Congresul Partidului Comunist Chinez (PCC), ce are loc o dată la fiecare 5 ani, reprezintă evenimentul politic de prim rang în China. Recent, s-a încheiat cel de-al 19-lea Congres, care a adus câteva elemente de noutate.
Cele mai multe dintre relatările şi comentariile de presă, atât cele de la noi, cât mai ales cele din zona occidentală s-au oprit cu precădere asupra ascensiunii politice a lui Xi Jinping, reconfirmat de Congres în funcţia de secretar general al Comitetului Central al PCC (spre final voi explica de ce este predominantă această abordare). Ce altceva a rămas în mintea consumatorilor de ştiri este dificil de spus. În fond, China reprezintă o lume aparte, un spaţiu cultural, economic şi social atât de diferit şi îndepărtat geografic de România, încât orice judecată asupra Chinei necesită un serios efort de imaginaţie pentru oricine nu a avut şansa de a cunoaşte la faţa locului această civilizaţie milenară.
Pentru a înţelege mai bine mesajul de adâncime al recent încheiatului Congres, un bun punct de plecare ar fi obiceiul chinezilor de a gândi şi a planifica pe termen lung. Probabil că acest obicei este deja un reflex al unei civilizaţii cu o istorie statală de cel puţin 3.600 de ani. China zilelor noastre are două obiective strategice pe termen lung, componente a ceea ce la noi se numeşte „proiect de ţară“, cu deosebirea că aici el constituie doar un subiect de discuţie şi mai puţin unul al faptelor. Cele două obiective strategice ale Chinei sunt: atingerea stadiului prosperităţii decente – sau, în terminologia oficială, realizarea construcţiei societăţii bunăstării decente – având ca orizont de timp anul 2020, respectiv construcţia unei societăţi socialiste moderne – orizont 2050.
Pentru a argumenta exerciţiul planificării pe termen lung la chinezi, trebuie precizat că primul obiectiv, cel cu orizont 2020, a fost stabilit în 2002. Pentru obiectivul cu orizont 2050, Congresul al 19-lea stabileşte un plan de dezvoltare cu două etape. Prima etapă (2020-2035), care va urma fundamentelor ce reies din stadiul societăţii bunăstării decente, îşi propune atingerea modernizării de bază. În a doua etapă (2035-2050), vor fi depuse intense eforturi pentru a atinge stadiul modernizării socialiste.
Nici plasarea în timp a celor două obiective nu este întâmplătoare. 2020 corespunde aproximativ cu centenarul înfiinţării Partidului Comunist Chinez (1921), iar 2050 cu centenarul proclamării Republicii Populare Chineze (1949). Legat de proclamare, e bine de reamintit că România a fost al treilea stat din lume care a recunoscut Republica Populară Chineză.
Având în vedere cele două obiective susmenţionate, precum şi analiza stadiului actual al dezvoltării la nivel intern şi internaţional, Congresul al 19-lea al PCC a emis două raţionamente politice majore. Primul raţionament susţine că socialismul cu specific chinez a intrat într-o nouă eră, eră care înseamnă un punct istoric de inflexiune în dezvoltarea ţării. China este aproape – la mai puţin de 5 ani – de atingerea pragului bunăstării decente, punct din care poate începe construcţia societăţii socialiste moderne. Reţine atenţia faptul că un termen precum bunăstarea decentă este operaţionalizat prin ţinte concrete la nivelul indicatorilor de dezvoltare, într-o manieră perfect comparabilă cu, de pildă, Strategia 2020 a Uniunii Europene: dublarea PIB/locuitor în 2020 faţă de 2010, eradicarea sărăciei absolute, prevenirea şi controlul poluării, prevenirea şi reducerea riscurilor majore economice, sociale şi politice etc.
Al doilea raţionament politic, ce decurge din primul, este că noua eră derivă şi din schimbarea naturii contradicţiei principale a societăţii chineze. Vechea contradicţie, definită de Deng Xiaoping, se referea la decalajul dintre nevoile materiale şi culturale în creştere ale populaţiei şi producţia socială care nu ţinea pasul cu această creştere. Contradicţia din noua eră are alţi termeni: dezvoltarea dezechilibrată şi inadecvată, raportată la creşterea nevoilor pentru o viaţă mai bună în rândul populaţiei. Cu alte cuvinte, este evidentă nuanţa schimbării, de la cantitate la calitate, a dezvoltării proiectate.
