Lovitură: „Aurul lui Dragnea” e constituțional

Curtea Constituțională a respins sesizarea Opoziției pe proiectul legislativ iniţiat de Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae care prevede ca Banca Naţională a României (BNR) să repatrieze 91,5% din aurul depozitat de România în străinătate.

Judecătorii CCR au decis să respingă sesizarea pe motiv de oportunitate. Prin urmare legea este constituțională.

În obiecția de neconstituționalitate la Legea pentru modificarea articolului 30 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, PNL și USR susțin că proiectul a fost adoptat fără consultarea prealabilă a Băncii Centrale Europene, încălcând astfel obligațiile asumate de România prin Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) și alte norme europene obligatorii.

„Obligatia consultării Băncii Centrale Europene în legătură cu orice amendament care urmează a fi adus Statutului băncii centrale naționale a fost stabilită prin art. 127 alin. (4) al TFUE care prevede că BCE trebuie consultată cu privire la orice act al Uniunii propus în domeniile care țin de competențele sale, precum și de autoritățile naționale, cu privire la orice proiect de reglementare în domeniile care sunt de competența sa, dar în limitele și în condițiile stabilite de Consiliu, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 129 alineatul (4). În domeniile care țin de competențele sale, BCE poate prezenta avize respectivelor instituții, organe, oficii sau agenții ale Uniunii sau autorităților naționale”, arata Opoziția în textul sesizării.

De asemenea, liberalii și USR mai motivau că este eliminată pentru BNR posibilitatea de a decide și menține rezervele internaționale prin stabilirea depozitelor de aur peste hotare, ceea ce afecteaz direct competența BCE.

„Întrucât prin Legea supusă controlului de constituționalitate se elimină posibilitatea pentru BNR de a stabili și menține rezerve internaționale inclusiv prin stabilirea de depozite de aur în străinătate, această propunere legislativă reprezintă un proiect de reglementare care privește banca centrală națională (BNR), care îi afectează în mod direct competența ca bancă centrală națională și, pe cale de consecință, afectează și o misiune fundamentală care se îndeplinește prin intermediul SEBC. În consecință, Parlamentul avea obligația să solicite opinia Băncii Centrale Europene în procesul de legiferare, solicitare care nu a fost formulată”, potrivit sursei citate.

„Cu privire la obligativitatea consultării Băncii Centrale Europene în legătură cu orice amendament care urmează a fi adus Statutului băncii centrale naționale, art. 127 alin. (4) al TFUE prevede că BCE este consultată cu privire la orice act al Uniunii propus în domeniile care țin de competențele sale, precum și de autoritățile naționale, cu privire la orice proiect de reglementare în domeniile care sunt de competența sa, dar în limitele și în condițiile stabilite de Consiliu, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 129 alineatul (4). În domeniile care țin de competențele sale, BCE poate prezenta avize respectivelor instituții, organe, oficii sau agenții ale Uniunii sau autorităților naționale. Conform art. 282 alin. (5) al TFUE, în domeniile în care are atribuții, Banca Centrală Europeană este consultată asupra oricărui proiect de act al Uniunii, precum și asupra oricărui proiect de reglementare la nivel național și poate emite avize”, se mai arată în textul sesizării.

În ceea ce privește regimul juridic al administrării rezevelor de aur, analiza avizelor emise de Banca Centrală Europeană denotă faptul că autoritățile naționale au solicitat opinia BCE, conform obligației statuate în Tratat, mai susțineau partidele de Opoziție.

„Apreciem că normele europene invocate se constituie într-un indicator în privința evaluării constituționalității legii adoptate de Parlament și supuse controlului de constituționalitate, întrucât, prin conținutul acestora, se stabilește o obligație clară, precisă și neechivocă de consulare a unei instituții europene, în speță BCE. Cu alte cuvinte, prin modul în care sunt reglementate, prin modul în care au fost transpuse în ordinea juridică internă și prin forța juridică recunoscută chiar prin Constituția României, normele europene avute în vedere determină obligații legale exprese și directe în sarcina autorităților statului român, acestea din urmă nedispunând de o marjă proprie de apreciere în respectarea sau nerespectarea respectivelor obligații”, conchide sursa citată.

