Andrei Marga: Revenirea la idealitate

Invitat de comunitatea adventistă să susțin o conferință despre repercusiunile Reformei religioase – în prelungirea Conferințelor de la Târgu Mureș, care au avut printre rezultate cartea Unde este Dumnezeu? (coautor Florin Ludușan, 2022) – am recitit scrieri ale lui Zwingli, Luther și Calvin și m-am adâncit în cele ale lui Hellen G. White. Am revăzut doctrinele nucleu ale reformismului religios. Mai ales justificarea creștinului prin credință”, ce-și asumă confirmarea grației în cele din urmă prin rezultatele activității proprii în serviciul planului divin cu omenirea, predestinarea” și a doua venire a lui Hristos”. Ultima fiind, de altfel, cheia reformismului mai tânăr, care este adventismul. În toate am căutat să observ din nou felul aparte în care a fost valorificată reașezarea omului în fața lumii de către apostolul Pavel.

Fără a intra aici în detalii, se poate spune că doctrinele de bază ale Reformei sunt privite azi dintr-un alt punct de plecare. Nu de la Conciliul din Trento, patristica și scolastica, ci de la nevoia resimțită în creștinism de revenire la „mesajul creștin originar, cel al Evangheliei”, de care sunt responsabili toți creștinii – cum, de altfel, a și spus cel care a lucrat la închiderea litigiului stârnit de „justificare” (Hans Küng, Rechtfertigung. Die Lehre Karl Barts und eine katolische Besinnung, Piper, München, Zürich, 2004, p.X). Astăzi suntem în mediul unui „larg consens” în privința „justificării creștinului”. În 1999, s-a și semnat declarația Lutherische Weltbund – Biserica Romano-Catolică prin care s-a recunoscut că „justificarea prin credință” a atras atenția asupra „dreptății lui Dumnezeu” și că teologii ei s-au referit la situația aparte a bisericii din timpul lor.

Am comentat în conferința mea reflecția reformatorilor mai recenți, precum Hellen G. White, care a reconstituit evoluția Reformei până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Cum se știe, ea a dat rezolvări teologice de natură să intensifice justificarea prin credință” și a lansat devize ca aceea a tratării omului de lângă tine așa cum Iisus și-a tratat convivii sau considerarea corpului drept templu al lui Dumnezeu, alături de suflet, cu întinse consecințe în viața credinciosului. Nu mai vorbesc de unitatea dintre manual, mental și spiritual, pusă în însuși scopul educației. Prin prolifica ei operă, cea mai tradusă autoare dinafara literaturii, a contribuit la trecerea teologiei în secolul al XX-lea – alături de Karl Rosenzweig, în iudaism, Adolf von Harnak, în protestantism, Romano Guardini, în catolicism, Vladimir Soloviev și Pavel Florenski, în ortodoxie.

M-au interesat însă mai cu seamă consecințele Reformei în două direcții: formarea libertăților și drepturilor individuale din statul modern, cercetată începând cu juristul Georg Jellinek, și formarea eticii muncii, tipică întreprinzătorului modern, și, cu aceasta, capitalismului, cercetată de Max Weber. Reforma a așezat cele două piese decisive ale modernității pe baza unei viziuni fecunde asupra vieții umane.

Dar întrebările ce se face astăzi cu libertățile?” și ce se petrece cu etica muncii?” sunt tot mai presante astăzi. Deja celebrul sociolog observa că fervoarea religioasă a cedat, iar libertățile și etica muncii au intrat în criză. Nu insist aici asupra distanței dintre proclamarea de libertăți și drepturi și premisele exercitării lor. Am în vedere mai ales fenomenele de refeudalizare” din societăți de azi și de „luare în proprietate” a valorilor. Nu insist nici asupra scăderii motivației în sistemele birocratizate ale timpului.

În fața acestor fenomene, am formulat în timp câteva teoreme. Anume, durabil este ceea ce oamenii fac din convingerea că este drept și echitabil. Democratizarea care s-a făcut în era postbelică, și mai ales din anii optzeci încoace, a fost posibilă doar pe fondul înțelegerii dintre puterile lumii. Când cetățenii își propun să lupte contra altora”, democrația nu este posibilă sau devine decorativă. Ideea că pe lume este doar un fel de democrație nu are cum să fie, logic vorbind, democratică. Libertățile și drepturile omului au o generalitate implicită care face neavenite încercările de a le trece în proprietatea cuiva. Unde democratizarea s-a oprit, apar crize care lovesc etica muncii. O societate controlată de minciună și nepricepere nu are cum evada din neajunsuri.