Noua contradicţie, precum şi atingerea obiectivelor de dezvoltare a Chinei, reclamă realizarea unor opţiuni strategice în termeni ce ţin de teorie, ideologie (în sens de viziune asupra lumii – aşa cum este – şi a lumii, aşa cum ne dorim să fie) şi de acţiune practică. Toate acestea sunt reunite în „Gândirea Xi Jinping privind socialismul cu specific chinez pentru o nouă eră“, pe care Congresul a hotărât să o introducă în constituţia Partidului, dar – distincţie importantă – nu şi a statului. Totodată, cum Gândirea Xi Jinping reprezintă şi un ghid în acţiunea Partidului, formulat de actuala generaţie de lideri, introducerea acesteia în statutul partidului apare şi ca o formă de continuitate faţă de contribuţiile predecesorilor.
14 puncte formează cadrul de politici circumscrise în Gândirea Xi Jinping privind socialismul cu specific chinez pentru o nouă eră, dar un element rămâne esenţial: actuala generaţie de conducători chinezi îşi asumă controlul şi responsabilitatea pentru viitorul Chinei în sensul continuării pe calea socialismului cu specific chinez.
Cu alte cuvinte, sub actuala conducere, avându-l pe Xi Jinping în centrul ei, China nu se va îndrepta niciodată spre demantelarea formei sale de organizare politică şi economică pentru a prelua un model din afară, cum ar fi cel al capitalismului occidental şi al democraţiei liberale.
În mod fundamental, China va continua pe calea pe care se află în prezent, respectiv un model unic la scara istoriei, cu o economie socială de piaţă, mixtă, în care statul deţine controlul asupra „înălţimilor de comandă“ ale economiei, iar Partidul Comunist exercită rolul conducător în societate, conform celor patru principii cardinale enunţate de Deng Xiaoping în 1979. Inevitabil, această opţiune pune generaţia lui Xi Jinping în conflict cu elemente şi forţe exterioare Chinei, care aspiră la schimbarea, în timp, a formei de organizare a societăţii chineze. În acest sens, trebuie receptată şi narativa asupra Congresului, propagată de o parte a presei internaţionale, narativă care reprezintă doar una dintre formele vizibile ale acestei confruntări inevitabile.
„Noua era a Chinei” este de fapt mai veche si nu a inceput-o Presedintele Xi, domnule autor, ci Marele Deng Xiao. Xi, a preluat-o si continuat-o, asemenea predecesorilor sai. Este o intreaga perioada istorica de eforturi uriase si realizari care au legitimat superioritatea incontestabila a marxism leninismului ca doctrina politica, economica etc. Duceti-va peste tot in China sa vedeti ce a putut sa faca poporul chinez si conducatorii sai comunisti. Ce miracol a avut loc. Duceti-va, nu mai otraviti mintile si sufletele aiuritilor si paparudelor. Nu vedeti ca tara e distrusa iar romanii plecati in sclavia si curvia strainilor…?!
De acord cu dvs. In loc de prostii ideologice promovate cu sarg de de niste oameni care nu pot accepta realitatea, ar trebui sa avem mult mai mult respect pt ceea ce face multimilenara China…si nu ar strica mai multa cooperare economica dupa principiul „win-win” promovat de China… altii o fac , noi de ce nu avem curaj!?
” Duceti-va peste tot in China sa vedeti ce a putut sa faca poporul chinez…”.Domnule Alcibiade , daca le reusea „baietilor” Piata Tienanmen , cum ar fi aratat China ? Oare s-ar fi fudulit ca noi ,ca suntem slugi si avem stapan?
Se va mai incerca o noua Piata Tienanmen ?
Extremul orient reprezinta o alta cultura decat tot ceea ce exista in restul lumii.
