Constantin Brâncoveanu este poate unul dintre cei mai reprezentativi sfinţi, la nivel naţional, ca urmare a faptelor sale de excepţie care au marcat atât istoria poporului nostru, cât mai ales stabilitatea lui spirituală.
Marele domnitor are meritul deosebit de a fi putut stăvili o mişcare iezuită deosebit de puternică şi în plină ascensiune, care a dus la diversiunea prin care mitropolitul Ardealului, Atanasie Anghel, a optat pentru greco-catolici.
Pentru ca aceste mişcări şi influenţe să nu pătrundă în spaţiul Ţării Româneşti, Brâncoveanu a folosit o serie de mijloace foarte moderne pentru timpul respectiv, prin care a reuşit să menţină şi chiar să promoveze spiritul ortodox.
Bunicul său, Preda Brâncoveanu, era considerat printre cei mai bogaţi oameni din S-E Europei, şi, cu toate acestea, a dus o viaţă de ascet. El ţinea toate posturile după rigorile vieţii călugăreşti, se ruga ca şi ceilalţi călugări şi era un mare ocrotitor al bisericii. Lucrul acesta s-a păstrat în familie, iar spiritul credinţei practice a fost moştenit în special de nepotul său, Constantin Brâncoveanu. Într-o lume dominată de conflicte, domnul Ţării Româneşti se manifesta ca un adevărat urmaş al împăraţilor bizantini.
Fiind format într-un mediu cărturăresc şi având conştiinţa unităţii de neam, reflectată mai ales în traducerea şi tipărirea Bibliei de la Bucureşti în anul 1688, Sfântul Constantin Brâncoveanu a înfiinţat Academia Domnească (1694), precursoare a Universităţii din Bucureşti, adăpostită în clădirile Mănăstirii „Sfântul Sava” din capitală. Pe lângă intensificarea activităţilor culturale şi educaţionale ale Academiei Domneşti au fost organizate şcoli în incinta unor mănăstiri, în care se preda în română şi în slavonă. Aşa au fost şcolile de la Mănăstirile „Sfântul Gheorghe Vechi”şi Colţea din Bucureşti. O altă serie de şcoli româneşti au fost înfiinţate totodată în oraşele şi satele din Ţara Românească. În unele mănăstiri au fost înfiinţate biblioteci renumite, având cu prioritate lucrări provenite din marile centre culturale din Europa apuseană.
Imediat după ce a devenit Domnitor al Ţării Româneşti, Sfântul Constantin Brâncoveanu a încurajat activitatea de tipărire a lucrărilor de cultură teologică şi laică. Coordonarea tipografiei domneşti din Bucureşti a încredinţat-o monahului georgian, ulterior mitropolit, Sfântul Antim Ivireanul. Printr-o dezvoltare culturală intensă, oraşul Bucureşti a devenit un centru spiritual şi cultural semnificativ din sud-estul Europei, Domnitorul Ţării Româneşti fiind un călăuzitor constant al culturii şi al educaţiei, ajutând cu generozitate Patriarhiile Ortodoxe răsăritene, aflate sub stăpânire otomană.
Sfântul Constantin Brâncoveanu rămâne în conştiinţa Bisericii şi a poporului ca un ctitor de mănăstiri şi de biserici, ridicând din temelie unele noi şi restaurând sau înzestrând altele mai vechi.
Sunt emblematice Mănăstirea Hurezi (cel mai vast ansamblu de arhitectură medievală din Ţara Românească) şi Mănăstirea Sâmbăta de Sus, din Ţara Făgăraşului.
Dintre biserici, menţionăm Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti (sfinţită la 29 iunie 1707 de patriarhul Hrisant Notara al Ierusalimului), unde, mai târziu, în anul 1720, au fost aşezate osemintele ctitorului, prin grija soţiei sale, Doamna Maria Brâncoveanu.
