A început printarea cardurilor pentru energie

Cardurile pentru plata facturilor la energie au început să fie printate la Fabrica de Timbre, sucursală specializată a Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), iar poştaşii le vor distribui, pentru tranşa I, în perioada 1-28 februarie, a anunţat operatorul naţional poştal, într-un comunicat transmis, miercuri.

Potrivit sursei citate, echipamentele care servesc printării şi împlicuirii, achiziţie recentă a CNPR, sunt printre cele mai moderne linii tehnologice din domeniu. Capacitatea de împlicuire a liniei de insert, de pildă, se ridică la 22.000 de materiale/oră.

„De la 20 februarie vor putea fi făcute plăţi cu cardurile de energie. Alături de cardurile pentru alimente şi mese calde pe care le-am oferit încă din vara anului trecut, voucherele pentru plata facturilor vor ajuta milioane de oameni aflaţi în situaţii dificile să aibă condiţii decente de viaţă şi mă refer în mod special la persoanele vârstnice, care constituie cea mai vulnerabilă categorie socială. Ţin să mulţumesc Companiei Naţionale Poşta Română, cu care avem deja o bună colaborare în derularea acestui tip de proiecte, dar şi celorlalte instituţii care sunt direct implicate, după cum ştiţi, în stabilirea beneficiarilor măsurilor de sprijin finanţate din fonduri europene”, a declarat Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prezent la evenimentul care a marcat demararea tipăririi cardurilor de energie.

Plăţile facturilor la energie vor fi realizate după următorul calendar: pentru tranşa I – valoare de 700 lei, în perioada 20 februarie – 30 iunie 2023; pentru tranşa II – valoare de 700 lei, în perioada septembrie 2023 – 31 decembrie 2023.

„În tot acest proces, fluxul logistic este asigurat de Poşta Română. Întreg calendarul proiectului este respectat întocmai şi nu există niciun fel de întârziere. De asemenea, pentru fiecare etapă a proiectului, angajaţii noştri au parte de training. De exemplu, pentru declaraţiile pe propria răspundere a existat o pregătire prealabilă, astfel încât poştaşii să ştie cum şi ce date trebuie să adune. De altfel, Poşta Română asigură instruirea necesară la fiecare contract nou pe care îl desfăşoară. Este firesc să fie aşa; ne customizăm serviciile în funcţie de clienţi”, a afirmat Valentin Ştefan, director general al Poştei Române.

Pentru persoanele care au întrebări punctuale legate de plata ajutorului la încălzire, Poşta Română a deschis un call center specializat pe această problemă. Numărul de telefon la care pot obţine informaţii de la angajaţii companiei este 031/9966, de luni până vineri, între orele 8:00-20:00.

Plăţile se vor face la orice subunitate a Poştei Române sau la direct la poştaş, la domiciliul beneficiarului.

Procedura este următoarea: se completează plata prin mandat poştal, către contul furnizorului de energie (sau al asociaţiei de proprietari/locatari), apoi se primeşte dovada plăţii. Pe aceasta este scrisă suma rămasă după ce plata a fost făcută, valoarea plăţii/plăţilor realizate, precum şi furnizorul/furnizorii către care s-a efectuat plata.

Poşta Română este liderul de piaţă în sectorul serviciilor poştale şi deserveşte aproximativ 19 milioane de români, printr-o reţea extinsă de 5.500 de oficii poştale.

În prezent, compania se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48%).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. NU ACCEPTATI ! REFUZATI ACEASTA MIZERIE ! MANIPULARE SI TICALOSIE ! ESTE O INROBIRE A OMULUI DE RAND ! O OBISNUIRE CU VIITORUL CREDIT SOCIAL PE CARE IL PREGATESC !

  2. Realizează cineva cât de penibil e anunțul ăsta. Mergând în continuare cu penibilul, poate era bine să se anunțe că s-a extras barilul de petrol din care se va fabrica plasticul care a fost tipărit azi.

  3. Plasticul din care este facut cardul ,nu polueaza planeta,dupa ce nu va mai fi folosit? A avut dreptate Ciolacul ca a avut noroc ca s-a nascut in aceasta tara[de prosti].sau ,,eu va iubesc,, adica daca voi turma nu ma vreti ,eu va vreau,pentru ca va directionez, cum vreau eu , in ce directie vreau eu si jucati cum vreau eu[ca vreti,ca nu vreti]

  4. 1] Aceste carduri sunt acte de umilire a populatiei si de crearea unei dependente fata de stat .Banii puteau fi dati direct furnizorilor de energie
    2]Ele sunt cam aceleasi lucruri cu cartelele de pe vremea comunismului,dar mult mai periculoase ,in sensul ca pe viitor, vor exista constrangeri , daca vrei sa le utilizezi[numai cei aliniati sistemului]
    Nu mai restrictionati editarea comentarilor,
    3] O modalitate psihologica ,aplicata pas cu pas, pentru a ne obisnui cu conditionarea platii unei anumite cantitati de energie[o rationalizare]platita doar cu cardul,in functie de comportamentul social.Chiar daca vei avea bani,nu vei putea platii,decat cu aceste carduri,cu cantitatea sau valoarea trecuta pe carduri.
    4] Consum inutil de energie pentru fabricarea acestor carduri,si a a aparatelor de citit.
    Nu mai restrictionati editarea comentariilor! Incep sa am dubii in legatura cu schimbarea politicii editoriale.

  5. Eu nu platesc nici un ban cu cardul de energie ! Primesc Cardul de energie dar nu o sa-l folosesc ! O sa fie Coada la Posta , ca pe vremea lui Neanicu , cand baga Carne in Hala Obor . Or sa-i ia cu Salvarile pe batranii de la Cozile de la Posta , datorita Aerului Greu respirabil din innauntru de la Posta ! Or sa fie cozi la Posta de sute de persoane , ca o sa ma lipsesc de Card ! Nu o sa folosesc Cardul Energetic ! O sa ramana Cardul Energetic , Nefolosit !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.