Revocarea Liei Savonea din CSM, respinsă

Magistrații Curții de Apel Cluj au respins solicitarea de inițiere a procedurii de revocare a Liei Savonea din funcția de președinte al CSM, nefiind întrunită majoritatea cerută de lege.
Potrivit unui comunicat al Curții de Apel Cluj transmis Mediafax, Adunarea Generală a instituției s-a întrunit la solicitarea unei treimi din numărul judecătorilor.
„La sediul Curţii de Apel Cluj s-a întrunit, marți, Adunarea Generală a Judecătorilor, la solicitarea unei treimi din numărul judecătorilor Curţii de Apel Cluj, pentru discutarea iniţierii procedurii de revocare a doamnei judecător Lia Savonea din funcţia de membru ales în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Solicitarea a fost respinsă, întrucât nu a fost întrunită majoritatea cerută de lege”, se arată în comunicat.
Procedura de revocare din funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii a Liei Savonea a fost inițiată de Curtea de Apel Brașov. Întrebat de către corespondentul Mediafax dacă magistrații Curții de Apel Brașov au inițiat procedura de revocare din funcția de membru CSM a Liei Savonea, Cosmin Dicu, purtătorul de cuvânt al instituției, a răspuns: „Într-adevăr s-a discutat în Adunarea Generală a judecătorilor Curții și s-a votat în sensul inițierii unei astfel de proceduri. Vor fi anunțate celelalte curți de apel și va trebui ca cele 15 curți, inclusiv Curtea de Apel Militară, să voteze dacă sunt de acord sau nu cu această procedură”.
În replică, președintele CSM, Lia Savonea, spunea că respectă opiniile colegilor de la Brașov, subliniind că a respectat mandatul plenului și dispozițiile legale atunci când a sesizat Guvernul pentru adoptarea OUG 7.
„Respect opiniile colegilor mei. Sunt în măsură să răspund la orice îmi cer, la orice imputare mi-ar face în orice moment şi nu le comentez. Le respect. Aştept să-şi finalizeze demersul şi apoi urmăm procedurile prevăzute de lege. În mod clar am respectat atât mandatul plenului, cât şi dispoziţiile legale, atât la discuţiile care au avut loc la Guvern, cât şi în procedurile interne, atunci când am sesizat Guvernul României pentru adoptarea OUG”, spunea președintele CSM, Lia Savonea.
Pe lângă Curtea de Apel Braşpv, revocarea Liei Savonea a mai fost votată de Curtea de Apel Piteşti. Magistraţii i-au reproşat că nu a supus la vot, în plenul CSM, propunerile de modificare a legilor justiţiei prevăzute în OUG 7.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

3 Comentarii

  1. Lia, se zice ca esti inteligenta si cred ca asa este. Figura ta este a unui om inteligent. OK!
    Dar lasa la o parte simpatiile politice care-ti influenteaza deciziile in profesia ta! Orice magistrat trebuie sa fie neutru din punct de vedere politic. Tu,Lia Savonea uita de psd!

  2. „oana”, bestie securista, unde MA-TA erai cand CSM acoperea crimele mahistratilor vanduti Securitatii? Erai in plin act de clonare, secatura infama? Distinsa si inteligenta Dna Savonea a avut mandat cand a actionat la Guvern. Sau vrei sa spui ca toti judecatorii CSM sunt cu PSD?

  3. oana=lili, etc. doar troli care factureaza sau nu. si totusi, pornache e preferabil.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.