Sultanul Ahmed al III-lea, venind pe tronul de la Istanbul în anul 1703, a dorit ca să curme brusc faima de care se bucura pe plan extern domnitorul Ţării Româneşti, devenit un bastion al Ortodoxiei de care multora le era greu să treacă. Din execuţia sa şi a familiei sale şi-a dorit să facă un exemplu pentru întreaga Europă. Tocmai de aceea a ales ca zi a execuţiei sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, sărbătoare cinstită în mod special de familia domnitorului român. Nu s-a făcut în decursul timpului o asociere clară între intenţia sultanului de a-i executa pe Brâncoveni şi data pe care şi-o alesese. După o veche tradiţie creştină, întâlnită chiar în perioada romană, Maica Domnului era aceea care sprijinea prin rugăciunile ei familiile princiare. Având un rol atât de important în viaţa Bisericii noastre creştine, sultanul a căutat să denigreze această sărbătoare prin executarea celui mai aprig susţinător al Ortodoxiei din acele timpuri şi a familiei sale. Cu toate acestea, tocmai jertfa martirică a Brâncovenilor, alăturată marii sărbători, a dus la întărirea credinţei şi la transformarea celor executaţi în adevăraţi eroi ai neamului şi martiri ai credinţei pentru Hristos.
Sursa basilica.ro.
Legendare BOR.A fost mare conducator dar si bum manager. Doar nu credeti ca a facut mamastirile alea cu bani europeni.Era o vorbă pe vremea lui ca stia sa ia ” șapte piei de pe o oaie fara a o omorî „.
S a bagat in politica mare pe modelul, deja brevetat, „I pak dau de stire Domniei tale za lucrul turcilor” , celorlati „prieteni”, haustriecii… Turcii s au prins. Ca idee, povestea asts cu Sfanta Marie mi se pare ciudata dau cel ptin INTERPRETABILA. NU se citeaza si izvoare turcesti. Musulmanii recunosc ca reale personajele fictive Maria , si pe fiul sau „profetului ” (la ei) Jesua. Ca da isi legitimeze propria religie.Personaje inventate de inventatorii crestinismului.Ghiciti natia acestora. Dar si „inspiratori” ai Islamului, prin intermediul unor arabi școliți, unchii profetului Mahomed.Acesta din urma ar fi lăsat procedeul” te comvertesti la Islam sau mori”, aplicat si familei Brancoveanu. Ghinion.
fost cel mai mare martir al omenirii!
Cine si-a mai sacrificat 3 copiii, pe altarul credintei?
PATRU Copii!
@ „A”, 16 aug. 2024 la 8:48
„Sfîntul” ierea deja trecut la Islam (de-aia a stăpînit șî JEFUIT dășculții dîn vilayetu’ otoman Valahiya timp dă 26 dă ani, ca-nimeni-altu’!), a comandat în capitala Principatului Transilvaniei, Gyulafehérvár, la un atelier săsesc, baterea în multe exemplare a unei medalii cu chipu’ lui borît. Reprezentarea umană, în islamism, este blasfemie, așa că sultanul a dat ordin vizirului să-l cheme pă konvertit la ‘Stambul șî să-l scurteze dă un cap.
„…sacrificat 3 copiii, pe altarul credintei?”
PATRU „copiii”, bre!
https://www.youtube.com/watch?v=9SJc-8cHhus
Prostovane hortodoks… Du-te și te aruncă în Dîmbovița, dă pă Dealu’ Mytropooliyei, păntru „credință”!
uOlteanu’ crezu că are șanse să-l mai mituiască ÎNCĂ O DATĂ pă vizir, iar păntru asta trebuia să se arate absolut supus Porții, așa că le-a interzis fiilor lui să fugă peste granița de pe Carpați, în Transilvania, ca să nu-i fie afectată imaginea de loial, și i-a dus cu el. La abator! Că spera că scapă. IEREA MUSULMAN, iar BORîciunea l-a transformat azi în „martir ortodoks” șî „sfînt”! HAHAHAHAHAHAHAHA! Kulmea balkanismului mincinos habotnik. Rețeptă dîmbovițeleaskă, cine-o praktikă, să trăiaskă!