Pe 24 aprilie, Camera Deputaților a adoptat în calitate de for decizional, proiectul legislativ iniţiat de Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae care prevede ca Banca Naţională a României (BNR) să repatrieze 91,5% din aurul depozitat de țara noastră în străinătate.

Citește și

„Curat constituțional”: Apel pesedist pentru repatrierea aurului!

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

8 Comentarii

  1. Cum mai lupta astia din opozitie impotriva pensiilor ptr aia cu 40 de ani vechime, cum mai lupta ptr ca aurul romanesc sa ramana… la altii!!!

  2. Usor, cat de curand vor iesi „la atac” impotrivs hotararii CCR „vuvuzelele de serviciu”, care ne vorbi despre faptul ca BNR este parte a BCE, iar Romania nu are „incuviintarea” (ca si cum nu am avea suveranitate) de la „Inalta Poarta”, si asa mai departe, sa te tii acum, toti deontologii #rezist vor elucubra pe subiect „cu gadul la tarisoara noastra ..”, vorba lui nenea Iancu ! Nota bene : nici BNR nu are o lege a raspunderii .

  3. „autorităților statului român, acestea din urmă nedispunând de o marjă proprie de apreciere în respectarea sau nerespectarea respectivelor obligații”,-ce spui franz!
    Lingailor PNL si USR, ne-atii predat voi viata, dar aurul !
    Nu va este rusine de modul in care interpretati institutiile juridice, d e la Gorghiu citire, d e la Turcanu,de la Sica ,de la cine ? Un partid zis „national”doar din ura fata de alt partid si partide se preteaza la jocuri antinationale si inflamarea spiritelor chiar si acolo unde nu este cazul.Pana unde merge slugarnicia fata de Iohannis, fata de Macovei ,Isarescu in promovarea actiunilor mereu contrarii tarii ?O slugarnicie gretoasa, lipsita de competenta si discernamant,o slugarnicie a viperelor chitite sa faca doar rau tarii care ii plateste si hraneste cu eforturi imense pt.a le plati lor salariile si subsidiile NEMERITATE, muscand mana ce-i hraneste.

  4. rezerva de aur este garantia monedei nationale iar BNR-ul este singura institutie serioasa din Romania. Intr-o tara de hoti unde totul s-a dat din pix pe comisioane singura si cea mai buna solutie era sa platesti custodia rezervei nationale. Daca PSD-ul si ALDE isi doresc repatrierea rezervei nationale inseamna ca nu mai au ce sa mai fure in Romania.

  5. Ăsta cu aurul e numai unul din motivele pt care Dragnea a fost băgat la pușcărie .E nasol sa te pui rău cu smenarii din finanța globalista,e nasol sa te pui rau cu smenarii din piața energiei,a gazelor, a aurului!E nasol sa te iei de multinationalele care ne vand gunoaie prin molurile lor otravindu-ne .În general e nasol sa ții cu tara ta!Daca faci prostia sa tii cu tara ta și sa vrei sa dai mai mulți bani romanilor, are grija justiția bolnava de stalinism sa-ți inventeze ceva și sa te bage la pușcărie. Nu-mi place Dragnea, pt ca, având o majoritate confortabila în Parlament ,putea sa distrugă statu’ paralel și mafiot, să aduca justitia in limitele Constitutiei si sa-l suspende pe puturosu-plimbator-suprem,așa cum a promis în mai multe rânduri.N-a facut-o când putea ,acum suporta consecințele!

  6. Sa ii dea BNR aurul lui Dragnea inapoi!Adica au dat la toate bulibasele,kingii si spoitorii salbele inapoi,si lui Dragnea nu?Ne-a facut pe noi, tara serioasa,cu crestere economica neintrerupta in ultima suta de ani de conducere PSD,100 tone aur?
    Totusi CCR asta sa fie ultima reduta a lui Dragnea ? Astia nu stiu ce e puscaria?

  7. Ma intreb, ala de ne vrea genocidul, n-o fi cumva chiar odrasla caramitrului?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.