În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Om și lege“ apărută la Editura Eminescu în 1987.
Lună: iulie 2024
Familia Soros a intrat deschis în noul joc electoral din SUA.
La votul pentru președinția Comisiei Europene s-au pus cărțile pe masă.
Curtea de Apel București a trimis o solicitare către Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru a obține clarificări cu…
Vicepreşedintele american Kamala Harris a obţinut luni un sprijin important pentru candidatura sa la Casa Albă…
La sfârşitul săptămânii trecute au raportat efectuarea unui număr de 32 controale…
Pentru a înțelege cu adevărat ce se întâmplă și ce ni se întâmplă (ceea ce nu este foarte ușor, nu numai din cauza manipulării
Ca și administrația Biden, UE a acceptat paradigma lumii multipolare. Însă puține state acționează ”multipolar” la nivel diplomatic și economic
Activişti pentru drepturile animalelor au reuşit
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, candidatul partidului la alegerile prezidenţiale, a declarat luni, în prezenţa câtorva sute
Edward Iordănescu a afirmat, într-un
Secret Service – structura care asigură protecţia celor mai înalţi demnitari americani – nu şi-a îndeplinit misiunea de a-l apăra pe candidatul republican la
Un bărbat a fost atacat, luni după-masă, de un urs, în extravilanul localităţii Sântioana din comuna Mărişelu, judeţul Bistriţa-Năsăud,
Un cititor al ziarului Cotidianul
Fostul patron al echipei de fotbal Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a revenit la echipa bucureşteană în postura de sponsor, dar nu există deocamdată
Mai mulți prieteni m-au întrebat dacă știu cine-i Nicu Ștefănuță.
Autorităţile trebuie să declare starea de urgenţă în agricultură şi să pună la dispoziţie fondurile necesare pentru a acoperi pierderile fermierilor