Ada Condeescu, fragilitatea și forța starului de cinema

Părinții Adei Condeescu – Ofelia și Alexandru Condeescu – i-au avut ca nași la căsătorie pe Dora și Nichita Stănescu. Nichita Stănescu a fost cel care le-a decis praznicul în biserică, atunci când preotul i-a îndemnat să facă această alegere: „15 ianuarie, ziua Sfântului Eminescu“. Așa, cumva, a apărut Ada.

Teatrul? L-a luat în serios când era în clasa a VI-a, într-un spectacol regizat de Anca-Maria Colțeanu, „Povești cu infante“. Cu interpretarea ei, Ada Condeescu a primit premiul pentru debut. Era într-adevăr un început pe o scenă de teatru adevarată, la Festivalul „Atelier“, de la Sfântu Gheorghe. Pentru cum le-a zămislit pe „Ana“, din „Eu când vreau să fluier, fluier“ și, foarte curând după aceea, pe Veli, din „Loverboy“, a tulburat tot pământul. 19 premii si 12 nominalizări, inclusiv „Ursul de Argint“, la Festivalul de Film de la Berlin, a primit „Eu când vreau să fluier, fluier“.„Loverboy“ a fost nominalizat la Cannes, în secțiunea „Un certain regard“. Și la Festivalul de Film de la Sarajevo, Adei Condeescu i-a fost dăruită „Inima orașului Sarajevo“ pentru cel mai bun rol feminin, în „Loverboy“. Ada era sus, pe scenă, sub spoturile strălucitoare, și la picioarele ei, pe primul rând în sală, Angelina Jolie și Brad Pitt. După ceremonie au avut împreună o discuție despre filmul regizat de Cătălin Mitulescu, despre rolul ei și despre cinemaul din România. În urmă cu câteva luni, Ada Condeescu s-a căsătorit cu Cătălin Mitulescu. Săptămâna trecută, a avut vernisajul primei expoziții personale de fotografie: „Colentina“.

2013 La „Berlinale“, Julie Delpy și Ethan Hawke i-au înmânat trofeul „Shooting Stars“.

Anca Dobrescu: Ada, unde te-ai născut?

Ada Condeescu: La maternitatea „Steaua“, cum se numea pe atunci, în București!

Când ai conștientizat – înțeles ce e un manuscris? Când ai înțeles valoarea scriiturilor din paginile de manuscris?

Nici nu mai știu, țin minte că eram tare mică, iar mama panota o expoziție de scriitor, la Muzeul Literaturii Române. Toată lumea umbla cu grijă, cred că și cu mănuși, le puneau cumva în spatele unor geamuri și mi-am dat seama că e ceva important. După care, tot vedeam în casă revista „Manuscriptum“, tot auzeam vorbindu-se de numere viitoare, de cine va intra în următorul număr, cine va face coperta și ce manuscrise nepublicate încă vor vedea tiparul „de data asta“. Era o revistă superbă, cred că ieșea de două ori pe an și știu că se muncea din greu, redactorul responsabil de număr era mereu prin rotație. Și era ceva emoționant pentru mine să văd pagini scrise, ștersături, note ale unor scriitori minunați (așa cum îi numeau părinții mei).

Apoi, anii petrecuți alături de Petru Creția, soțul mamei mele, m-au făcut să simt cu adevărat ce înseamnă un manuscris. Îl vedeam pe Petru cum își sortează tipul de hârtie, cum taie la diverse dimensiuni coli pentru note sau însemnări mai lungi, biroul lui mereu în ordine, tipul de pix pe care îl folosea, Reynolds albastru sau negru, și pe care îl știu și acum, era o lume tare frumoasă, deloc însă ruptă de realitate, undeva la etajul 9, în cartierul Bucureștii Noi.

„Angelina Jolie, o energie extraordinară, caldă și tandră“

Cum a fost relația cu prima poezie pe care ai memorat-o?

Când eram foarte mică, pentru serbări, nu-mi aduc aminte, dar privind casetele video mai târziu, vedeam că nu mă încurcam, nici nu eram timidă. Mai târziu însă, când nu mai era joacă și trebuia să învăț pentru școală: greu! Nu-mi plăcea deloc să învăț pe de rost, nu vedeam nici sensul.

Când ai înțeles ce vezi în oglindă?

Nu-mi aduc aminte, ce știu însă este că petreceam mult timp în oglinda de la baie care era foarte înaltă și intram în niște povești pe care mi le construiam singură, atunci. Știu că mă uitam la mine, vorbeam singură și eram pe rând prinț sau regina Egiptului (asta, când aveam prosopul pe cap și mi se părea că am un fel de turban), îmi inventam tot felul de situații și întâmplări.

