În ultimii douăzeci de ani, două nume s-au asociat în mod special cu soarta crudă a turismului românesc: Dan Matei Agathon şi Elena Udrea. Între strategiile aplicate de cei doi există numeroase puncte comune, dincolo de partidele diferite pe care le reprezintă şi dincolo de perioadele relativ diferite în care au activat sau activează. Aceste puncte comune explică în bună măsură starea actuală a acestui domeniu despre care se vorbeşte enorm, cu rezultate foarte puţine.
În 2001, Dan Matei Agathon lansa cu emfază programul „Croaziere pe Dunăre”, prin care turişti străini urmau să străbată segmentul românesc din fluviu, spre Deltă, la bordul unor nave de cinci stele, lăsând fiecare în porturile de pe parcurs sute şi sute de euro. 25.000 de asemenea binefăcători erau aşteptaţi doar în primul an, gata să cheltuiască până la 4.000 de euro pe parcursul croazierei. Cifrele primului an au fost mult mai mici şi, treptat, proiectul a intrat în adormire. Cauza era simplă. Porturile de parcurs nu ofereau nimic. Oraşele de la Dunăre erau târguri prăfuite unde străinul de cinci stele nu găsea suvenire, obiective de vizitat, un loc să schimbe bani sau bancomate, un restaurant turistic la nivel european. Echipajele nu găseau modalităţi prin care să spele rufele sau să obţină combustibil. În porturi erau în schimb cerşetori duium, care învăţau pe dinafară programul de acostare al vaselor de lux. Motiv pentru care ministrul Agathon propunea în Mehedinţi nici mai mult, nici mai putin decât „programe educaţionale” cu cerşetorii, în aşa fel încât să avem parte de un turism civilizat! Mi-ar fi plăcut să asist la un asemenea program.
În 2008, Elena Udrea propune bucureştenilor mai multe circuite turistice în Ilfov şi Giurgiu, cu ajutorul autobuzelor RATB. Oamenii au parte de maşini cu aer condiţionat care îi duc adesea în zone total nepregătite pentru turism. Drumuri distruse pe care pensionarii sunt nevoiţi să salte zeci de minute, lipsa unor ghizi care să explice ceva, parcuri naturale în care găseşti localnici cu grătare şi şantiere cu buldozere.
Ambele cazuri, diferite ca amploare, ridică aceeaşi întrebare. Nu trebuiau miniştrii să înceapă cu începutul? Să piardă domnul Agathon un an cu modernizarea porturilor de la Dunăre? Să asigure doamna Udrea şosele decente şi un minim de servicii turistice pentru cei pe care îi invită la drumeţie? În ambele cazuri, miniştrii s-au repezit să aducă vase de cinci stele sau să facă un acord cu RATB-ul, ca şi cum turismul se face automat, din moment ce ai mijloacele de transport la îndemână.
Dincolo de scandalul, în fond irelevant, cu frunza, problema brandului de ţară e în aceiaşi termeni. Doamna Udrea face imaginea turistică a unei ţări fără infrastructură. Invită la explorarea unui spaţiu fără autostrăzi, cu căi ferate în putrefacţie şi cu mult prea puţine aeroporturi demne de acest nume. Infrastructurile astea, care nu ţin de turism, au mereu o mare problemă: dacă te înhami cu adevărat la dezvoltarea lor, rezultatele se văd abia în mandatul guvernului următor. Cel devreme. De ce să taie ăia panglica? Aşa că e mult mai profitabil să anunţi programe făcute pe picior, fără şanse de viaţă, să pui palmieri, să inviţi la dans şi la sarmale vizitatorii târgurilor de profil şi să lansezi an de an câte un slogan a cărui calitate nici nu mai contează din moment ce invită pe nu se ştie cine spre nimic.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.