Filarmonica „George Enescu“, canal propriu pe YouTube

Filarmonica „George Enescu“ se aliniază trendului digital din secolul XXI și din această perioadă de criză marcată de răspândirea COVID-19, anunțând înființarea canalului YouTube propriu, care poate fi accesat, începând de joi 2 aprilie 2020de la ora 19.00, la adresa: https://www.youtube.com/channel/UCFVc6Awuyc05Vh7CWrFnXvw?fbclid=IwAR0xy_lVQbR73nS7sWZCoj72xGeoL7DnAqLAudWI8rXgcFfyj4ZyIux1C2g.

Primul eveniment transmis pe canalul de YouTube, joi, 2 aprilie 2020, de la ora 19.00, coincide cu deschiderea stagiunii online a Filarmonicii „George Enescu“.

Canalul YouTube al Filarmonicii „George Enescu“ se adaugă celorlalte instrumente de promovare ale evenimentelor instituției: site web (https://www.fge.org.ro/), pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/), newsletter.

Pe canalul YouTube veți regăsi, în perioada următoare, transmisiunile înregistrărilor concertelor simfonice, interviuri cu artiștii oaspeți din țară și din străinătate, reportaje, documentare, conferințe, transmisiuni în direct din Sala Mare a Ateneului Român.

Canalul YouTube nou creat oferă celor interesați posibilitatea de abonare și de alertare prin e-mail asupra noilor postări. Accesul pe aceste canale online ale Filarmonicii„George Enescu“ va fi gratuit pentru toți iubitorii muzicii.

Înregistrările concertelor simfonice vor rămâne pe canalele online timp de 48 de ore.

Prima înregistrare, difuzată în regim de live streaming pe canalele online (YouTube, site, Facebook), joi, 2 aprilie 2020, va fi cea din 30 noiembrie 2018, din celebra serie „Concertele Centenarului de la Ateneul Român“, concert care a fost dedicat Centenarului Marii Uniri de Filarmonica „George Enescu“ și de Ministerul Culturii.

Orchestra este condusă de maestrul Christian Badea, prim-dirijor principal al Filarmonicii şi unul dintre cei mai valoroşi artişti români de anvergură internaţională, iar în ipostază de solist  este Daniel Ciobanu, unul dintre cele mai strălucite tinere talente născute pe pământ românesc, laureat al numeroase concursuri internaţionale de pian, cu o ascensiune artistică spectaculoasă în ultimii ani.  

Programul concertului înregistrat cuprinde lucrări reprezentative din repertoriul românesc şi universal. Cele două Rapsodii de George Enescu marchează începutul şi finalul concertului. O altă creaţie autohtonă a fost selectată din creaţia lui Alfred Alessandrescu, continuator al moştenirii enesciene în secolul XX – poemul simfonic Acteon. Pe lângă acestea, programul cuprinde lucrări semnate de doi dintre cei mai importanţi şi populari compozitori de anvergură universală – Serghei Rahmaninov şi Georges Bizet.  Daniel Ciobanu interpretează îndrăgita Rapsodie pe o temă de Paganini pentru pian şi orchestră a marelui romantic rus, pentru ca apoi Christian Badea şi Orchestra Filarmonicii să ofere publicului selecţiuni din bine cunoscuta Suită Carmen, din opera omonimă compusă de Bizet.

Vă invităm să vă abonați la canalul YouTube al Filarmonicii „Geoge Enescu“.

Rămâneți alături de noi pe canalele:

Siteul Filarmonicii „George Enescu“

Pagina YouTube a Filarmoncii „George Enescu“

Pagina de Facebook a Filarmonicii „George Enescu“

Vă dorim vizionare plăcută!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.