Cum îți erau gândurile când povesteai cu Angelina Jolie despre filmul în care jucai, pentru care luaseși premiul pentru cea mai bună actriță?

Era o agitație de nestăvilit în mintea mea atunci. Eram fericită și recunoscătoare oamenilor cu care lucrasem la film, apoi abia am început să o văd pe ea și știu că mă uitam atent la ochii ei mari și frumoși, avea o energie extraordinară, caldă și tandră.

E greu de înțeles pentru un pământean cum își așază un actor gândurile până acolo încât să joace scene de amor cu un partener de scenă – platou și să fie îndrăgostit de regizorul care creează filmul. Cum e?

E… tehnică, multă tehnică, așezare de lumini, de cadre. Nu e doar asta, evident că trebuie să redai emoția, însă aici intervin meseria și, de la un punct, experiența, cum îți construiești emoția personajului, drumul pe care deja l-ai parcurs până în momentul acela. Și durează foarte puțin, de obicei, pentru că toată lumea vrea să termine mai repede cu lucrurile astea complicate, apoi ai scăpat! E delicat, dar alte lucruri sunt mai importante.

Julie Delpy și Ethan Hawke îi înmânează Adei Condeescu trofeul „Shooting Stars“

„Ceea ce mi se dă, primesc cu drag“

Cum te simți pe tocuri?

Frumoasă, mă simt bine, îmi place și nu, dar nu aș purta mereu ghete!

Ce cauți în fotografie? E mai puternică imaginea pe care o surprinzi decât imaginea care te surprinde? De cât timp faci fotografie?

Sunt câțiva ani buni deja, din păcate, nu am alocat atât timp pe cât ar trebui, însă cred că voi fi mai organizată de acum. Arta vizuală mi-a fost mereu aproape, de mică am vizitat muzeele lumii și aveam zeci de albume de artă. Primul pe care mi-l amintesc e Magritte, care mi-a plăcut mult, deși nu prea înțeleg exact de ce. Mereu îmi reorganizez imaginea din față, îmi place să am propria încadratură, să decupez în jur și să rămân cu ceea ce vreau eu, din tot. Nu aș putea să compar între imaginile care mă surprind pe mine și cele pe care eu le fac. E foarte diferit, nu știu. De cele mai multe ori, imaginile de platou surprind niște stări foarte puternice, de interior, iar eu nu m-am dus deloc încă în zona asta pentru că nu m-a atras, prefer solitudinea în imagine, lipsa oamenilor. Prefer uneori să simt niște umbre ale trecerii lor prin cadru, decât prezența lor concretă.

Te simți mărginită într-o cultură mică?

Nu, deloc. Îmi simt cultura ca fiind puternică, are rădăcini sănătoase, eu așa cred. Mă simt însă într-o țară mică, departe de a ajunge prea curând la un sistem adevărat, la o piață de film reală, la o industrie care să producă valoare și să o mențină.

Îți place Eminescu?

Nu prea… nu foarte mult. Îmi place Blaga.

Scrii? Soțul tău îți îngăduie să-i citești scenariile înainte să fie gata? Dacă nu, ești tentată să-i cauți manuscrisul, așa cum copiii caută daruri în preajma Crăciunului?

Nu scriu deocamdată nimic care să țină de zona de film sau teatru. Dar cine știe, poate am să fur meserie! Citesc de cele mai multe ori un draft care e înspre final și prefer așa, îmi plac lucrurile care sunt într-o formă mai șlefuită. Mai demult, da, eram tentată uneori să caut, însă mă abțineam pentru că nu-mi place ideea de a căuta în lucrurile oamenilor. Ceea ce mi se dă, primesc cu drag. M-am autoeducat între timp.

Berlin, 2010. Eu când vreau să fluier, fluier a primit trofeul Ursul de Argint

„Să fii pregătit pentru orice probă în aproape orice moment…“

Ce semnificație îi dai vieții?

Fiecare etapă a vieții, a vârstei, are prioritățile ei. Dragostea, prietenia reală, sunt lucruri care contează enorm. Cred că adevărul, curajul și curățenia unui om dau sensul vieții. Viața mai înseamnă și puterea de a te autodepăși, de a te cunoaște, de a îți înfrânge proprii demoni și propriile slăbiciuni. E o luptă, e un drum, trebuie să fii generos, puternic, senin și tolerant.

„Out of Africa“. Ți-a trecut prin minte? A fost honeymoon ori o călătorie pentru promovarea filmului „Dincolo de calea ferată“?

A fost călătoria noastră după nuntă și a fost minunat. E o lume spectaculoasă, chiar mai frumoasă și mai specială decât în filme.

