Spitalul Regional de Urgență Cluj, carioci colorate, vise și Fata Morgana

Acum câțiva ani, fostul ministru al Transporturilor, Ioan Rus, venea la tablă și ne desena el frumos autostrăzile din România. Mai țineți minte cât de frumos arăta harta României? Autostrăzi, coridoare, drumuri expres, centuri. Fiecare frumos colorată în altă culoare…Culori colorate… De atunci au trecut 4 ani și nu că am deschis vreun drum nou ci am închis autostrăzi.

Iar acum povestea riscă să se repete la Cluj. Doar că am evoluat. Nu mai e vorba de carioci ci de măiestrie PC, Autocad mai exact.

Prin primăvara lui 2012 Alin Tișe zâmbea seducător clujenilor în panouri electorale și le arăta unde va fi locația viitorului Spital regional de Urgență: în Florești. PDL și PSD își zâmbeau seducător și se încruntau la PNL. Acum PDL e PNL, de fapt PNL a devenit PDL, iar PSD e dușmanul de clasă. Dincolo de acestea însă, Fata Morgana varianta someșană rânjește. Până acum a rânjit la CMID, La Tetarom, la Spitalul Monobloc. CMID se tot face de azi mâine 10 ani, Tetarom se face cu spor dar nu se finalizează pentru că vine dealul peste el, iar Spitalul monobloc își schimbă locația mai ceva ca barza călătoare: acum e pe Cireșilor, acum în tetarom, acum pe Turzii….indiferent de motive (că a dispărut dealul, că firmele PSD au furat banii, că legile sunt idioate și permit executanților să își bată joc de beneficiari, că insolvența permite tunuri de zile mari) cele trei obiective amintite anterior sunt un eșec major. Iar acum Spitalul regional de Urgență Cluj riscă să devină tot un eșec lamentabil. Concret, până acum terenul s-a transferat de la MAPN la Primăria Florești și apoi la Consiliul Județean și de acolo la Ministerul Sănătății. Și Primăria Florești a dat autorizația de demolare a unei cocioabe. Și aceeași primărie Florești a eliberat un certificat de Urbanism. Atât. PUZ (Planul Urbanistic Zonal) e la ani lumină.

Cu toate acestea și la Cluj, precum făcea ministrul Rus acum câțiva ani, ne jucăm de-a trasatul de drumuri. Și girații suspendate și linii de tramvai. Vorbe în vânt. Concret, luni a avut loc la Primăria Cluj o ședință privind PUZ-ul Spitalului, la care mai mult s-a discutat despre viitoarele căi de aces adiacente Spitalului Regional, dcât despre următorii pași spre realizarea Spitalului. Ședință la care, culmea, Primăria Florești nu a fost invitată, deși ea este cea care a eliberat Certificatul de Urbanism (CU), cea pe al cărei teritoriu se va construi Spitalul și cea care, raportat la CU, va elibera PUZ.

De hărți și desene nu ducem lipsă. De drumuri creionate, de asemenea, nu ducem lipsă. Indiscutabil, de căi de comunicație viitorul Spital are nevoie stringentă. Numai că aceste planuri de viitor

Oricum la ședința în cauză s-a discutat teribil de mult legat de drumurile dinspre Est, spre municipiu. Cum se va ajunge la Spital dinspre Vest, dinspre restul județului, dinstre autostradă, mister. Iar cât privește Drumul expres din lunca Someșului, să fim serioși, acesta este abia în fază de licitare a proiectului și întocmire Studii de fezabilitate, deci la ani lumină de finalizare. Și, oricum, între respectivul drum și Spital nu a fost trasată nici o conexiune. Așa că la Spital se va intra tot de pe DN. Iar dacă până acum a fost aglomerat DN, câștigându/și renumele de cel mai aglomerat drum din România, în curând poate va deveni cel mai aglomerat din Europa, având în vedere accesul la și dinspre Spital și faptul că Drumul de Ocolire Al Floreștiului de pe Sud va greva doar o parte din traficul de pe DN.

Poate o propunere curajoasă: girație suspendată în zona Metro sau supendarea ănsăți a arterei naționale pe o distanță de 300 de metri. WOW ! Ce tare! Rămân două întrebări. De unde bani, pentru că Banca Mondială finanțează doar Spitalele Regionale nu și căile de acces spre Spital pe 5 kilometri, drumuri pe care de zeci de ani guvernanții au uitat a le face. și a doua problemă…Totuși, până se realizează suspendarea E60 sau girația suspendată pe unde va curge traficul de pe cel mai aglomerat drum din România? Pe Drumul Expres (Centura Metropolitană) din lunca Someșului? Să fim serioși, acela e sla stadiul autostrăzilor lui Rus. Și, chiar de am asista la o minune, cum va fi deviat traficul național și european? Pe străduțele din Florești până la Drumul Expres?

Altă propunere îndrăzneață. Tramvai pe DN până în Florești. Sună interesant, dar parcă era vorba de metrou! Sau nu? Monorail? Depinde ce vrea creionul a trasa! Iar legat de tramvai, la fel ca și cu suspendarea, rămâne de văzut pe unde vor zbura mașinile cât timp se va lucra la calea de rulare a tramvaiului de pe DN?! Sau până atunci poate vom avea alte 2-3 drumuri expres. OK, ne-am liniștit, nu vom prinde în această viață proiectele devenite realitate…

Dar de unde până unde această efervescență de trasare drumuri și soluții, aceste talente de desenatori? Aceste căi de comunicație grozave în teorie, dar fără susținere financiară și fără acoperire reală în teren, atâta timp cât realizarea lor presupune blocarea unicei artere de legătură a vestului județului cu miunicipiul, via cel mai aglomerat drum din România?!

Oare nu ar fi mai simplu lărgirea DN la 3 benzi cu prelungire spre Est până la Podul Calvaria, spre Vest un DN cu bandă de acces spre spital, și bice, bice la Drumul Expres din lunca Someșului !

Poate că da, poate că nu, dar în acest caz, dacă nu trasăm drumuri și girații suspendate și accese și tramvaie peste 2 UAT-uri, PUZ și Autorizația de Construire nu este emisă de Consiliul Județean, ci de UAT Florești. Deși vorbim de o clădire finanțată de Banca Mondială pe raza UAT Florești, proiect al cărui beneficiar este Ministerul Sănătății.

Poate că ar fi bine, poate că nu, dar ce ne facem cu Certificatul de Urbanism și cu Autorizația care deja au fost eliberate de Primăria Florești ?! Simple orgolii sau, ca de obicei, miză imobiliară pe aproape 200 de hectare de teren care pleacă de la Florești la Consiliul Județean, și influență pe o zonă care cuprinde un gigant mall, teribil de profitabil pentru orice buget local. Știm cu toții, în Cluj nu mai loc de construit blocuri turn cu țșpe etaje retrase….

Toate acestea în timp ce, atenție, la Iași, s-a eliberat deja PUZ. De către Consiliul Local Iași. La Iași, unde vorbim de un teren vai de mama lui, situat acolo unde întoarce uliul, teren vălurit, cu utilitățile hăt departe…Și la cât de iubiți sunt clujenii de actualul Guvern PSD avem toate șansele să vedem Spitalul Regional de Urgență de la Iași în fază de șantier efectiv, în timp ce la Cluj încă desenăm drumuri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mihai Petean 155 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.