Nu discut aici crize și cauzele lor – istorici, economiști, sociologi și psihologi contemporaniști sunt pentru mine puncte de sprijin ale explicației. Mi se pare însă clar că, după o mulțime de ipoteze și analize, abia o nouă viziune asupra lumii și vieții poate scoate societățile din crizele amintite. Am în vedere, însă, o viziune capabilă să-și asume o idealitate în vremuri în care destule decizii care invocă presiunea faptelor” duc în orice direcție. Este, de pildă, esențial ca fiecare om să fie liber, dar dacă libertatea este redusă la mofturile cuiva, nu iese democrație la propriu. Este esential ca fiecare să fie răsplătit pentru munca lui, încât să poată trăi decent, dar dacă aspirația este doar pecuniară, nu iese mare lucru. Ceea ce întreprindem trebuie să aibă rezultate, dar cele mai importante nu se lasă desprinse de valori. Acolo unde o mulțime de inși sunt unul mai egoist decât altul nu se ajunge la a forma o comunitate și nici la creație competitivă.

Astăzi, valoarea pivot în societate este libertatea persoanei – ceea ce constituie o realizare de enormă importanță în istorie, fără dubii. Oricum am privi lucrurile, nu este, totuși, de ocolit adevărul că evenimentele anilor pe care îi trăim ne solicită o nouă reflecţie asupra libertăţii. Am arătat detaliat în alt loc (Lumea scindată, 2023) că oricum o fundamentăm, ca natură sau ca autodeterminare, libertatea include răspunderea, obligaţia, datoria. Libertatea efectivă este astfel posibilitatea persoanei de a spune da sau nu fără limitare din partea cuiva şi ca suport pentru o triplă datorie: faţă de tine însuţi, faţă de alţii, faţă de comunitate. Astfel că unul dintre adevărurile ce se impun este acela că o anumită idealitate rămâne condiția vieții umane plină de de sens și în vremuri ale prea multor „post”-uri lansate cu superficialitate („postistorie”, „postmodern”, „postreligie”, etc.). O idealitate redevine condiție a vieții normale!

De altfel, inițiative majore în istorie au început cu idealitate, într-o nouă viziune despre lume și viață. De exemplu, era o idealitate asumarea din confucianism a integrității persoanei în relațiile aspre ale vieții ei. Era o idealitate asumarea prezenței în viața fiecăruia a fiiinței supreme din iudaism. Era o idealitate, în împrejurări de rară cruzime, iubirea aproapelui din creștinism. Era o idealitate în crearea Americii de către imigranți alungați de opresiune și penurie din locuri ale acelei lumi. Este o idealitate în „revizia” culturală în care China s-a angajat după 1978.

Până acum, nimeni nu a sesizat mai acut prezența idealității în istorie decât Hegel. El a vorbit de „răsturnarea” produsă de Reformă în favoarea libertăților. „Religia creștină și-a introdus conținutul ei absolut în suflete. Astfel, acesta a fost închis în om, a devenit centru al individului; ca și conținut divin, suprasensibil, el era separat de lume. În fața vieții religioase se afla o lume exterioară, ca lume naturală și ca lume a sentimentelor, a înclinațiilor, a naturii omului, lume care avea valoare numai întrucât era depășită” (Prelegerile de istoria filosofiei, București, 1964, II, p.351). Reforma a realizat o împăcare a lui „dincoace” și „dincolo” prin „scoaterea interiorului afară” și a schimbat astfel lumea. „Omul a câștigat încredere în sine însuși, în gândirea sa ca gândire, în percepția sa, în natura sensibilă din afara sa și din sine; omul a găsit interes și bucurie să facă descoperiri în arte și în natură. În realitatea lumească și-a făcut apariția intelectul; omul a devenit conștient de voința și puterea sa de a înfăptui, s-a bucurat de pământul pe care îl locuiește, de terenul său, de ocupațiile sale, fiindcă domnea în ele dreptul și intelectul” (II, p.352). Construcția realității pornea din interiorul fiecăruia.

La distanță de individualism, Hegel a luat în seamă ceea ce pusese în mișcare țărănimea din timpul lui Luther și o ducea la răscoală: nevoia unei „libertăți creștine” în orizontul libertății celorlalți (vezi Berliner Schriften). Pentru Hegel, nu este libertate prin simplul fapt că un eu sau altul este liber. Nu este pe lume creație fără individualități, dar viața constă din interacțiuni. Cine nu-l ia în seamă pe celălalt, eșuează.

