Analistul explică faptul că social-democrații nu mai dețin controlul asupra mesajelor care atrăgeau masele în trecut. O mare parte din cei care votau PSD au ales acum discursul promovat de George Simion. Profesorul amintește că partidul a supraviețuit mult timp prin nostalgii și mândrie națională. Această strategie a fost însă preluată de noi actori politici, lăsând PSD fără o bază electorală solidă.
„O mare parte din electoratul PSD au fost peremiștii. Când s-a spart Partidul România Mare, s-au mutat la PSD. De ce? Pentru că PSD întotdeauna a flirtat cu naționalismul, cu valorile naționaliste, cu nostalgia asta după trecut”, explică specialistul.
Un sistem bazat pe cadouri nemeritate
Dumitru Borţun consideră că mulți bugetari au primit de la PSD un mod de viață pe care nu îl merită. Acești oameni se tem să își piardă privilegiile și se opun oricărei reforme reale în administrație. Expertul afirmă că acești funcționari sunt singurii care mai susțin activ partidul în prezent. Totuși, această masă de manevră nu mai este suficientă pentru a menține formațiunea la un nivel ridicat în preferințele românilor.
„Se vor duce spre 10%! (…)Pentru că o mare parte din electoratul lor sunt aceşti bugetari care au primit… Ştiţi cum se primeşte harul de la Dumnezeu? Harul divin este un cadou nemeritat! Ei au primit harul ăsta de la PSD, un mod de viaţă nemeritat. N-au muncit, n-au învăţat. Nu i-aţi văzut cum se exprimă? Sunt agramaţi, sunt semianalfabeţi, dar au funcţii de conducere în diferite structuri, de la Apele Române la Primăria din nu ştiu ce sat. Ăştia sunt, de fapt, grosul electoratului PSD. Pe restul nu-i mai are. Restul s-au dus spre AUR. De ce? Pentru că, de fapt, o mare parte a electoratului PSD a provenit din România Mare! Când s-a spart Partidul România Mare, după moartea lui Corneliu Vadim Tudor si tot ce ştim că a urmat, peremiştii în frunte cu Olguţa Vasilescu s-au mutat la PSD. De ce? Pentru că PSD întotdeauna a flirtat cu naţionalismul, cu valorile naţionaliste, cu nostalgia asta după trecut, cu mândria mai mult sau mai puţin justificată…”, a mai spus Borțun.
Asa sa-i ajute Dumnezeu.
Asa ii trebuie daca s-a inhaitat cu perdantii alegerilor PNL si USR ca sa faca guvernare impotriva romanilor.
Eu sper ca nicusorul meu facut prmar apoi pres de baieti sa aibe grija ca ochii in cap de tabletele setese ca daca intra pe mana pesedeilor ne trezim la alegeri ca ei au 40% iar noi discipoli lu soros 5-6% Nu uitati grindi e cu noi ca si tabletele , d-aia va ajunge pesedeaua la 10%PS Dar nu va faceti griji Ca salvatori a romaniei noi putem guverna si cu 5%
Cică de unde vreti pensii!din banii pe care i-am platit 8mpozite si taxe,istetule!sunt banii omului dati catre stat,nu sunt ai statului,ca el sa facă pomeni smecherilor!
Cică se lucrează la noua lege a salarizării unitare. Pot sa facă guvernanții 100 de legi fiindcă oricum nu se respecta nicio lege în România. Trăiască ordonanța „trenuleț”! Noutatea este că se va stabili un salariu minim și de aici în sus o creștere pe o scara „logaritmică” nu „lineară”,ca acum!
Daca PSD-ul cu 25% va cobora spre 10%, atunci Pnl-ul cu 14% sau/si USR-ul cu 12% vor cobora sub 5% sau -1%
Succesuri!
Cu Grindeanu la conducere si cu actuala politica de torpilare a guveranrii, PSD are sanse sa coboare chiar sub 10%. Vad ca Grindeanu se straduieste serios asa atinga aceasta performantza istorica.
Văd că ziarul ăsta e focusat pe PSD, foarte bine – un partid infestat de securiști, care s-a îndepărtat atât de mult de nevoile oamenilor, n-are cum să urce în sondaje. Dar n-aveți grijă, dezastrul în care a ajuns țara este cauzat și de amicii de guvernare, că PSD-ul n-a guvernat singur de vreo 6 ani încoace. Toți se vor duce la fund, cu bolovanul dezastrului legat de gât. Dacă astea 3 partide care guvernează astăzi vor aduna la viitoarele alegeri, tus-trei impreună 30%, să zică bogda-proste! Bine, dacă iar stă cine trebuie la tabletă, vorbim degeaba, putem să nu mai mergem la vot, că iese cine trebuie…
Naravul romanesc de a lua mizerie in mana si a arunca din naraveala si in ceilalti. De aia si aveti o justitiei infestata. Pana la capatul frazei ii scoti brusc pe pesedisti de nevinovati.
marile tunuri, marile instrainari, nu au fost facute inainte de 6 ani?
Oare daca aveam noi Petromul, tot asa plateam benzina si gazul, ia da-ti singur un raspuns!
