Ministerul Finanţelor a planificat, în luna ianuarie 2020, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,4 miliarde de lei, din care…

Proiectul Iohannis-Orban-Ciolacu & comp., de-a încinge televiziunile și propriile buzunare cu alegeri anticipate, poate fi descurajat tocmai de (…)

Deficitul de cont curent s-a adâncit în perioada ianuarie-noiembrie 2019, conform datelor prezentate de Banca Națională a României. În plus, românii sunt tot mai îndatorați

Perseverând, am putea spune diabolic, să închidă şi să vândă activele imobiliare ale Imprimeriei Ardealul, după 10 zile aceştia au demarat procedura de concediere colectivă, însă au săvârşit cel putin doua încălcări grave ale acestei proceduri.

Zi cruntă pentru presa din România. Trei jurnaliști au murit ieri. În afară de Cristina Țopescu, găsită decedată în casa sa din Otopeni, este vorba despre

Forțele de ordine iraniene au tras cu muniție de război și gaze lacrimogene în manifestanții care s-au strâns duminică la Teheran pentru a protesta faţă de doborârea unui avion de pasageri

Fostul președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, a fost achitată de judecătorii de la Tribunalul București, în dosarul în care era acuzată de procurorii anticorupție că a primit mită 275.000 de euro.

„Avem un brand slab de țară“. Cel puțin aceasta este opinia antreprenorului Alin Burcea, CEO agenției de turism Paralela 45, care trage un semnal de alarmă în legătură cu piața de turism din România.

Procurorii DIICOT au trimis, luni, dosarul „Caracal” la Parchetul General, șeful PG, Bogdan Licu urmând să examineze, alături de un colectiv format din procurori din cadrul Serviciului de îndrumare și control (SIC), probatoriul strâns în acest caz.

Doi frați de 14 ani, din comuna Hoghiz, județul Brașov, au fost căutați timp de mai multe ore, după ce au plecat la joacă și nu s-au mai întors. Unul dintre ei a fost găsit în stop cardiac pe albia râului Olt

Cîțu spune că PNL a ajuns „la guvernare la timp” și anunță că va veni în curând cu o serie de măsuri pe partea de cheltuieli și pe partea de venituri la buget.