Ciucă: Cu Alianţa Nord-Atlantică suntem mai puternici ca niciodată

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că România este o ţară sigură datorită Armatei şi a Alianţei Nord-Atlantice la care a aderat în urmă cu 20 de ani, menţionând că ţara noastră a devenit o sursă de securitate în regiune şi un pilon esenţial al NATO la Marea Neagră.

„România este o ţară sigură. Da, asta spunem astăzi datorită armatei României şi datorită Alianţei la care am aderat în urmă cu 20 de ani. Aceasta este una dintre cele mai mari realizări pe care România le-a făcut în ultimele decenii. România a arătat lumii întregi cum o ţară trecută prin decenii de comunism şi de tranziţie dificilă a reuşit să se transforme într-o democraţie consolidată şi într-un aliat de încredere al NATO”, a afirmat Ciucă, la evenimentul „România – NATO, 20 de ani”, organizat de Ministerul Apărării Naţionale.

Nicolae Ciucă a spus că aderarea la NATO a reprezentat pentru ţara noastră „începutul transformării şi al efortului întregii societăţi de a deveni mai bună şi mai dreaptă”.

El a rememorat faptul că, în urmă cu 20 de ani, se afla în Irak, la comanda unui batalion de infanterie ca parte a coaliţiei internaţionale.

„Ţara noastră a pornit pe drumul integrării euroatlantice imediat după 1990, cu neobosită determinare. Am fost primii care am semnat în 1994 Parteneriatul pentru pace, iar atunci când a fost nevoie nu am ezitat să participăm cu trupe în teatrele de operaţii alături de aliaţi”, a mai spus Ciucă.

Şeful Senatului a adăugat că, după intrarea în NATO, România nu a rămas la statutul de simplu beneficiar, ci „a devenit o sursă de securitate în regiune, un pilon esenţial al Alianţei Nord Atlantice la Marea Neagră

Potrivit lui Ciucă, România a fost printre primele state ale Alianţei care s-a angajat să aloce 2% din produsul intern brut pentru Apărare.

„Pentru aceasta vă mulţumim domnule preşedinte căci în 2015, alături de ceilalţi decidenţi politici, aţi acordat atenţia cuvenită nevoii bugetare pentru înzestrarea Armatei române. Ca şef al Statului Major al Apărării începând cu 2015 am participat la implementarea deciziei politice de a creşte bugetul apărării şi de a investi în dotarea şi modernizarea Armatei României”, a mai menţionat Nicolae Ciucă.

El a subliniat că ţara noastră este, în prezent, în prima linie a sprijinului pentru Ucraina.

„Sunt mândru că România contribuie la apărarea Ucrainei şi dă dovadă de solidaritate. Este un lucru corect. Acţiunile sunt cele care arată adevărata faţă a aliaţilor, iar în acest caz acţiunile vorbesc pentru România. Dacă vrem ca pacea să revină pe continentul nostru, dacă vrem să lăsăm generaţiilor următoare o lume mai sigură, bazată pe respect pentru regulile internaţionale, avem datoria să sprijinim Ucraina să câştige războiul împotriva Rusiei. Trebuie să dăm Ucrainei tot ce are nevoie, nu doar să se apere, ci să câştige. De victoria Ucrainei depinde spre ce fel de viitor ne îndreptăm”, a mai spus Ciucă.

Preşedintele Senatului a arătat că, odată cu aniversarea a 20 de ani de NATO, România încheie o etapă şi are nevoie de „un nou proiect de ţară care să răspundă provocărilor prezentului şi să definească viitorul”.

„Trebuie să ne întrebăm cum vrem să arate România peste 10 sau peste 20 de ani. În interiorul acestui proiect de ţară putem să ne gândim la următorii 10 ani ca la un deceniu al siguranţei pentru România şi pentru români. Nu includ aici doar creşterea capacităţii de apărare şi investiţia în industria de apărare, ci toate elementele care fac o societate puternică. Cred că România viitorului este una cu instituţii democratice solide, capabile să ofere siguranţă la nivelul întregii societăţi. România viitorului este un pol de independenţă energetică, excelează în inovaţie şi tehnologie, pune accentul pe educaţie şi pe combaterea dezinformării şi, mai ales, investeşte în oameni şi în potenţialul lor”, a mai menţionat Nicolae Ciucă.

El a afirmat şi că România este astăzi puternică în NATO şi datorită cetăţenilor şi susţinerii lor pentru Alianţă, adăugând că „bătălia acestor ani este una dintre democraţie şi autoritarism, între o ordine mondială bazată pe principii şi reguli, pe de o parte, şi cei care vor să o schimbe prin forţă, de cealaltă parte”.

