59 de teste pozitive pentru Covid-19 în România!

UPDATE Încă șase persoane au fost confirmate, joi seara, cu noul coronavirus, în județul Hunedoara. Numărul cazurilor la nivel național ajunge la 59

UPDATE Un bărbat de 53 de ani din Covasna este cel de-al 53-lea caz care a fost confirmat cu noul coronavirus, au anunțat reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică (GCS).

UPDATE O femeie de 33 ani, caree lucrează în Trentino, Italia și s-a întors în țară pe 10 martie, a fost confirmată pozitiv pentru noul coronavirus. Ea este internată la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj-Napoca.

UPDATE Un tânăr de 21 de ani din județul Mureș, șofer de TIR, care a fost în Italia în perioada 4-6 martie, a fost confirmat pozitiv pentru noul coronavirus. Bărbatul este internat la secția de boli infecțioase a Spitalului județean din Tg. Mureș și va fi transferat la Cluj-Napoca.

UPDATE O femeie de 53 de ani, din judeţul Neamţ, venită din Italia, a fost diagnosticază cu Covid-19. Este cazul cu numărul 50.

O femeie de 45 de ani a fost confirmată cu noul tip de coronavirus, bilanțul ajungând la 49, au transmis reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică (GCS).

Femeia are 45 de ani și a venit recent din Italia. Ea se află în carantină în județul Arad.

Dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie şi şeful Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş“ din Bucureşti, a declarat că numărul de cazuri de infecții cu noul coronavirus în țara noastră va crește, ceea ce este important este ca autoritățile să acționeze.

„Cu siguranță numărul de cazuri va crește și noi trebuie să întârziem transmiterea în comunitate. În momentul când nu vom mai avea trasabilitatea, atunci trebuie să schimbăm strategia. Are trei piloni. Primul e să putem asigura condiții de asistență medicală. Al doilea element e să luăm măsuri, cum sunt cele de distanțare socială. Și al treilea să asigurăm un cadru economic funcțional. Dacă nu asiguri asta toate celelalte măsuri sunt povești”, a explicat șeful Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş“ din București, în cadrul emisiunii Marius Tucă Show.

Doctorul atrage atenția asupra faptului că în ceea ce privește asistența medicală trebuie atât resurse materiale, cât și personal calificat, disponibil și capabil să îngrijează pacienți.

„Avem până în 50 de cazuri, mulți în stare stabilă. Nu discutăm de un scenariu catastrofic, când oamenii se îmbolnăveau de ciumă. Mortalitatea este zero la copii, formele pe care le fac copiii sunt ușoare. Persoanele vârstnice trebuie protejate. Sunt pacienți care au cancer și au făcut chimioterapie, deci comorbidități și alte afecțiuni. Ei trebuie protejați. Trebuie să fim calmi și să înțelegem că această boală trebuie tratată la domiciliu. Dacă persoanele tinere fac forme ușoare, trebuie tratate la domiciliu”, a explicat Rafila.

El adaugă că măsurile de distanțare socială nu pot fi luate permanent. „Nu putem închide școlile vreo 2 ani, mai ales că răspândirea în mediul școlar nu e cea mai rapidă formă de răspândire a infecție. Atunci iei măsura și o păstrezi până când numărul de cazuri scade sau se stabilizează”.

Șeful Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş“ prezintă palierele pe care trebuie respectate în ceea ce privește activitățile economice.

„Sunt activități care se pot desfășura la domiciliu, dar sunt unele care nu se pot desfășura online. De exemplu, nu ți se poate furniza apă de la domiciliu, stațiile de pompare de exemplu. Sunt lucruri pe care nu putem să le închidem.
Lumea nu are de ce să devină panicată în momentul de față. Toată lumea își face provizii de alimente, dar ele sunt victima unor persoane iresponsabile care lansează tot felul de scenarii. Mor pacienți, se închide orașul. A mai fost o informație, alaltăieri a fost o creștere bruscă de cazuri cu opt cazuri. Era contactul unui polițist, când s-a anunțat asta s-au terminat coșurile la Kaufland. Se anunțase cazul la ora 20.00. Deja la ora 21.00 tot magazinul era gol. Toată lumea dădea o bătălie la Kaufland. Azi o să mă duc să fac și eu niște cumpărături, normale”, a adăugat dr. Rafila.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

5 Comentarii

  1. Bre, nea medicii, ati consultat acesti pacienti sa vedeti daca au antecedente pe boala sau bolnavi cu 3-6 luni inainte, asa cum se practica in tarile civilizate, apoi sa dati informatii pe micile ecrane ca stiri? Personal, nu cred ca sunt cu coro toti si chiar daca ar fi, este tratament vindecabil in maxim 2 saptamani! Ia luati bre legatura cu tari civilizate real si importati tratament eficient! Tot va laudati ca aveti bani disponibili, dar pentru cresterea nivelului de trai al majoritatii saracite prin lege…ciuciu!

  2. Hai sa nu ne mai mintim unii pe altii atata inconstienta. Cifrele anuntate sunt realitati false, trandul ascendent tradeaza ineficienta preventiei si dezastrul ce va urma.

  3. ciudat coronavirusul ăsta … de dimineață până după panarama din Parlament, a fost în pauză HA HA HA nimic, nimic nimic … apoi brusc ajungem la 59! O fi de la tableta care transmite informațiile de la DSP-urile locale la centru?

  4. Eee! Pai, ziceti asa, mai fratilor! Iesiti pozitiv la test nu-i totuna cu bolnav!
    Daca tot alora le faceau si testul hiv si la ala ieseau pozitivi.

    Asta cu testele… sa ne mai lase… ca au mai transpirat niste informatii despre ele, in timp… cum ca ar cam fi facute ca una-doua sa iasa pozitiv.

    Pai, tu sa fii mare producator de medicamente… Cum faci cand produci si niste teste!?… Ăă!?…

  5. Odata cu navalirea diasporilor mincinosi si indisciplinati , doar nu va veti astepta la diminuarea numarului celor infectati……[Leo]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.