Mâna albă. În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz– Cei o sută, Ecce Homo.

Așa a venit o apă de mare. Cum spuneam anterior. Noe a venit la mine, obosit de viață. Ia tu arca, am luat arca.

Pe 4 iulie 1776, Congresul Continental a aprobat forma finală a Declaraţiei de Independenţă, la conceperea căreia s-a lucrat mai multe zile.

Președintele în funcție al PNL a mai spus că el nu a tranșat Congresul așa cum a spus, zilele trecute Cîțu, dar „a tranșat ceva”, între care moțiunea de cenzură depusă de PSD

Abia acum aflăm că toată cercetarea OMS cu privire la măsurile globale ce s-ar fi impus în cazul unei pandemii a fost aruncată la coşul de gunoi în ianuarie 2020

Reprezentanții unor democrații ce s-au dovedit funcționale, dar care nu acceptă Raportul Matic (2021), sunt puși la zid că nu ar respecta valorile europene.

În urma incidentului de ieri, de pe platforma industrială Petromidia, patru angajați ai rafinăriei (trei din cadrul companiei Rompetrol Rafinare, unul, angajat al Rominserv), au fost spitalizați

În secolul al XIX-lea, preocuparea clasei politice pentru ghidarea tinerilor spre o școlarizare de specialitate s-a materializat prin inițiative sporadice (…)