Avem serioase îndoieli cu privire la credibilitatea informaţiilor pe care Cristi C. le lansează cu referire la IPS Teodosie, câtă vreme…
Lună: octombrie 2022
”Austeritatea dură pentru cei mulți și socialismul financiar pentru cei puțini au dus la o dilemă imposibilă în SUA, iar în Europa lucrurile stau și mai rău”, Yanis Varoufakis
„Instruirea personalului unităţilor (nou) formate se realizează pe 80 de terenuri militare şi în şase centre de formare”, a susținut Şoigu.
Și de data aceasta, AUR a probat că are voință, dar n-are putință. Are energie, dar n-are cap. Nici la propriu, nici la figurat!
Aleșii a adoptat, OUG care prevede suspendarea ocupării funcţiilor publice vacante până la sfârşitul lui 2022, dar au introdus un amendament(….)
El a arătat că furnizorii de energie nu au avut timp să modifice softurile de emitere a facturilor.
„Este foarte posibil să fie necesare acţiuni de asistenţă pentru catastrofe, inclusiv în interiorul Uniunii Europene.
Meciurile echipei naționale de fotbal a Franței de la CM din Qatar nu se vor mai difuza pe panouri gigantice instalate în piețele din șase orașe franceze, au decis autoritățile
Reamintind că Germania a primit peste 1,2 milioane de refugiaţi şi solicitanţi de azil în 2015 şi 2016, în perioada de vârf a crizei migranţilor..
Parlamentul European şi-a dat marţi acordul final pentru introducerea unui încărcător universal pentru toate dispozitivele mobile din Europa în 2024.
Ce e asta, stimați cititori, dacă nu slugărnicie dusă la extrem? Priviți îndelung fotografia și imaginați-vă ce va face Ligia la minister pentru elevii din România!
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat marţi un decret care declară în mod oficial ca ‘imposibilă’ perspectiva oricăror…
Jurnaliștii de la România TV, zisă de unii comentatori și Mincinoșii TV, critică dur TVR pe motiv că l-a numit pe…
În Liga Națiunilor am trăit o dezamăgire, dar în luna septembrie am văzut speranță. Mă bucur că…
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a susţinut marţi că „majoritatea zdrobitoare” a ţărilor dau dreptate Rusiei pentru că a…
Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a anunţat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, depunerea unei moţiuni simple.
Potrivit ministrului, reprezentanţii executivului comunitar au propus completarea articolului 2 cu un nou alineat care să prevadă că legea se aplică de asemenea persoanelor care raportează sau dezvăluie public informaţii privind încălcări ale legii în mod anonim.
Implementarea mobilizării a fost haotică. Deşi ordinul a fost conceput pentru cei cu experienţă militară şi pentru experţi din specialităţile de care este nevoie, aplicarea lui nu pare să fi ţinut cont de trecutul militar,
Scăpat mai fără voia sa de grija Guvernului, actualul lider al Partidului Forța Dreptei ia la rând târgurile și iarmaroacele
A face plângere penală împotriva primarului care a pus în executare o hotărâre definitivă depășește orice limită a tupeului, consideră Nicușor Dan după decizia de ieri a Tribunalului București pe cazul Cathedral Plaza.
Contractele de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România şi a Memorialului „Închisoarea Tăcerii” Râmnicu-Sărat au fost semnate, marţi, într-o ceremonie
Diagnostic, Andografia zilei, In memoriam, Octavian Andronic, Diagnostic, Andografia zilei, In memoriam, Octavian Andronic
Persoana infectată este un angajat al unei ferme de păsări din Guadalajara (centru) unde, pe 17 septembrie, au fost depistate cazuri de boală printre păsările de curte.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atenţionează cu privire la o nouă campanie de mesaje false, transmise în…
În caz de cartel sau abuz de putere dominantă, consumatorii pot cere despăgubiri de la comercianții vinovați și în baza legislației concurenței.