Cum legăm azi libertatea personală și condiția interacțiunii cu ceilalți? Este marea întrebare a timpului nostru după ce s-a cucerit libertatea fiecăruia. Se poate răspunde plecând de la ceea ce avem a atinge ca oameni care am deschis ochii asupra lumii în condițiile modernității. Este vorba despe: hrană și adăpost; evitarea durerii, tămăduirea și rezistența la boli; facilitarea muncii și evitarea muncii ca trudă; răsplata echitabilă a muncii; relație cu altul și dreptatea în această relație; ajutorarea dezinteresată în caz de nevoie; participarea la decizia ce-ți afectează viața; libertatea personală; absența dominației și asupririi; acces la învățătură; iubire; obținerea frumosului. Orice om, dincolo de origine, pregătire etc., are nevoie, într-o măsură sau alta, de acestea.

Oamenii sunt puși în mișcare de forță, de bani, de interese de putere, de afecte. Dar, așa cum dovedește istoria, nimic nu-i mișcă mai adânc și mai durabil și mai cu rezultate decât idealitatea. Cercetările factuale dovedesc, de altminteri, că muncesc mai cu randament și performanță cei care sunt motivați de ceva mai adânc decât rezultatul imediat.

Îmi vine din nou în minte ceea ce ne spune ancheta europeană a satisfacției în muncă. În țările europene (vezi Hermann Denz, Hrsg., Die europäische Seele. Leben und Glauben in Europa, 2002), doar în Malta cei „foarte mulțumiți” sunt peste 50%, iar România întregistrează cam 27%. Ce aspect este cel mai important în muncă? La indicatorul „ocazia de a avea colegi plăcuți”, în față sunt olandezii (87%), la „caracterul interesant al muncii”, este Malta (85%), dar la indicatorul „a fi bine plătit”, conduc românii și bulgarii (91%). Se observă că acolo unde angajarea lăuntrică pentru muncă este pe o bază mai profundă, se ajunge la rezultate mai semnificative și la un nivel de venituri și de viață mai înalt.

Îmi vine în minte și un alt exemplu. După câștigarea pe merit a campionatului de fotbal în România, Gheorghe Hagi a intrat în discuție pentru a antrena o echipă din Premier League. În loc să se vadă semnul unei reușite profesionale admirabile, la noi, unele cotidiene titrau că antrenorul va încasa o sumă mare. Ca și cum aceasta ar fi totul!

Cum se ating performanțele de mai sus? Răspunsul meu este că aspirațiile vieții umane se satisfac prin acțiuni și reflecții diverse. Dar o unificare a experiențelor gen să aplicăm știința” sau să fim morali” sau să promovăm valori spirituale” sau să muncim” sau să facem politică” nu duce departe – chiar dacă fiecare deviză are justificare în context. Altfel spus, monismul, care încearcă să obțină performanțele amintite dintr-una dintre acele acțiuni, dă rezultate modeste.

Dă rezultate, însă, o viziune ce poate pune în mișcare individualitățile și, firește, individualitatea care suntem fiecare. Cum s-ar putea ajunge acum, pe terenul scindărilor din societățile actuale, la o asemenea viziune? Sunt de părere că, pe solul tradiției culturale europene, pe care ne desfășurăm viața, nu putem azi fără Kant. Este, așadar, de recitit Kant, dar și de venit dincoace, cu o nouă rezolvare. Caut să o articulez.

Să avem răbdare și să pătrundem cât mai adânc dincolo de o terminologie devenită cu timpul neobișnuită. Spus cât mai simplu, teza impresionantă a lui Kant este aceea că sunt trei izvoare originare (capacități sau facultăți ale sufletului) care conțin condițiile posibilității oricărei cunoașteri și care, la rândul lor, nu pot fi derivate din nici o facultate a simțirii, anume: simțul, imaginația și apercepția. Pe ele se întemeiază: 1) sinoptica diversului a priori prin simț; 2) sinteza acestui divers prin imaginație; 3) unitatea acestei sinteze prin apercepția originară. Toate aceste facultăți au, în afară de folosirea empirică, și o folosire transcendentală, care se raportează numai la formă și este posibilă a priori” (Critica rațiunii pure, București, 1969, p.123). Ca urmare, judecata: eu gândesc trebuie să poată însoți toate reprezentările mele și este un act al spontaneității, adică nu poate fi considerată că apaține sensibilității. Eu o numesc apercepție pură, pentru a o distinge de apercepția empirică, sau și apercepție originară, deoarece ea este acea conștiință de sine care producând reprezentarea eu gândesc, trebuie să poată însoți pe toate celelalte și care, fiind una și aceeași în orice conștiință, nu mai poate fi însoțită de niciuna. Eu numesc și unitatea acestei reprezentări unitate transcendentală a conștiinței de sine, pentru a desemna posibilitatea cunoașterii a priori care provine din ea” (p.127-128). Pentru Kant, unitatea sintetică a apercepției e punctul culminant de care trebuie să ancorăm orice folosire a intelectului”. Ea ne asigură unitatea.

