Banca Europeană de Investiţii (BEI) va acorda, la nivel european, credite în valoare de 6 miliarde de euro pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii care angajează tineri, a arătat, joi, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.
‘Recomandarea mea este ca întreprinderile mici şi mijlocii să facă demersurile necesare pentru ca de la data de 1 ianuarie 2014 să poată accesa aceste fonduri. Vorbim de o sumă de 6 miliarde de euro, pe care Banca Europeană de Investiţii (BEI) o va acorda, la nivel european, IMM-urilor care angajează tineri. De asemenea, alte 6 miliarde de euro vor fi alocate, în Uniunea Europeană, ca garanţii pentru tineri. Ca urmare, prin unele proiecte POSDRU va putea fi accesată o parte din aceşti bani’, a spus Mariana Câmpeanu, cu ocazia lansării, de către Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), a versiunii în limba română a ‘Cartei Albe a IMM-urilor din România 2013’.
Potrivit ministrului Muncii, România nu se confruntă încă cu o problemă majoră în ceea ce priveşte şomajul în rândul tinerilor, însă există unele regiuni din ţară în care şomajul în rândul acestei categorii de vârstă este foarte ridicat.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.