Constantin Brâncoveanu (1654, Brancoveni/Oltenia – 1714, ucis laConstantinopol) a fost domnul Țării Românești între anii 1688 și 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române. Titluri: Prinț al Sfântului Imperiu Roman. Familie nobiliară: Familia dinastică a Craioveștilor (inaintas Neagoe, sec. XV).
În timpul în care a domnit, Țara Românească a cunoscut o lungă perioadă de pace, de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale, în urma sa rămânând un mare număr de ctitorii religioase și un stil arhitectural eclectic ce-i poartă numele.
Constantin Brâncoveanu și-a asumat rolul de protector al tiparului și școlilor din Țara Românească, dar și din Transilvania, numele său fiind întâlnit între cele ale donatorilor de la școala românească din Șcheii Brașovului. S-a înconjurat de personalități de cultură din țară și străinătate, susținând financiar și diplomatic pregătirea tinerei generații de cadre în școlile europene. Constantin Brâncoveanu a înființat în 1694 Academia domnească din București, o școală superioară („colegiu public pentru pământeni și străini”), în clădirile de la mănăstirea „Sfântul Sava”. Pe lângă tipografia mai veche înființată în 1678 la București de către mitropolitul Varlaam, s-au înființat acum câteva tipografii noi: la Buzău în 1691, la Snagov în 1694, la Râmnicu Vâlcea în 1705, la Târgoviște în 1708, toate prin osteneala lui Antim Ivireanul (adus de Brâncoveanu în 1689 de la Constantinopol) episcop la Râmnic/1705, iar în 1708 mitropolit al Țarii Românesti. S-au tipărit felurite cărți: de slujbă, de teologie, de învățătură, de combatere a catolicismului și calvinismului, toate în limbile română, greacă, slavonă și chiar arabă, turcă și georgiană.
PS. NU precum Vajk cel NECREDINCIOS, cel care s-a convertit de la religia de rit Bizantin a sa si a parintilor sai (Gyula si Sara de pe Olt) … la o ‘religie’ potrivnica credintelor stravechi de pe aceste taramuri. Sic !
PS. NU precum Vajk cel NECREDINCIOS, cel care s-a convertit/1000 AD de la religia de rit Bizantin a sa si a parintilor sai (Gyula si Sara de pe Olt) … la o ‘religie’ potrivnica credintelor stravechi de pe aceste taramuri. Sic !
A fost executat de spurcati ptr ca i se dusese faima ca este foarte bogat si are aur mult. Sultanul a vrut sa puna mana pe aurul lui Brancoveanu. Cum ajunsese foarte bogat Brancoveanu intr-o tara de oameni saraci? Ghici ghicitoare: jupuia 7 piei de pe spinarea bietului ruman.
Singurul lui merit este ca nu a vrut sa renunte la religia noastra crestin-ortodoxa.
In porivinta sfinteniei pot fi multe controverse, de ex: Sf Maria Egipteanca (fosta depravata, dar pocaita ulterior), sf Imparati Justinian si Teodora (ambii depravati si criminali, dar au incurajat religia crestina). Sf Stefan cel Mare (numai sfant n-a fost)……[Rumburak]
o dovada ca nu trebuie sa te sacrifici pentru cei mai multi dintre ai nostrii!
Invidia, ura, si mai ales oftica ne sunt cartea de capatai. Si Tutea si Brancusi, ne-au descris la adevarata valoare…
Si cei care se dedau la placeri lumesti se pot pocai ulterior. Asta nu este o regula !
Mai ales in cazul MARTIRILOR si EROILOR neamului NOSTRU. Niste OAMENI-ZEI !
PS. Doar cei stupizi nu se pot lecui de prostia lor.
Si cei care se dedau la placeri lumesti se pot pocai ulterior. Asta nu este o regula !
Mai ales in cazul MARTIRILOR si EROILOR neamului NOSTRU. Acesti sunt niste OAMENI-ZEI !