Aici este de fapt și un punct culminant al modernității. Marele joc al cunoașterii, dar, prin implicație, și al vieții noastre este la nivelul apercepției – pe care Kant o duce până la o stabiliza în profunzime, drept condiționare a oricări experiențe, căci o face posibilă. Apercepția – sau percepția faptului că fiecare suntem de fiecare dată cel care percepe – este condiție a cunoașterii lumii de către noi, ca oameni, și, prin implicație, a trăirii lumii.

Se poate mișca ceva în apercepția transcendentală”, totuși relativă la individ, identificată de Kant? Filosoful ar spune nu”. Istoria ne învață însă că da”. O deschidere aperceptivă spre altul este posibilă. În fapt, Hegel a găsit rațiuni să spună că istoria este progres în conștiința libertății”. Iar Thomas Jefferson, John Dewey, John Rawls, Jürgen Habermas și mulți alții să spună că istoria nu s-a încheiat cu niciun eu monadic, oricare a fost avocatul său. Aș adăuga doar că reflexivitatea este, la rândul ei, sursă de cunoaștere. Astfel că putem deschide chiar și eu-l monadic spre celălalt și putem găsi, cu o nouă apercepție, o idealitate capabilă să pună în mișcare mințile celor care suntem.

Revenirea la idealitate înseamnă, în terminologia culturii ce ne vine de la Aristotel, la Husserl, idealism. Ismele sunt însă totdeauna generalizări riscate. Vorbind de idealism, nu înseamnă să descalificăm pe cineva – cum fac cei care cred că adevărul este simplu. În fond, idealismul nu-l epuizează nici Berkeley și nici de Biran. El este, la drept vorbind, concepția ce-și asumă că viața noastră ca oameni începe cu felul în care gândim și, mai profund, cu felul în care ne percepem pe noi înșine.

Andrei Marga

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 16
Andrei Marga 594 Articole
Author

37 de Comentarii

  1. Evanghelia dupa Iuda… Sunt multe carti/scrieri vechi (Evangghelia dupa Maria Magdalena, dupa Enoch intersize de biserica – de ce?), distruse de Constantin si Elena, la „unificarea” bibliilor, printr-o actiune sangeroasa, in timp ce ei astazi sunt „sanctificati”? ha! cum este cu „sa nu ucizi”?- cea mai mare spalare pe cr e oe ri si de eradicare a ADEVARULUI, pentru a manipula omenirea prin asa-zisul crestinism. Crestin este cu adevarat cel BUN, cel MILOS, cel GENEROS, cel UMIL, cel care ASCULTA…si cu cat le enumar imi dau seama, ca oricat ne-am strafui, nu ne putem apropia de aceste deziderate DE A FI. Pustnicii din catune poate…un Arsenie Boca, poate – dar nici el. Cine are furie si agresivitate se indeparteaza mult de CREDINTA. Idealist este cel care are SPERANTA. si CREDINTA. foarte greu in zilele de acum…foarte greu.

  2. Capul mic și încîlcit al lui Gmbplay atît pricepe. Nu vede diferența dintre cumpărat ziare și meditat. Nu știe că unele „secte” sunt religii cu impact, dincolo de etnii. Deși în articol i s-au amintit Max Weber și Jelinek. Se explică, căpșorul playstului e plin de manele.Biet nivel! Te du, nenicule, și mai cugetă. Timpul trece și nu terminași școala.

  3. Andrei Marga s-a aventurat in beneficiul nostru si in paguba lui,pe teritoriul „fotbal’unde chiar habar nu are dar speculeaza ,ca de obicei!Fotbalul de azi ,cel putin in Romania,dar fenomenul e global,e in mana caselor de pariuri si a asa zisilor „Investitori”, care daca au suficienti bani, finanteaza intreaga operatiune de trucarea rezultatelor, de la platirea jucatorilor, a oficialilor si pana la plasarea pariurilor. De ce ar finanta cineva asa ceva, un meci de fotbal ? Comparativ cu bursa, unde riscurile sunt mult mai mari si prea putin previzibile, fotbalul sau evenimentele sportive in general ofera un grad mai mare de siguranta si profitul este garantat la sfarsitul celor 90 de minute de joc. In Romania nu exista fair play in fotbal ,exista doar trucaje,asa ca faptul ca Hagi a luat cu Farul campionatul e o vrajeala atat timp cat un Becali,un Popescu,un Hagi si fratii Becali verisorii primului,au in mana fotrbalul autohton
    Se va dovedi la primul meci mai serios al echipei din Constanta
    Antrenori adevarati sunt Lucestii, Petrescu,plus ala care antreneaza la arabi,dar astia nu conteaza,conteaza doar mafia aromana
    In rest sa bati campii in religie ,cu tot felul de filozofi care-si dau cu presupusul imi aminteste de inventarea religiei lui Serapis, o figură artificială, elaborată prin sincretism (întrunirea ipostazelor mai multor zei în persoana unuia singur), îmbinând trăsături ale lui Osiris și ale lui Apis
    Serapis este o zeitate care a fost creată de o comisie oficială, patronată de faraonul Ptolemaios I și alcătuită din preotul egiptean Manethon , filozoful Demetrios din Phalerom și Timotheus,conducător al ritualului de inițiere în Misterele din Eleusis. Apariția „artificială” a acestui zeu se datorează, în primul rând, unei necesități politice, de creare a unui concept religios de divinitate comună greco-egipteană,dupa care i-a urmat , la cca 300 de ani credinta in Isus Cristos alta religie inventata

