Sportul e o formă de artă. Aşa că am vrut să fac un interviu cu un campion. Cineva pentru care sportul e un stil de viaţă, iar viaţa capătă alte culori atunci când implică mult sport. Nu a fost greu să-l găsesc, după ce am văzut lista tot în creştere de titluri, campionate, medalii. El este Cătălin „Balamuc“ Bodîrlă, luptătorul nostru de kempo pe care îl ştie mai tot Globul. Noi, pe alocuri mai puţin. Dar asta nu îl împiedică să câştige titluri în continuare.
– Cine este Cătălin „Balamuc“ Bodîrlă?
– Un băiat de cartier, dintr-un cartier din Bucureşti. Un om simplu, ca toţi oamenii. Dar am fost puţin mai ambiţios în privinţa sportului.
– De ce Balamuc?
– E o poreclă căpătată prin copilărie, pe la 13-14 ani. Eram mai nebunatic, cum eram toţi înainte. Noi am avut altă copilărie în anii ’80. Săream dintr-un copac de pe malul lacului IOR direct în apă de la o înălțime de aproximativ 3 metri. De atunci mi se spune aşa.
– Câte titluri ai şi la ce?
– Am titluri, în primul rând, la disciplinele kempo şi wushu. Wushu este separată de kempo, aparţine de kung fu. E un sport tradiţional chinezesc. Şi kempo e un sport tradiţional chinezesc, dar pe care l-au adaptat şi japonezii şi mai mulţi din Asia.
Ca număr de titluri, am mai multe la kempo, pentru că la wushu am participat doar trei ani. La wushu sunt campion naţional de trei ori, am luat medalia de bronz la Europene la prima participare şi sunt câştigător a două concursuri internaţionale.
La kempo am mai multe titluri. Acolo m-am regăsit, mai ales că este un sport mult mai complex, mai ales pe full kempo, unde sunt permise tehnici din judo, lupte, ju jitsu, kickboxing, karate. Sunt de patru ori campion mondial la full contact, de patru ori campion european la full contact şi am câştigat mai multe titluri. Cred că am în jur de 10 titluri naţionale. Am spus doar cele mai mari.
– Care e numărul total de titluri la toate disciplinele la care ai participat?
– Nu ştiu. Am peste 100 de medalii şi cupe. Am trei centuri câştigate la campionatele mondiale, în Portugalia. Am câştigat cupa Sankt Petersburgului, tot la kempo full contact. În principiu, am cel puţin vreo 10 cupe majore şi încă 20 mai mici.
– Cum arată ultimii doi ani din viaţa ta de sportiv?
– În ultimii doi ani am ieşit campion naţional la kempo full contact. Anul trecut am câştigat campionatul mondial pe echipe din Portugalia şi campionatul individual care s-a ţinut în Las Vegas. Anul acesta am câştigat campionatul din Portugalia pe echipe şi urmează campionatul mondial individual de la Budapesta. Dar, între timp, o să merg şi la un campionat european de grappling, care aparţine tot de kempo.
„Simţeam că pot mai mult în sporturile de contact“
– Ai început cu hochei pe gheaţă. Ce te-a făcut să schimbi sporturile?
– Am făcut hochei din copilărie, am cochetat cu el când eram mic. Am avut o pauză destul de mare, atunci când am devenit senior. M-am reapucat, dar nu am mai reuşit să fiu la acelaşi nivel.
Am jucat în divizia A, e adevărat. Dar simţeam că pot mai mult în sporturile de contact. Eu de mic am mai practicat box, lupte. Am fost legitimat la mai multe cluburi, fără rezultate notabile – o finală de campionat naţional la box, la juniori. Cam atât. Dar am avut înclinaţie spre sportul individual, în special către acesta de luptă.
– Eşti celebru pentru upercutul de dreapta. Ce-i ăla?
– Este o lovitură. Cam fiecare luptător are o lovitură preferată.
– Deci e semnătura ta.
– Da. Cam asta ar fi.
– Ce te face să câştigi titluri şi campionate la vârsta de 47 de ani?
– Din punct de vedere fizic, mă simt foarte bine. Antrenamentele sunt cele mai importante, pentru că acolo îţi vezi adevăratul nivel şi dacă poţi să mergi mai departe. Acolo mă descurc bine, mă încadrez în toţi parametrii. Medical, sunt OK.
Rămâne factorul mental, psihologic. Acolo stau destul de bine. Am încă poftă de luptă şi datorită faptului că am început mai târziu acest sport şi am compensat anii lipsă. Acum îi regăsesc, la vârsta aceasta.
– Cum găseşti un echilibru între viaţa sportivă şi cea de familie?
– Este o conexiune foarte mare între cele două. Ca sportiv, eşti o persoană mai echilibrată, mai controlată, ai o anumită disciplină. Eşti mai îngăduitor cu ceilalţi, ai spirit de echipă.
În familie se simte tot un spirit de echipă. Plec în cantonamente, am colegi la lotul naţional, la echipa unde practic, Ştiinţa Bucureşti. Se leagă cele două. Mă ajută şi viaţa de familie în sport.
– Ce înseamnă timpul tău liber?
– Cu timpul liber stau mai prost. Pot să spun că am cu adevărat timp liber vara, când plec în concediu cu familia. În rest, am puţin.
– Viaţa de sportiv implică o disciplină care mai sperie tinerii. E tristă o astfel de viaţă?
– Nu este tristă. Din contră. Depinde de fiecare individ, dar eu recomand să practice sport chiar din copilărie. Chiar te bucuri mult mai mult de viaţă şi vezi altfel valorile vieţii.
În cazul în care cazi în alte vicii, atunci nu prea mai e viaţă. Şi, când realizezi, e prea târziu. Dar ştii că nu ai greşit dacă te-ai apucat de sport. Chiar dacă faci pe o perioadă mai scurtă, te ajută mental şi fizic.
– De la ce îţi e cel mai greu să te abţii?
– Câteodată, de la mâncare, atunci când trebuie să obţin categoria de greutate pentru care lupt. Dar, în principiu, sunt o persoană ponderată, nu îmi e greu să mă abţin.
citește întreg interviul AICI
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.