@Dar – Petromul „s-a dat” fiindcă altfel nu intram în UE. Chiar nu știți „detaliul” acesta sau vă faceți că nu înțelegeți cu ce se ocupă „blajinul Occident” de câteva sute de ani de când e prosper prin metoda colonizării proștilor?
10% ? este cam mult, va trebui sa ne mobilizam ca acest partid extrem de corupt sa dispară din Parlamentul României în același timp cu PNL-ul, găști de trădătorii de neam si tara
Toiu, Miruta si alte genii le vreti dinnau in guvern?
De ce le este frica nu scăpa, mulți vor lua drumul pușcăriilor pentru înalta trădare.
De ce le este frica nu scăpa….
PeSeDe cat timp este condus de muhaiaua de grindeanu se va duce in cap. In anul de gratie 2028 ajunge la 5-6 % . Doamne ajuta !
….va cobori si sub acest prag. Nu e normal!? Cu acceptul PSD i-au distrus pe pensionari -bazinul lor de baza. Sunt cei mai afectati. Este o „crima economica” la adresa pensionarilor. Pensiile f mici nu sunt f afectate, le-a mai dat ceva ajutoare, dar pensiile de peste 3000 ron (valoare de mizerie absoluta) le-a taxat ca si cum ar fi de peste 5-6000 ron. Cu cat pensia a fost mai maricica cu atat pierderea (anularea inflatiei pe doi ani+plus cele doua taxe) a fost mai mare, astronomica! ceea ce pesionarii nu vor ierta pana pleaca de pe ac lume. Nu sunt prostii de serviciu, „biciuiti” la fiecare nevoie a lor, sa tot taie mereu ba din punctul de pensie sau punand taxe. E frustant sa-i putem pedepsi doar cu sondajul. Nu pare ca ar fi f afectati.
Iar pnl, prin saracirea romanilor si prin batjocura asupra romanilor, sigur va urca la 40%, la brat cu usr, nu? Plina tara asta de experti
Corabia in deriva PSD ia apă mai ceva ca Titanicul lovit de aisberg. De aceea încearcă din răsputeri să urce în luntrea de „aur”, poate-poate, cumva scapă. Degeaba Manda si Tanda-Lia tipă, isi dau în bobi, cobsulta vrajitoarele. Deasupra sediului din Kiseleff cucuvelele si-au făcut deja cuib. (Cucuveaua – pasărea mortului!)
AUR = Pe S e D = Pe C e R. Hidra nu va forma guvern cu AUR pentru ca va trebui sa le dea mai multe ministere decat vor fi atribuite hidrei. AuR le va face aceleasi nemernicii pe care le face hidra coalitiei. Hidra va fi inghitita de aurari. In preajma alegerilor in procent foarte mare smenarii, covrigarii si traseistii hidrei vor abandona nava si vor sari pe crucusatorul AUR.
Domnule profesor , sunteți generos ! Un 1% , și nu 10% , e cel mai potrivit pentru această haită de infractori . Sunt convins că nimeni nu o să plîngă .
Din momentul in care PSD, s-a INHAITAT cu păduchi-politici USR #rezist-Soros, a inceput declinul partidului in randul alegatorilor sai !. Singura solutie este FARA partidul USR la guvernare si FARA premier Ilie Bolojan !.
la minus sa ajunga mafiotii pesedisti. neica nimeni. mimeaza grija pentru bobor dar ei isi vor mai mari hambarele si mai pline. ne au saracit si vor sa o faca in continuare. pentru ca asta este adevarata lor politica. ne vor prosti si saraci.
36 de ani? S-a votat cu micul in pazanar si halba in mana iar acum spre faliment, se desteptara si romanii!
Vorbeam cu un tanar abalfabet si cand l-am intrebat cum voteaza daca nu stie sa citeasca, a zambit smechereste si a spus, am stampilat pe toata pagina…
Cum este posibil ca importanta unui vot sa fie uniform distribuita?!
politica dusa de Grindeanu si cativa politruci pesedisti este sub orice critica ,impotriva tarii !
Mai jos de 10%..PSD s-a alaturat USR si PNL in distrugerea pensionarilor si a rezervistilor militari…inechitatile la pensii din sistemul militar,ordine publica,penitenciare…varsta de pensionare e ok…aici trb umblat un pic…dar sa lasi rezervistii si pensionarii militari in majoritatea lor cu pensii neactualizate,neindexate de noua-zece ani…asta e crima impotriva acestor oameni…legi sant dar nu sant respectate de cei care ar trebui sa vegheze la respectarea lor…dar ce sa vezi????generalii nu vor sa scuipe in sus iar cei amarati si loviti de inechitati sant lasati de izbeliste…asta vreti,asta primiti la vot …in mod sigur…nu sigur,foarte sigur…
de ce nu ai protestat cand Ciolacu a tocat 13 miliarde din fondul de rezerva, ba a mai imprumutat de doua ori pe atat, ca sa-si faca ibovnica „prima doamna”?
Atunci dormeai? De unde vreti pensii, daca sacul este gol, din datoriile nepotilor?
Taiati salariile nesimtite si pensiile speciale si o sa aveti de unde creste!
Ganditi baaaa!
Cetatene, Ciolacu a dat alta utilizare a entitatii numita „fond de rezerva”, alta decat crezi tu, deci, las-o asa de Beatles, te faci de ras.