  4. Aplauze ignorant Feketău Tulipan! Două inepții în ce spui izbesc normalitatea.Vezi că articolul nu are nevoie de apărare, căci ce spune este temeinic.Nu ai putut infirma ceva, doar bîrfești în jur ca un țap știrb. By the way, Andrei Marga a jucat fotbal la juniori.A și scris cărți despre fotbal. Comentariile sale la două campionate mondiale sunt tipărite. Să spui că Hegel și Kant sau Max Weber își dau cu presupusul înseamnă că ești complet în afară, biet impostor! Se vede bine de unde vii. Nu ai habar de ceea ce vorbești, dar mai ciupești și tu clișee și fragmente nepricepute de pe siteuri. Vai de capul satului.

  5. Un district școlar din statul american Utah a interzis Biblia în școlile elementare și medii … „întrucât conține vulgarități și violență”
    Utah este sediul mormonilor (Bisericii mormone), aceștia făcând misionariat intens și în România.

  6. Domnule Marga, folosiți citarea şi datele bibliografice de parcă ați scrie o teză de doctorat şi vă temeți să nu fiți acuzat de plagiat. Prea multe „explicații tehnice” complică claritatea, simplitatea, frumusețea ṣi elocința expresiei şi pe cale de consecință, înțelegerea şi acceptarea. Ca cititori de articole, nu avem nevoie de „lecții de filozofie” ci de opinii directe, clare concise, spontane, ce ar putea fi utilizate ca eventuale soluții. Viața se trăieşte „în direct” nu în ” în reluare”. Sunt câteva idei cu care sunt de acord dar prea multe sunt cele cu care nu sunt. Nu este loc pentru detalii şi nici nu vreau să creez prea multe polemici. Totuşi: „Reforma religiei”, nu vă zgârie la ureche? Sau: Idealismul ca reper al evoluției. Dar ce este idealismul? Ideologie, filozofie, religie, curent literar ori „viața noastră ca oameni începe cu felul în care gândim şi, mai profund, cu felul în care ne percepem pe noi înşine”? Ce să aleg eu din toate acestea ca nepriceput sau învățăcel într-ale vieții? Ați mai adăugat un văl de ceață peste pâcla deja prezentă. „Conferință despre repercusiunile reformei religioase.” Wow!!!!! Sunteți şi teolog. Bine că nu a fost invitat ṣi Patriarhul…

  7. Ce caută Rejele Blaturilor Hadji într-o analiză despre idealitatea modernă? Ce caută fadbalu’ mioritic în ORICE DISCUȚIE?
    E destul să facem o trecere în revistă a „greșelilor” de arbitraj în campionatu’ Lijii mămăLiga: la început s-a „tras” pentru clona „Rapid”. DE CE? Pentru că e un vis mai vechi miticesc (împlinește 20 de ani, cred) a’ lu’ Hrebe’- refacerea așa-ziselor „cuplaje” din vremea lu’ Ceașkă, ce adunau zeci de mii de spectatori la două meciuri succesive ale echipelor din Bukale. Pentru asta s-a făcut măgăria „Arena Națioanală” = dublu prețu’! Și au tras mulți ani să scoată din hazna echipa Meliției („cîinii”, preocuparea principală la sirvici a ghinărarilor din M.A.I.) inclusiv băgînd cotizațiile ADUNATE DE Minister ilegal, ca și înainte, pe statele de plată, da’ acum trimise prin „galeria” special-organizată la CUMPĂRĂRI DE ARBITRI, CUMPĂRĂRI DE JUCĂTORI ADVERȘI, ECHIPE ADVERSE, OFCIALI. Și și așa au falimentat și au retrogradat. Revin la clona „Rapid”: anul ăsta face circoteca cu „centenarul”, deși are cîțiva ani de cînd au scos-o pe asta dintre cele 5 clone de divizia a 4-a. Da’ la mmitici idealitatea e ÎNTOTDEAUNA Minciuna. Cînd s-a văzut că cotonogarii din echipă și galeria nu sunt la un nivel public decent, s-a renunțat la a-i împinge în sus. Gashka s-a re-orientat către saivan. Saivanu’ s-a fîsîit, Clujul a dat semne de epuizare, și atunci – către final – a scos Rejili Blaturilor cîteva rezultate bune, cu arbitraje coresopunzătoare cumpărate makidonește. Să scoți din asta o Reformă fodbalistică în Țara Șpăgilor, nu-i cam mult?

