bărbat în vârstă de 29 de ani a intrat cu o maşină închiriată pe o pistă de biciclete din New York.
Titus Corlăţean a spus că, pe vremea când era ministru al Justiţiei, a primit vizitele unor ambasadori care au pledat în mod insistent pentru numirea lui Kovesi.
Seria de spectacole cu piesa “TOYS” va fi acompaniată de un eveniment special de prezentare a cărții „Gábor Tompa – din opera unui regizor: de la Trei surori la Livada de vișini” / „ Gábor Tompa – A Stage Director’s Oeuvre: from Three Sisters to The Cherry Orchard” (Editura Institutului Cultural Român, București, 2016), care […]
Întâmplător sa nu, inculparea pentru complot în vederea obstrucționării Justiției și Fiscului din SUA, adusă fostului șef de campanie al președintelui Donald Trump, vine într-un moment crucial pentru un conflict din proximitatea României, în Ucraina. Publicațiile critice la adresa lui Trump speculează pe marginea posibilei legături dintre inculpatul Paul Manafort, finanțarea sa de către oligarhii […]
Potrivit ISU, există trei categorii de clădiri: cele care nu au nevoie de autorizare pentru incendiu, cele aflate în curs de autorizare și imobile deja autorizate
Tărâmul binecuvântat / God’s Own Country, unul dintre cele mai discutate și premiate filme ale anului 2017, va fi lansat în România pe 17 noiembrie.
Organismul nostru are multe ceasuri care controlează somnul, sănătatea și performanțele. Dacă facem lucrurile în momente greșite, pot fi consecințe periculoase. Premiul Nobel pentru medicină de anul acesta a fost acordat unor trei oameni de știință pentru descoperirile privind mecanismele moleculare în controlul ritmului circadian. Descoperirea lor a ajutat alți cercetători să confirme de mii de […]
Congresul Partidului Comunist Chinez, ce are loc o dată la fiecare 5 ani, reprezintă evenimentul politic de prim rang.