„Cu Alianţa Nord Atlantică suntem astăzi mai puternici ca niciodată, iar pentru aceasta vreau să păstrăm vie memoria celor care şi-au pierdut viaţa în misiunile internaţionale în ultimii 20 de ani şi, de asemenea, să le mulţumesc tuturor celor care au avut o contribuţie esenţială la ceea ce a însemnat parcursul României în NATO şi existenţa celor 20 de ani de când România este membră a Alianţei”, a adăugat Ciucă.

La eveniment au mai participat preşedintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, personalităţi politice şi militare din ţară şi din state membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

14 Comentarii

  1. Alături de invincibila armată germană, sub conducerea genială a fuhrerului, pornim în cruciada contra comunismului. Asta le spunea mareșalul românilor după ce soldaților le-a ordonat să treacă Prutul. Nu e aceeași idee exprimată prin alte lozinci ?

  2. Ce cauta (editat) asta la butoanele Romaniei ?… Mos’Teaca din poveste este „academician-doctor-inginer” fata de izmnnarul asta…

  3. intra unu mic nervos intr-un bar: cine se bate cu mine? Se ridica o matahala: eu! Asta mici: Cine se bate cu noi doi?

  4. Trăiască și înflorească judetul Piatra-Neamt! Doamne apara și ne păzește de absolvenții L.M-ului din Craiova! La magazia cu grade, cu cântec înainte mars!

  5. Si minciuna-i o poveste. Ciucă nu stie câte prune are în traistă, când spune că România alocă 2% din produsul intern brut pentru Apărare. Potrivit unui raport oficial al NATO arată că România a cheltuit pentru apărare în 2023 doar 1,6% din PIB, mai puțin decât limita obligatorie de 2% și chiar mai puțin decât media de 1,73% a celor 30 de state membre. Si asta dupa ce în anul 2022, la Summitul NATO de la Madrid, Klaus Iohannis promitea că bugetul pentru Apărare va fi de 2,5% din PIB si va rămâne o constantă cel puțin în următorii 10 ani. Singurul an din ultimii patru în care cheltuielile militare au atins 2% din PIB a fost 2020, în care guvernul Orban a dat 2,01% din PIB pentru apărare, după care în 2021 a cheltuit 1,88% din PIB şi în 2022 a cheltuit 1,75% din PIB.
    Cu toate astea, Ciucă dovedeste o fractură de logică atunci când spune că „trebuie să dăm Ucrainei tot ce are nevoie, nu doar să se apere, ci să câştige câştige războiul împotriva Rusiei”. Un război nu se câstigă cu praştia.
    După doi ani de război în Ucraina și în contextul în care toți liderii europeni vorbesc despre sporirea capacității de apărare a Europei la risc de invazie rusească dacă Ucraina cade, în România premierul Ciolacu și-a permis să reducă din pix bugetul pentru apărare pe anul 2023.
    (Vezi: https://cursdeguvernare.ro/in-2023-romania-a-cheltuit-pentru-aparare-doar-16-din-pib.html)
    Restul e gargară.

  6. Sub Pnl/Psd Romania a ajuns cea mai saraca, corupta si jalnica tara din UE. Cu asta ar trebui sa se laude Ciuca.

  7. daca e asa sigura romania in nato cum zice …marele fost general…are peste suta sigur…de kg…de ce vorfbim de reinstituirea obligativitatii serviciului militar? obligativitatea serviciuylui militar este ceva de trecutul comunist al romaniei…oare nato nu sint comunisti ?sintem 44 la suta analfabeti functionali adica prosti in romania ….citim scriem dar nu intelegem ce …ciuca e comunist?

  8. Ca parte a aliantei agresive NATO indreptata impotriva Rusiei, Romania este una dintre primele tinta de riposta imediata ale Rusiei. Romania daca nu-si vede de treaba ei ar putea avea soarta Ucrainei sau si mai rau. Nu am sa inteleg niciodata de ce Romania in loc sa se declare stat neutru, a preferat prin liderii sai tradatori de tara, sa devina stat agresor impotriva Rusiei. NATO este in mod evident o alianta ofensiva, nicidecum una defensiva. Nu poate fi numit nici macar un singur stat care sa fi fost aparat militar de NATO, dar state atacate militar de NATO sunt puzderie!

  9. Inghititorulu de galuste, vom fi lasati in voia sortii, iar cei puternici vor imparti si domina lumea.
    O sa ramaneti cu ,,satisfactia’ ca i-ati pupat mereu in fund.

  10. Otan 75 per 20.
    Eu stiu… O alianta mai perfecta in lume nu exista decat cu domnul Hitler si pana la urma ne-au aruncat într-o groapa a istoriei de doar 4 per 4.
    Depinde cine mai intra la joc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.