  8. Daunazi am urmarit cu mare interes un discurs al filozofului si eseistului Horia-Roman Patapievici sustinut in cadrul conferintelor Pperei Nationale Bucuresti discurs ce facea referire la Mihail Eminescu si opera sa poetica ajunsa undeva la nivelul Paradisului cindva aratat noua de catre un alt mare corifeu al poeziei universale Dante Aligheri .Impresionat discursul filozofului ce printre multe altele ne ofera noi perspective asupra poeziei celui care a fost numit „luceafarul ” poeziei romanesti .Nu o sa intram in comentarii pe subiect dar o sa aducem aminte doar un vers din Eminescu de care este foarte bine a se tine seama si acum :„Religia – o frază de dânşii inventată. Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug”. Marea problema pe care o are religia crestina deriva din imposibilitatea acesteia de a-si schimba povestea .Dincolo de nemurirea filozofiei religioase si accesul la acesta filozofie ,doar a indivizilor ce poseda micutele celule cenusii(vorba lui Poirot ) necesare intelegerii, imposibilitatea modificarii povestirii scoate din imaginativa prezentare a credintei pe foarte multi cetateni in marea lor majoritate apartinind noilor generati .Mihail Eminescu da de gindit multora chiar si acum la peste o suta treizeci de ani de la moartea sa in 15 iunie 1889 .

  9. Lucru greu cultura, oameni buni! Mai ales cînd subiectele sunt noi, autorii vor să nu lase resturi la argumente, din respect pentru cititori, și viața se complică. Nu se mai poate pricepe decît puțin cu formația fie și academică ce nu a fost pusă la punct la timp. Vi s-a citat Kant, oameni buni, dar traducerea era pe piața românească deja în anii șaizeci. Hegel la fel. Nu se citesc Luther sau Calvin, dar sunt traduși de măcar douăzeci de ani. White e pe siteuri cu patru cărți traduse. Să-i atribui lui Eminescu chestiuni la întîmplare este de prost gust. Ca și să-l confunzi pe Hagi cu un afacerist vădit ca Tulipan, care discută de afaceri. Funia în casa spânzuratului.

  10. Vă revoltă meciurile trucate și arbitrii părtinitori?
    Soluția e simplă: renunțarea la fotbalul-afacere și revenirea la fotbalul-sport.
    N-o să mai vedeți concentrări de superjucători în câteva echipe, dar va fi totul corect.
    Banii mulți și meciurile cinstite se exclud reciproc.

  11. Ca și în viata de zi cu zi mafia de la cacasvar toarnă cu nemiluita rahat în toate activitățile din România.Sportul și în speta fotbalul nu pot scăpa de acesta abominatie care a cuprins tara caci cei care o emana nu au istorie iar civilizația a trecut pe lingă ei ca apa pe laga gaca numai infatuarea a rămas.In situația nostra 80% din meciurile de fotbal sunt o făcătură sau teatru rusesc.Din aceasta imagine hidoasa fac parte câștigarea campionatului de farul și cearta dintre fcu Craiova și cfr.DEVELOPAREA SE FACE IN CUPELE EUROPENE SI NU NUMAI LA FOTBAL CI SI IN TOATE SPORTURILE.

  12. @Cititor cunoscător: moshu, esti deraiat, nu deranjant..Sa spui despre Hagi ca e ‘floarea de colț’,arata ceva mai cras ca prostia

  13. Deraiat e să nu vezi că aici nu e discuție despre Hagi. Discuția este despre altceva, cum zice și titlul articolului. Că Hagi este exemplu de performanță, derajează, cum se vede. Fiți mai buni ca el, cei care nu-l suportați.

  14. Sa nu fie rau…sa fie bine !Filozof…Hagi.REGELE !Ce rege ?

  15. IDEALITÁTE s. f. (Rar) Însușirea a ceea ce este ideal. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéalité.

    IDEALUL este un principiu sau valoare pe care cineva îl urmărește activ ca scop etic. Este întotdeauna aproape, deși apropierea de el nu-i în mod obligatoriu continuă, ci poate avea loc (inclusiv) în salturi, cu discontinuități.

