Cum stăm cu restricțiile de Sărbători? Este întrebarea care apare din ce în ce mai des, o dată cu anunțurile zilnice ale autorităților legate de numărul de infectări. Răspunsul care ar trebui să vină din partea autorităților întârzie.
Ministrul Sănătății – Cseke Attila spune că nu există, deocamdată, o prognoză pentru evoluția covid în luna decembrie, însă, consideră că responsabilitatea fiecărui individ poate să îmbunătăţească perspectiva astfel încât să avem sărbători liniștite.
„(…)depinde în primul rând de noi, de noi toţi, de fiecare individ. Aici nu există atitudinea în care unii spun eu sunt doar unul singur. Nu, din fiecare om suntem cei 20 de milioane sau 18 milioane, responsabilitatea fiecărui individ poate să îmbunătăţească această perspectivă sau să agraveze printr-o atitudine care duce la creşterea infectării. (…)Infecţia asta nu circulă în societate, circulă în persoane, e între persoane. Deci fiecare dintre noi trebuie să avem grijă. Sigur mai sunt două luni, dar nu vor fi zile uşoare, nici săptămâna aceasta, nici săptămânile următoare. Categoric, toţi ne dorim să avem sărbători liniştite şi în familie. Nu avem o prognoză până în decembrie. Oricum prognozele trebuie privite cu un anumit echilibru.” a declaratministrul interimar al Sănătății, Cseke Atilla, la Antena3.
De Sarbatori pericolul e maxim chiar pentru ministrul Sanatatii ! Ca, asa cum arata in poza, parca-l si vad cu un mar in gura, pe un platou in centru mesei de Craciun ! …
Masca pe față (mincati pe urechi !) si distantare maxima, va rugam, la mesele de Craciun si Revelion ! Parintii in Pantelimon, copiii in Militari si prietenii in Dubai !
Să sperăm că până la Crăciun avem și guvern !!..Santa Klaus să vină cu sacul cu minciunele ,cu jucări pentru Pârțu,cu truse de golf pentru Ciolacu și moșule sa nu uiți că încă în țara asta încă mai trăiesc oameni…
Ia sa nu mai plece nimeni de acasa de Craciun, hotelierii sa dea faliment, magazinele sa fie goale, Valea Prahovei sa fie depopulata iar guvernul sa nu mai ia niciun ban din turism si comert. Sunt curios daca le-ar placea guvernantilor,oricare vor fi ei pina atunci.
De Craciun si Anul Nou autoritatile vor interzice artificiile din cauza ca acestea, cand explodeaza, sunt un factor principal de raspandire a Covidului in toata atmosfera terestra mioritica.
In prezent Citu si specialistii studiaza posibilitatea de a le privi, dar numai cu masca pe nas si gura. Sunt insa slabe sanse din cauza ca d-l Arafat se opune vehement.
Cand vad mutra cretinului simt ca ma imbolnavesc. Pe vremea basescului asta a inchis zeci de spitale.
in timp ce romanii casca gura la covrig si aservitii latratori ai #IPOHONDRIEI, ungurii instaureaza pas-cu-pas Ungaria Mare. mai suntem popor? sau „decat” poolime care-si vinde si sufletul pe mici si bere?
https://r3media.ro/fondurile-europene-pentru-dezvoltarea-romaniei-ar-putea-fi-date-udmr-dan-tanasa-asta-au-facut-si-sunt-foarte-mandri-romanii-lipsesc-din-prioritatile-lor/
Simplu bre ,, STAI ACASĂ, Nu e cazul de plecat in timp de pandemie,..Fă sărbătoare la tine acasă, chiar de ai banii cu sacul..
@abc
Superb, gind la gind !!!
Daca de acum urla multinationalele proprietare de mall-uri ca pierd bani, ne putem imagina ce conflagratie va fi daca vom proceda ca in mesajul tau !!!
Sa mai cistige si magazinele romanilor amariti si oprimati de nazistii care ne calaresc !!!
Jos nazismul !!!
@ Vanatorul de javre,..Păi n-ai priceput nimic bre..Ai și acum multe așa zis spitale care stau degeaba cu doar clădire de incălzit și de iluminat, căci de ai o problemă nu te pot servi, ci te trimit la specialist sau la un consult normal in orașe mari.. Aceste ”spitale ” nu sunt de intreținut de dorul lelii și a câtorva angajați degeaba..Deci (editat) ești tu, de n-ai priceput ideea,.. Iar de ai oglindă, uită-te la altă mutră..
Ba umflatule..dar medicamente pentru tratament cind bagati…Restrictii, scumpiri, frica , doar atit proudceti de 15 ani. Ciolacule cind te intorci la popor?? cum ai promis .Iar sustineti/puneti un guvern format din cei care au zadarnicit aprovizionarea cu medicamente in favoarea vacinarii in timp ce sute, mii de romani au murit. Ciolacule sa te vedem cum „joci” acum!