Preşedintele Barack Obama stă într-un fotoliu din Biroul Oval, cufundat în gânduri. Ce e de făcut, îşi mormăie el în bărbie. Alegerile se apropie, sondajele nu mai sunt aşa optimiste. Executarea lui Bin Laden nu a fost decât un fâs mediatic, care s-a lăsat doar cu o efemeră creştere în opţiunile de vot. Până şi Bush ar fi putut să fructifice mai bine o astfel de ocazie. Trebuie să facem o comemorare de pomină la 11 septembrie, îşi propune el, cu artificii şi spectacole în toată ţara, să mă ţină minte tot poporul că eu l-am căsăpit pe teroristul numărul unu al lumii.
Dar cu ce bani? America nu prea a stat pe roze pe timpul mandatului lui Obama. Prezenţa concomitentă în mai multe teatre de operaţiuni nu e ieftină. Revoluţiile de iasomie au început să miroasă a mătrăgună. Reforma asigurărilor de sănătare a încurcat şi mai tare iţele în încâlcitul lor sistem sanitar; şi, pe deasupra, s-a şi ales cu eticheta de „socialist”. Alţi bani, altă distracţie. Iar salvările de la faliment ale marilor bănci, companii de asigurări şi de automobile aproape că au strangulat cashflow-ul Trezoreriei. Noroc cu chinezii, care au mizat pe o afacere bună prin cumpărarea obligaţiunilor de stat americane, emise fără număr în ultimii ani. Rămâne însă de văzut pentru cine va fi cu adevărat bună această afacere. Dacă dolarul se va devaloriza, chinezii vor rămâne cu buza umflată. Şi cam toate indiciile conduc spre acest deznodământ. Istoria economiei americane arată că Unchiul Sam nu a pierdut niciodată o bătălie cu datoria externă.
După ce au alergat după visul american, atât de bine vandabil, americanii au început să se trezească în mijlocul unui coşmar în toată regula. Promisiunile electorale ale „unei schimbări în care să credem” s-au evaporat mai repede ca etanolul. Şomajul este în continuare mare, ipotecile neplătite dau oamenii afară din case, preţul benzinei devine prohibitiv, iar costurile războaielor şi ale industriei armamentului au depăşit orice limită. Nu e de mirare că americanii nu sunt deloc mulţumiţi de modul în care sunt cheltuiţi banii obţinuţi din taxele pe care le-au plătit cu atâta trudă.
În atare circumstanţe, Barack Obama are nevoie de un miracol economic pe plan intern, pentru ca viitoarele alegeri să îi poată asigura victoria. Iar miracolele de acest fel se obţin cu bani. Mulţi bani. La urma urmei, o campanie electorală americană este un show planetar. Toată lumea stă cu sufletul la gură, gata să înghită poveştile atât de frumos însăilate de staff-ul de campanie. Repetatele sale pledoarii în faţa unui Senat preponderent republican (deci, opoziţie) pentru a mări limita de împrumut admisă de constituţie au trecut de la apeluri la solidaritate la şantaje şi la rugăminţi patetice. Ceea ce îl pune într-o poziţie foarte vulnerabilă; dar aşa-i politica, nu? Omul care ridica în slăvi sacrosanta constituţie americană în cartea sa, „Curajul de a spera”, căreia nu i-ar fi modificat nicio literă faţă de ceea ce au creat părinţii fondatori, iată că nu se cramponează acum de un mic amendament acolo, care să mai bage ţara la datorii. Până la urmă, au de pierdut numai creditorii, atât cei externi, cât şi cei interni. Dar, mai mult ca sigur, aceştia contează cel mai puţin.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.