Turneul de la Beijing se dispută în perioada 28 septembrie – 6 octombrie. Ultima campioană este daneza Caroline Wozniacki.
Lună: septembrie 2019
Potrivit presei belgiene, sunt însă șanse mari ca rezultatul partidei să se stabilească la „masa verde”, însă rămâne de văzut în favoarea cui.
Stabilită în Franța de 30 de ani, Ioana Ghenciulescu Violet nu s-a rupt de România, unde ține cursuri și a publicat o carte despre terapia prin artă. Într-un interviu acordat cotidianul.ro, artista vorbește despre terapia prin artă, o specializare extrem de rară la noi.
„Ambii şoferi au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind 0 pentru tânărul de 22 de ani si 0,77 mg/l alcool pur in aerul expirat pentru…
Patrulez în Gara de Nord. În 1916 l-am condus pe domnul Brătianu la garnitura lui de tren cu care pleca în Moldova. Mă știe lumea, sunt om serios, pe legea mea.
Poliția: „În urma apariției în mediul online, pe o rețea de socializare, a unei înregistrări video în care o elevă dă dovadă de un comportament
Mama Luizei Melencu a acuzat sâmbătă, după ce a fost de acord cu prelevarea de probe biologice, că procurorii insistă să meargă pe…
Legat de determinarea vârstei oaselor cu radiocarbon, procedura presupune că pe parcusul vieții, carbonul este absorbit de…
Se pare că, datorită prieteniei sale cu premierul, femeia a putut participa la misiuni comerciale şi a beneficiat de contracte de sponsorizare de care ea şi…
Turneul de la Beijing, la care participă și Simona Halep, a oferit prima mare surpriză sâmbătă. Ce jucătoare de top a fost eliminată…
De-a lungul turneului, a învins nume precum Aliaksandra Sasnovich, Danielle Rose Collins, Kiki Bertens, Elena Rybakina. În semifinale, a învins-o-o pe Ashleigh Barty
Primul set a conținut game-uri lungi, disputate, însă belgianca a făcut break din debutul jocului și a trecut în avantaj pe tabelă, cu 6-2.
De fapt, așa-zisele lansări ale cărții, Iohannis le-a folosit din plin spre a-l critica, evident!, pe Liviu Dragnea, pe atunci încă neîncarcerat, asta după ce, până și în volumul dedicat UE, scrie că „parazitează, pur și simplu, agenda publică”.
Premierul Viorica Dăncilă transmite că respingerea Rovanei Plumb pentru funcția de comisar european pe transporturi, în Comisia JURI a…
Probabil puțină lume pricepe tsunamiul declanșat de convorbirea telefonică dintre Trump și președintele ucrainean Zelenski, prima dintr-o serie de dezvăluiri care urmează.
„Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul U.H.D. în contradictoriu cu pârâtul S.R. de I. Obligă pârâtul să…
Situație incredibilă în „țarcul” lui Gigi Becali. Polonezul Lukasz Gikiewicz a dispărut din lotul celor de la FCSB. La propriu!
Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit, sâmbătă, prin tragere la sorți, ordinea pe buletinele de vot a candidaților la alegerile prezidențiale. Primii cinci sunt…
Premierul Viorica Dăncilă, aflată în vizită de lucru în SUA, a participat la o întâlnire cu reprezentanți ai companiilor americane interesate de…
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, se declară revoltat de hotărârea Biroului Electoral Central conform căreia ALDE și PRO România nu sunt…
La postarea respectivă a fost atașată o fotografie cu Rafael Nadal și Simona Halep, după ce aceștia au câștigat turneul de Mare Șlem de la Roland Garros
Vineri seara, mama și bunicul Luizei au fost duși la Spitalul Județean de Urgență din Craiova cu o ambulanță pentru victime multiple de la…
Candidatul la președinție Viorel Cataramă, care este proprietar al unui lanț de magazine de mobilă, a lansat o linie… electorală de mobilă în această perioadă.
Premierul Viorica Dăncilă: Printr-o rețea bine consolidată și o coordonare eficientă putem să mobilizăm toți actorii care au capacitatea să contribuie la punerea în practică a Agendei 2030
Dorința antreprenorului prahovean este de a educa piața în ceea ce privește utilizarea pietrei naturale în construcții, întrucît are o mulțime de calități și avantaje, nefiind, neapărat, un produs de lux.
Niște șmecheri de la Serviciul Român de Informații mi-au șparlit stickul. Vor să știe ce mai am eu de gând pe lumea asta.