PS. Doar cei stupizi nu se pot lecui de prostia lor.
„diversiunea”?
Beeey, ignorantă mitică, dacă ardelenii și Anghel nu optau pentru greco-catoliciSM, azi nu scriai cu litere latinești, și probabil nici măcar în limba ta RROMÎNNEȘTE DĂ BALTĂ DÎMBOVIȚELĂ!
Să facem o precizare ABSOLUT NECESARĂ pentru anexioniștii habotnici șovini regățeni: hortodoksîya la românii din Transilvania coexista la 1600 cu romano-catolicismul – „scrisoarea lui Cocrișel” a fost scrisă dupe diktare dă un călugăr ardelean catolic – și cu protestantismul – Catehismul calvinesc scos de Fogarasi István, Viski János, Istvánházi István, tipărit cu litere latinești pe banii lui Barcsay Ákos,
http://alil.academiaromana-is.ro/wp-content/uploads/2012/05/Psaltirea-%C3%AEn-versuri-a-lui-%C5%9Etefan-din-F%C4%83g%C4%83ra%C5%9F.pdf
https://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/fg/BCUCLUJ_FG_237648_1892_001_002.pdf
PRIMA CARTE ÎN LIMBA ROMÂNĂ, cunoscută! Bukaleții phanarioți bănuiți dă miticii dă azi ca fiind valahi neaoși ierea’ greți! Mitropolia de Sîrbija era cea subordonată Patriarhului, și avea ÎN SUBORDINE hortodoksîya GREAKă dă Bukale! În Transilvania ierea subordonată intendentului calvin! A nu-și închipui vilayetu’ Valahiya că ei puseră coada la prună. Pînă și skitu’ dă lemn dîn Munții Făgărașului, la Sîmbăta-de-Sus, cică brînkovenesk, fu ridicat șî locuit ILEGAL dă cîțiva călugări SÎRBI, trimiși dă la Karlovaț, cu bani șî indikăți dă la Moskova. „Mînăstire” la Sîmbăta-de-Sus? NICI VOROAVĂ! Pă locu’ BĂNUIT a fi fost skitu’ s-a ÎNCEPUT CONSTRUIREA în 1938, cu banii regalității ROMANO-CATOLICE, a actualei urîtanii balkanice dă styll „brînkovenesk” (nici nu există așea ceva! s-a inventat propagandistik în anii ’40, în cercurili arhi Tektonice dă la Bukale). Brînkoveanul oltenesk era trecut la Islam, a fost decapitat pentru că a bătut medalie cu mutra lui = BLASFEMIE!
Familia Brancovenilor a ramas de credinta crestin-ortodoxa (de tip Bizantin), religia straveche a TARAMULUI nostru al Țării Românești, Constantin Brancoveanu fiind domn al acestui TARAM între anii 1688 și 1714.
În ce privește Moldova, domnul muntean a intervenit în mod repetat în chestiunea domniei, în timp ce în Transilvania a exercitat o importantă influență culturală, prin răspândirea de tipărituri și ctitorirea de așezăminte religioase.
Anul 1681 îl găsea la Constantinopol, unde purta discuții în numele unchiului său cu Ladislau Csàki și Cristofor Pasko, dușmanii domnului transilvănean Mihai Apafi, cei doi asumându-și prin semnătură ca după răsturnarea lui Apafi să restabilească în Transilvania legea românească (adică religia ortodoxă) și să îl repună în funcție pe mitropolitul Sava Brancovici, persecutat și întemnițat de către calviniști pentru că nu voise să renunțe la ortodoxie.
Martiriul constantinopolitan a fost fixat în mai multe specii literare (balada, vicleimul, colindul, drama folclorică). „Să știți c-a murit creștin/Brâncovanul Constantin!” (balada culeasa in sec. XIX de Alecsandri).
Celelalte culte (mentionate de tine in Transilvania/protestantism, neo-protestantism, unitarism) reprezinta doar niste erezii ale catolicismului (post anii 1500).
