În România, o asemenea preocupare s-a observat cu ochiul liber. După meschinăria aducerii, fără examinare medicală serioasă, a unui milion de diasporeni, într-o stare de urgență sanitară, s-a dat o ordonanță, în fapt, militară, prin care „stați în casă” a devenit obligația.
Lună: iunie 2020
Despre începuturile învățământului românesc prin prisma cercetărilor arheologice din curtea interioară a Universității din București
Ca să înţelegem chestia asta trebuie să ne desprindem de euclidianism şi să-l depăşim un pic pe Einstein.
Şase noi decese noi au fost anunțate sâmbătă în România, în urma infectării cu COVID-19. Este vorba despre pacienţi din judeţele
”Dacă tacticile mulțimii vor schimba legile și vor modifica politica publică, atunci republica democratică e moarta și vom ajunge în Lumea a Treia”, Pat Buchanan
Potrivit unui comunicat al FRF, Comisia de fond a refuzat acordarea licenței UEFA clubului Asociația Fotbal Club Astra pentru „neîndeplinirea criteriului de infrastructură”
Social democraţii îl acuză pe Iohannis că are o atitudine perseverent anti-românească, fiindcă discreditează evenimente semnificative care au dus la întregirea României Mari
Sunt peste 15 polițiști posibil infectați și alți aproximativ 20 de polițiști în izolare, care își așteaptă verdictul, susţin sindicaliștii de la Europol
Piețele și presa financiară reflectă realitatea mai rău decât statisticile sovietice, în timp ce ziariștii progresiști de peste Ocean vorbesc cu patos revoluționar despre reeducare și autocritică
Numeroase petiţii de la pacienți, rude ale acestora și de la organizații ale pacienților arată nemulțumirea față de interzicerea accesului în spitale pentru proceduri medicale complexe
Corneliu Onilă, fostul episcop de Huşi a fost eliberat din închisoare, printr-o decizie a Instanței Supreme, urmând să fie pus sub control judiciar.
Ministrul de Interne a anunţat că a solicitat Jandarmeriei să retragă propunerile referitoare la Legea adunările publice şi a menţionat că acestea nu sunt asumate
Un bărbat care nu a ieșit din casă de un an și jumătate este prima persoană infectată cu noul coronavirus din Șimleu Silvaniei, județul Sălaj.
Guvernul Cehiei a anunţat decizia de expulzare a doi diplomaţi ruşi, după răspândirea unui zvon referitor la un presupus atac care ar fi vizat politicieni
Ei au scris Guvernului o scrisoare, prin care cer să poată vinde gazul la prețurile pieței din România, mai mari decât la Viena, dar încă nu au primit un răspuns.
Potrivit medicului, mulţi sunt împotriva hidroxiclorochinei, pentru că este un medicamet ieftin. Reacţia vine după un studiu potrivit căruia un astfel de tratament ar fi periculos
Premierul Ludovic Orban a anunțat că analizează modul în care poate ataca la Curtea Constituțională legea care dublează alocațiile copiilor și a făcut un apel la parlamentari
Rezultatul nedenunțării UDMR ca organizație culturală (!) duce la separarea morală a maghiarilor și românilor și la construirea unui conflict artificial.
INSP a raportat încă opt decese. Cea mai tânără victimă avea doar 38 de ani. Este vorba despre un bărbat din judeţul Neamţ
Boala COVID-19 a fost inclusă în grupa bolilor infectocontagioase din grupa A, astfel că bolnavii primesc indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă plătită în procent de
În ultimele 24 de ore s-au confirmat 196 de noi infectări. La ATI, în acest moment, sunt internați 152 de pacienți.
Președintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituțională susținând că o asemenea sferă de reglementare este de esența unei simple declarații a Parlamentului, fără caracter normativ
Şeful Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA a declarat joi că substanţele chimice folosite de poliţie pentru a…
Asociația pentru Protecția Consumatorilor InfoCons a revenit cu o nouă alertă emisă prin Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare și periculoase
PSD: ” Au folosit pandemia pentru a impune control absolut asupra cheltuirii banului public. Și asupra…
Scenariul BD a fost scris pentru 11 filme însă, în final, au fost realizate doar trei filme, după ce un general al vremii s-a simţit deranjat de felul în care era prezentată Miliţia