Cam ce poți să faci în căutarea agentului perfect?

E o întrebare grea. Răspunsul final cred că ar fi să ai un rol principal într-un film de mare succes și să ai mare noroc să vină un agent la tine. În rest, poți doar să mergi la castinguri, să muncești cu tine însuți, să fii prezent, să vezi filme, să citești, să fii pregătit pentru orice probă în aproape orice moment.

Ce se va fi întâmplat peste 10 ani în viața ta?

O, chiar nu aș vrea să știu. Nu aș vrea să știu, cred, nici ce va fi peste un an. Am multe dorințe, ambiții, aspirații și sper să se întâmple curând!

Ada Condeescu împreună cu Petru Creția

Performanțe, trofee, întâlniri

La primul casting a participat însoțită de mama ei. Era un film francez care se realiza la noi. Avea 11 ani. A primit rolul, chiar dacă nu vorbea limba franceză. Filmările pentru „Eu când vreau să fluier, fluier“ au avut un impact emoțional puternic asupra ei. „Era o energie foarte puternică printre cei 20 de tineri deținuți. La un moment dat, aveai senzația unei trăiri adevărate care se întâmplă în timp real și cred că atunci a fost momentul când am simțit că e vital să îmi înțeleg personajul până la capăt. A fost, pentru mine, o maturizare importantă.“ Are convingerea că „nu ești pe deplin actor, dacă nu practici generozitatea“.

A fost membru în juriile mai multor festivaluri de artă și de film: în 2012 la Sarajevo, pentru competiția oficială, la „ARTE – Balkan Spirit“, la Sofia, în 2013, la Vilnius, în același an. A primit invitația Academiei Europene de Film să decerneze premii (2014): „Am fost extrem de fericită și onorată când m-am trezit cu un mail total neașteptat din partea Academiei Europene de Film, să particip la Gala Premiilor și să înmânez un premiu. Mi-am făcut evident scenarii, au început pregătirile, probele în show-room-ul Mariei Lucia Hohan pentru «Red Carpet», pantofi, accesorii, research pe Google. Seara am fost la recepția de bun venit, în care nominalizații, împreună cu prezentatorii premiilor, au fost aduși în fața publicului și aplaudați. Trebuie să spun că nu cunoșteam acest detaliu, a fost o adevărată surpriză și, de unde stăteam liniștită în public, m-am trezit pe o scenă a Palatului Prezidențial, în lumina reflectoarelor. Într-un fel, a fost mult mai bine, pentru că emoțiile m-au luat din scurt și n-am avut timp decât să ajung în față și să văd cum Wim Wenders și Agnes Varda, împreună cu alți regizori din întreaga Europă, ne aplaudau zâmbind. Liv Ullmann a prezentat premiul pentru «Best Director», așa că am stat în același rând și ne-am bucurat de aplauzele sălii. Premiile pe care le-am înmânat au fost pentru «Discovery of the Year» («The Tribe» – Miroslav Slaboshpytskiy) și «Best Short» («The Chicken» – Una Gunjak)“.

A mai jucat în „Lupu“, un film al lui Bogdan Mustață, în „Love Island“, un film de Jasmila Zbanic, un film croat și un alt rol principal într-o producție din Rusia, „Lady of Csejte“, în 2015. Filmul austriac al lui Markus Morth este acum distribuit în Europa și festivalurile ei de film. Și în „Dincolo de calea ferată“ a lucrat din nou cu regizorul Cătălin Mitulescu. Filmul a avut premiera oficială pe 5 iulie 2016, la Praga, în timpul unuia dintre cele mai importante evenimente ale filmului european, Festivalul de la „Karlovi Vary“, unde a primit și mențiunea specială a juriului. La cea de a 16-a ediție a programului inițiat de European Film Promotion în parteneriat cu programul Media al Uniunii Europene, în 2013, Ada Condeescu a primit trofeul Shooting Stars. Pe lângă recunoașterea performanței și a notorietății, acest premiu este valoros pentru că dă posibilitatea actorilor tineri să intre în relații directe cu producători, regizori și directori de casting ale caselor de producție. De mulți ani, Ada Condeescu face fotografie. Datorită programului pe platourile de filmare, a amânat să ni le dezvăluie. În timpul filmărilor pentru „Dincolo de calea ferată“, Ada a realizat o serie de imagini care tulbură. Ele pot fi văzute (și expoziția e cu vânzare) până pe 31 ianuarie la Galeria Rotenberg Uzunov. Ada a primit primul aparat de fotografiat de la tatăl său. În al doilea an de studii la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“, Ada Condeescu a primit premiul pentru imagine la Festivalul „Cinemaiubit“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.