    Conform definiției lui A. Cíntora: „în principiu, numai ființele umane pot avea un ideal sau pot dezvolta un comportament de căutare a idealurilor”. Se poate spune că, printre alte cauze, abordarea continuă a căutării de idealuri a contribuit decisiv la ceea ce se numește „progresul umanității”. (Cíntora, A. ‘Are Impossible Goals Rational?’ The Proceedings of the Twenty-First World Congress of Philosophy, vol. 9, 2006, pp. 113-119.)

    PS. Abordarea continuă a căutării de idealuri contribuind decisiv la ceea ce se numește „progresul umanității” … ceaa ce face IMPOSIBILA notiunea de „revenire la idealitate”. „Revenirea la idealitate” reprezentand doar un REGRES al umanității.

  16. Dl Marga nu ne spune de ce Roamnia este asa de in urma tuturor la tot! O fi de vina Hegel sau Kant? Nu cumva tradarea, ca sport national, dupa 1990, este cauza majora, pe fondul marii ofensive Vestice?

  17. Cînd se-ncepe cu trei autori evrei din patru (dar poate patru din patru, de Zwingli nu știu) stai și te-ntrebi.

  18. Hai sa intreb altfel : marii filozofi , politicieni , analisti , experti , formatori de opinii , influenceri …. , spun ceva care se regaseste in realitate privitor la discursuri mincinoase , furaciuni imense din banii amaritilor si mai ales metodele prin care se pot inlatura asemenea apucaturi milenare . Sa raspund tot eu ?

  19. @Calin: omul e recunoscut ca un mare filosemit( Frații mai mari: întâlniri cu iudaismul Ed Hasefer)si citez „Preocupat de problema contactelor între iudaism și creștinism, el consideră iudaismul ca una din sursele culturii europene : evreii sunt ”frații mai mari” ai creștinilor (pentru a cita titlul unei cărți a lui din anul 2009), iar rolul iudaismului în făurirea civilizației iudeo-creștine și implicit al Europei nu poate fi trecut cu vederea…… Totuși profesorul Marga susține un punct de vedere nou: ideea că atitudinea esențialistă a lui Max Weber, precum și ideea lui Werner Sombart asupra derivării capitalismului din mercantilism și a mercantilismului din iudaism ”va trebui părăsită în vederea istorizării”.(citate din Lucian Zeev Herşcovici (10-6-2012))
    PS asa un om distept,oy vah ,bine pregatit,a facut si fotbal cand era mic-mic ,ca sahul era prea ‘rusesc”

  20. Băiețași de mingi uzate, antisemitismul vă orbește. Nici unul dintre primii patru citați în articolul domnului Marga nu este evreu, Călinuțule. Așa recunoști, fără să vrei, că evreii sunt deștepți.Într-adevăr, articolul ia oamenii după valoare, nu după etnie.Acest Gmbplay uită că posta la subsolurile articolelor ce vin din filosofie – articole chiar despre „discursuri mincinoase, furăciuni imense din banii amărîților etc.”. Așa că filosofii au spus lucrurilor pe nume. Gmbplay sau nu citește articole la subsolul cărora stă sau uită ce a scris. Ca să nu mai zăbovim la aste panseuri maidaneze.

  21. Spune unul o prostie, hop și Margelatu să o subscrie! Zwingli, Luther, Calvin, White nu erau evrei cum spune Călin și repetă Margelatu, care au habar ca pisica de operetă. Doar se fac de minune cu cultură de aberații. Noroc că acestea nu dor, că ar chema salvarea. Frații mai mari (2009), cartea profesorului Andrei Marga, premiată,face cinste culturii române, exploatând metafora lui Ioan al XXIII-lea. Cealaltă carte, Emancipare, asimilare, dismilare (2015), lămurește un capitol de istorie europeană. A treia carte a sa în domeniu, Europa și Israelul (2020) este un studiu plecând de la Nietzsche. Domnul Marga a scris prefețe la numeroase cărți de autori evrei. Chestiune de cultură, anvergură, prestigiu. Delirul lui Margelatu nu are nimic de a face cu concepția profesorului Marga.Bănuim, Margelatule, că a fi filosemit e mai normal și cultivat decât a fi antisemit. Ce iscălești nu dovedește decît ignoranță. Poate îți ține de cald. Vezi că te cheamă Florin Piersic, că-i în necaz.

