Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că sprijinul financiar de 2.000 de lei acordat femeilor însărcinate va fi alocat în continuare și în 2020, „în ciuda restricțiilor bugetare”.
Lună: ianuarie 2020
Ion Ștefan s-a prezentat vineri dimineață la sediul DNA din Capitală, unde a stat mai puțin de o oră. Surse judiciare au declarat că acesta nu are calitatea de martor sau de inculpat
Principalul incendiu, din sudul teritoriului, arde pe o suprafață de peste 18 500 de hectare, iar locuitorii din suburbiile Canberrei au fost îndemnați să „rămână în alertă” pentru eventualele evacuări.
Platforma România Curată a publicat dovezi că este atacată de instituțiile statului. Potrivit româniacurată.ro, atacurile au venit de la STS şi MApN.
Cetățenii români care trăiesc în Marea Britanie pot aplica până în iunie 2021 pentru procedura de statut de rezident, care le permită să rămână în țară după ieșirea acesteia din Uniunea Europeană.
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat referindu-se la situația ministrului Sănătății, Victor Costache, care operează la un spital privat, că ”este o problemă de ordin moral”.
Autoritățile chineze au anunțat că 42 de persoane au murit în cursul zilei de joi din cauza noului coronavirus din China, astfel că numărul total al deceselor se ridică acum la 213.
Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulul, seismul s-a produs la ora 03:26, la o adâncime de 140 de kilometri. Magnitudinea seismului a fost de 5,2 grade.
La împlinirea a 210 ani de la nașterea lui CHOPIN, Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră creat de celebrul muzician romantic va fi interpretat vineri, 7 februarie (19.00), la Sala Radio, de către pianistul TOMA POPOVICI, alături de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO.
Sute de milioane de euro trec pe sub nasul poporanilor direct în buzunarele celor din lista de mai sus, așa să știți, ați luat pleaznă la revoluție în 1989 (…)
Victor Costache merge din rău în mai rău. Pe sistemul Cine se scuză se acuză, ministrul Sănătății nu face altceva decât să se afunde și mai rău în ițele plasei pe care a încercat să o creeze.
Justiția franceză nu este monitorizată de Bruxelles, cea de din Polonia este apărată de la Bruxelles în fața legii care întărește disciplina magistraților, în timp ce România se află sub un MCV de neconceput la Paris sau la Varșovia
Admirați, vă rog, cum România e pe ultimul loc la investiția în educație, unde media e de vreo 4.5 la sută și numai noi suntem sub 3.
Domnule ambasador,
Consider că recentele dvs. ieșiri publice, partizane față de actuala putere din România și lipsite de o cunoaștere profundă a realităților românești, nu sunt compatibile cu misiunea încredințată de către președintele Donald Trump.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a luat o decizie în cazul contestației la executare depusă de Liviu Dragnea, în dosarul în care fostul lider PSD a fost condamnat
Un moderator CNN, un jurnalist de la New York Times și un consultant politic s-au adunat la postul de televiziune și și-au bătut joc de alegătorii lui Donald Trump
Aflat în centrul unui scandal, după ce presa a dezvăluit că lucreză în continuare într-o clinică privată, ministrul Sănătăţii, Victor Costache, reacționează. Pe Facebook.
Liberalii fac cerc în jurul ministrului Costache. În ciuda dezvăluirilor presei, legate de activitatea și de salariul ministrului Sănătății, colegii de Guvern îi sar în apărare.
Deși numărul cazurilor de infecții cu coronavirus confirmate este în creștere, deoarece a crescut și capacitatea de diagnosticare, mortalitatea a scăzut sub 2%.
Pensiile speciale au fost eliminate, marți în ședința Camerei Deputaților din Parlament, cu 247 de voturi pentru și 21 de abțineri
Costache și-a pus CNA-ul în cap. Mai bine zis, pe unul dintre membrii acestei instituții, care a citit și el în presă despre scandalul în care este implicat ministrul Sănătății.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, amenință Primăria București și, implicit, pe primarul general Gabriela Firea (…)
Greta Thunberg a ajuns în atenția presei după ce a declarat o grevă la școala la care era elevă, în 2018.
Antibioticul, din clasa penicilinelor, derivat de la benzilpenicilină este utilizat în tratamentul unor infecții bacteriene
Curtea de Conturi a desfășurat în 2019 un audit financiar la ICR și a constat denaturări semnificative ale situațiilor financiare, valoarea abaterilor situându-se peste pragul de semnificație
În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Autiștii cărților apărută la editura eLiteratura, în 2013