Străbunii săi bizantini (enumerându-i exclusiv pe cei care au purtat coroana și ale căror legături de sânge cu Brâncovenii nu pot fi puse la îndoială) sunt: Ioan al VI-lea Cantacuzino, Andronic al II-lea Paleologul (1282-1328), căsătorit cu Yolanda de Monteferrat de mai sus, Mihail al VIII-lea Paleologul (1261-1282), același Paleolog care la 1261 a recucerit Constantinopolul din mâinile latinilor, întemeind ultima dinastie bizantină, Alexie al III-lea (1195-1203) și Isac al II-lea Anghelos (1185-1195), Alexie I Comnenul (1081-1118) și Roman al IV-lea Diogene (1068-1071). Cu alte cuvinte, basilei din aproape toate marile familii aristocratice din ultimele patru secole bizantine.
Domnul Țării Românești și-a condus țara întocmai ca un basileu bizantin, Bizantinii socotind a fi cu toții urmașii Romei.
Străbunii săi bizantini (enumerându-i exclusiv pe cei care au purtat coroana și ale căror legături de sânge cu Brâncovenii nu pot fi puse la îndoială) sunt: Ioan al VI-lea Cantacuzino, Andronic al II-lea Paleologul (1282-1328), căsătorit cu Yolanda de Monteferrat de mai sus, Mihail al VIII-lea Paleologul (1261-1282), același Paleolog care la 1261 a recucerit Constantinopolul din mâinile latinilor, întemeind ultima dinastie bizantină, Alexie al III-lea (1195-1203) și Isac al II-lea Anghelos (1185-1195), Alexie I Comnenul (1081-1118) și Roman al IV-lea Diogene (1068-1071). Cu alte cuvinte, basilei din aproape toate marile familii aristocratice din ultimele patru secole bizantine.
Domnul Țării Românești și-a condus țara întocmai ca un basileu bizantin, Bizantinii socotind a fi cu toții urmașii Romei.
PS. Conducatorii geto-dacilor din Antichitate erau numiti si ei ca basilei.
Stilul brâncovenesc se distinge prin expresivitatea conferită de volumele arhitectonice ale scărilor exterioare, ale foișoarelor sau loggiilor, care variază în mod pitoresc aspectul fațadelor. Sistemul tradițional al decorării cu arcaturi de ciubuce mai este încă aplicat, dar ornamentica bogată a ancadramentelor, a coloanelor și a balustradelor trădează prin motivele vegetale compuse în vrejuri influența barocă. Proporțiile devin mai zvelte și mai armonioase, ele dovedesc o mai grijulie elaborare a planurilor. Atât decorul cât și spațiile libere, structurate de coloane, neagă masivitatea formelor arhitectonice; pridvorul deschis ajunge de exemplu a fi un element reprezentativ al clădirilor. Boltirea se face de obicei în semicilindru sau cu cupole semisferice. Decorul poate fi sculptat din piatră sau aplicat sub forma unor reliefuri din stuc. În decorația din piatră predomină motivele florale, în stuc sunt des întâlnite ornamente de tip oriental.
Bibliografie:
Paul de Alep: The Travels of Macarius, Patriarch of Antioch, trad. din limba arabă de F.C. Belfour și A.M. Oxon, 2 vol., Londra 1836. (vezi SECT. II. ARRIVAL AT TORGHISHT.— RECEPTION BY CONSTANTINE.—WALLACHIAN BANQUET).
Vasile Drăguț: Dicționar enciclopedic de artă medievală românească, București 2000.
Vasile Drăguț, Nicolae Săndulescu: Arta brâncovenească, București 1971.
Dana Mihai: Metode și contribuții ale cercetării arheologice la studiul monumentelor de arhitectură din Țara Românească. Secolele XVI–XVII, București 2001.
Răzvan Theodorescu: Civilizația românilor între medieval și modern. Orizontul imaginii (1550-1800), vol. II, Editura Meridiane: București 1992.