A doua privatizare a Petrom: cine poate participa

Statul a anunţat detaliile vânzării a încă 10% din acţiunile Petrom, adică jumătate din portofoliul pe care încă îl mai deţine, Ministerul Economiei păstrând în portofoliu 10,79% din titluri, scriu jurnaliştii de la România Liberă.

Oferta se va derula timp de două  săptămâni, începând de azi şi până pe 22 iulie, acţiunile Petrom urmând a fi vândute de stat la un preţ maxim de 0,46 lei/acţiune, cu 15% peste cotaţia bursieră, operaţiunea fiind intermediată de un consorţiu format de banca rusă de investiţii Renaissance Capital, BT Securities, Romcapital şi EFG Securities.

Acţiunile vor fi distribuite în două tranşe : o tranşă de 85% este alocată investitorilor instituţionali (fonduri de investiţii sau de pensii) şi una de 15% destinată micilor investitori, preţul de ofertă fiind preţul cel mai mic de subscriere, dar „cel mult egal cu preţul maxim şi nu mai mic decât preţul de referinţă, în situaţia în care acesta a fost declarat de vânzător”.

Potrivit anunţului de vânzare, „în cazul în care o tranşă este insuficient subscrisă, acţiunile rămase nesubscrise din acea tranşă vor fi alocate către cealaltă tranşă”.

Stabilirea unui preţ maxim pentru oferta Petrom şi principiul „primul venit, primul servit“  creează posibilitatea ca investitorul care se înscrie primul să poată cumpăra întregul pachet de acţiuni, apreciază jurnaliştii de la Adevărul, care au consultat mai mulţi brokeri.

Unii dintr aceştia apreciază  că alocarea acţiunilor în funcţie de preţul oferit şi de momentul depunerii ofertei poate duce la obţinerea  întregului pachet destinat marilor jucători de către un singur investitor. „Am fost uimiţi, eu şi mai mulţi brokeri, când am aflat că s-a stabilit un preţ maxim. Adică nu va fi o licitaţie propriu-zisă. Un investitor poate veni primul cu o ofertă la preţul maxim şi poate cumpăra întregul pachet”, a declarat, pentru „Adevărul”, brokerul Adrian Mănăilă.

De asemenea, preţul maxim nu îi  încurajează pe micii investitori să participe la ofertă, ei putând să cumpere oricum la preţuri mai mici de pe bursă, idee susţinută şi de Răzvan Paşol, preşedintele Intercapital Invest. „Oricum, această ofertă este destinată marilor fonduri, nu micilor investitori, care pot cumpăra oricând acţiuni la bursă”, susţine Paşol.

Iulian Panait, preşedintele firmei de consultanţă KTD Invest consideră că „preţul maxim este unul corect conform cu actuala conjunctură bursieră. Este firesc să fie un preţ puţin mai mare decât cotaţia medie a ultimei luni, pentru că investitorii dobândesc un pachet mare de acţiuni”.

http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/companii/a-doua-privatizare-a-petrom-cine-poate-participa-230569.html

http://www.adevarul.ro/financiar/analiza_special/Cum_pot_ajunge_actiunile_Petrom_pe_o_singura_mana_0_514748884.html

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.