As putea scrie un roman despre cum muncesc chinezii (muncitorii), despre disciplina din companiile sud coreene care o depaseste cu mult pe cea din companiile japoneze. Desigur, exista coruptie si in companiile coreene cat si in cele chinezesti, nimic nou sub soare. Eficienta actului managerial se vede in viteza si calitatea in munca. Nimeni nu mai contesta o decizie luata, toata lumea isi concentreaza energiile pentru realizarea deciziei.Cat de simplu este. Se vede de la o posta ca deosebirile se datoreaza numai si numai diferentelor culturale dintre extremul orient si lumea crestina, in general. China fiind o tara cu o populatie imensa si neomogena (saraci si bogati deopotriva), meritul conducerii comuniste de a duce China la marea putere economica care este astazi este remarcabil. Daca China va gasi solutia sa transforme Japonia si Korea de sud din dusmani in aliati ( asa cum a reusit cu Philipine) atunci sa ne temem cu aevarat. Dar jandarmul mondial vegheaza……
Daca vizionez imaginea oficiala de la finalul Congresului cu Biroul politic al PCC cu seful executive Xi Jinping si ideologul sef Wang H, ma ia cu fiori. Wang e unul care inca de prin anii ’80 se ocupa cu studiul si hermeneutica sistemelor politice din Occident- Europa si America.Ca Dughin in noua Rusie,Wang pare ca e raspunsul Chinei la noul conflict al culturilor si civilizatiilor prorocit de Huntington…Teoreticienii Realpolitik si tehnocratiile statelor puternice sunt intr-o concurenta dura,unii gandesc formule pentru dobandirea suprematiei ,altii lupta politic si economic pentru Putere. Wang a scris si o carte cu titlul “ America vs America” in care afirma ca „sistemul american” va face implozie la un moment dat deoarece valorile calauzitoare ( Individualismul,Libertatea si Egalitatea de sanse) nu mai sunt demult compatibile in esenta lor,intre ele. Iar astfel , anticipeaza Wang,o Putere asiatica va provoca geopolitic la varf si va prelua in sec 21 rolul de Putere dominanta…
Inclin sa cred ca acest secol va fi secolul ce va purta amprenta definitorie a Chinei….
„Individualismul, Libertatea, Egalitatea de Sanse” …?!Primele doua, daca nu sunt strunite si aparate guvernamental vor duce lumea ocidentala la perzanie, implozia lumii capitaliste occidentale fiind extrem de aproape. Uitati-va numai la Trump, campionul pragmatismului occidental cum se misca ca un leu in cusca incorsetat si neputincios in fata „individualismului” anarhic si atotdistrugator si a „libertatii individuale exacerbate” care au decimat valorile sociale si morale comportamentale ce trebuiau sa asigure sanatatea morala familiei si individului. Si ramanem doar cu „egalitatea” pe care insasi Napoleon, in pragmatismul sau genial, a ridicat-o la rang de principiu suprem pentru a apara si a dat sens si substanta libertatii individuale caci degeaba esti liber dar „inlantuit” in mizerie si saracie sociala. Asemenea lui Napoleon, dar intr-un alt context, Marele Deng Xiao, a ridicat pragmatismul politic napoleonian la rang de „religie comunista de stat” prin celebra butada „Ce conteaza daca pisica e alba sau neagra daca ambele mananca soareci”. Asa a fost urnit din loc si din letargie uriasul dragon asiatic in fata caruia in cativa ani va „tremura” intreaga lume decadenta occidentala aflata in putrefactie mentala, colectiva, individuala si ideologica. Candva, undeva, in inima Chinei imperiale am avut ocazia sa o cunosc pe distinsa doamna Wang, mama actualului ideolog chinez…?!
Domnule Dinu, am vazut pe viu si Piata Tienanmen si nu cred ca „baietii” vor mai repeta in mileniul III un astfel de episod. Am vazut atat de mult si multe, draga coleg de forum, incat imi este rusine ca suntem ce suntem fapt care ma face ca, la reintoarcere, sa ma ascund in santurile de la marginea aeroportului. Suntem insa, noi romanii, un popor asa de „pacatos” la care dragostea fata de copii dar si fata de tara ne intoarna „pasii” acasa, sa traim in saracia noasatra cu speranta ca vom munci mai mult pentru a trai si noi mai bine.
@Drags
Cooperare cu China ? N-avem voie ,caci s-ar putea s-o ducem mai bine si sa nu mai acceptam toate prostiile Li-caricilor . Asa cum Stalin a impus tarilor fratesti refuzul planului Marshall asa azi i se interzice Romaniei colaborarea cu China . Sa fie iobagie ad perpetuitatem
Scuze : in perpetuitatem