  22. In fond,filozoful Andrei Marga continua a”dezvolta” baza teoretica,istorica,filozofica a Reformei lui Luther ,a evanghelismului lutheran ,(azi in epoca moderna vrind dinsul)”o nouă viziune asupra lumii și vieții (ce)poate scoate societățile din crizele amintite”.
    Desigur Hegel- el a vorbit de „răsturnarea” produsă de Reformă în favoarea libertăților.Caci, pt ca pina la Luther,”Religia creștină și-a introdus conținutul ei absolut în sufletea inasa a fost închis în om, a devenit centru al individului; ca și conținut divin, suprasensibil, el era separat de lume”,dar”Reforma a realizat o împăcare a lui „dincoace” și „dincolo” prin „scoaterea interiorului afară” și a schimbat astfel lumea, „Omul a câștigat încredere în sine,a cistigat”libertatea religioasa”-adica emanciparea ,democratia individualitatii (iluminismul),
    „Restul consecinţelor istorice ale Reformei sunt, însă, la rândul lor, impunătoare. Societatea modernă include economie orientată de randament, democraţie a individualităţilor libere, ştiinţă a cauzelor eficiente, cultură a împlinirii scopurilor.Nu se poate înţelege modernitatea fără autorul Eticii protestante şi spiritului capitalismului (1905) şi nu se poate înţelege Max Weber fără Reformă!Celebrul învăţat a plecat de la cercetarea eticii protestantismului pentru a lămuri „călăuzirea civică raţională a vieţii (rationale bürgerlichen Lebensführung)” şi „ordinea economică” a „capitalismului raţional (rationales Kapitalismus)”, pe care a considerat-⁠o definitorie pentru „cultura occidentală (Okzident)” şi importantă pentru destinul acesteia. (Contemporanul Andrei Marga: Max Weber, reforma şi călăuzirea raţională a vieţii”.

  23. In articol este laudata Hellen G. White,o adventista inteligenta pe care am inceput sa o citesc chiar aici pe net Tragedia veacurilor -in razboi cu crestinismul pe tema sabatului(incalcarea Scripturilor).
    Relativ la Kant a carui filozofie este un fel de „cosmar”Goethe i-a zis”chinezarii”,importanta epocala a filozofiei sale moderne nu poate fi contestata.
    „Pe de o parte Kant, supranumit de către Moses Mendelssohn „Atoatedistrugătorul” (Alleszermalmer) este cel care legitimează (indirect), principiul modern Gott ist tot („Dumnezeu a murit”). Într-un sens Kant este autorul unui deicid speculativ cu mult mai adânc decât deicidul arhetipal al lui Nietzsche. Fără deplasarea centrului de greutate de pe Fiinţă pe subiect realizată la mare altitudine teoretică de către Kant, autori furibunzi precum Nietzsche, Feuerbach sau Marx nu ar fi putut exista. Pe de altă parte, umbra metafizicii se va întoarce implacabil în cadrul romantismului şi idealismului german ca indisociabilitate a subiectului şi Fiinţei – deşi restauraţia noii metafizici se va înfăptui tot în limbajul lui Kant şi -mai ales- din punctul vulnerabil al sistemului: statutul simultan ideal şi real al Noumenului.
    Astfel, aşa cum sistemul critic al lui Kant a încercat să încorporeze metafizica raţionalistă şi antimetafizica empiristă, echilibrul fragil al sintezei transcendentale se prăbuşeşte în dedublarea epocală a restauraţiei superioare a metafizicii (pe de o parte) şi a revoltei titanismului ateu (pe de altă parte).”(extras din Critica rațiunii pure – o introducere sintetică Lector: Vlad Mureșan,AP.)

  24. @Rotisor de București: cruce stie sa-si faca, ceva din Tatal Nostru banguie? Intreb omeneste,daca ai observat, mai departe nu ma intereseaza ,rufele se spala in familie

  25. Autorul da la o parte Conciliul din Trento, patristica și scolastica,si spune ca exista „nevoia resimțită în creștinism de revenire la „mesajul creștin originar, cel al Evangheliei”.
    Adica revenirea la protestantism ,dupa 15 veacuri de crestinism.
    Protestantismul nutrește aspirație de a reveni la formele primare ale creștinismului. Principiile fundamentale ale protestantismului îl deosebesc atât de catolicism cât și de Biserica Ortodoxă. Protestanții de toate categoriile, luterani, zwinglieni și calvini sau reformați se deosebesc de cele doua Biserici, în învățătura lor despre har, mântuire, Biserică, sfințenie, numărul și valoarea Tainelor.
    În învățătura luterană despre mântuirea omului numai prin credință, stă în legătura și concepția lor despre coruperea totală a chipului și asemănării omului cu Dumnezeu, prin căderea protopărinților Adam și Eva în păcatul originar, încât omul este incapabil de vreun efort personal în actul mântuirii, adică să facă ceva bun de la sine și ca atare faptele bune ale omului nu pot avea în actul mântuirii nici un rol. Referitor la predestinare, luteranii susțin că Dumnezeu știe totul mai dinainte și rânduiește totul mai dinainte.
    Nu stiu daca autorul pledeaza,actioneaza pt.ecumenism intre catolisicm si lutheranism.
    Orice unire intre credinta crestin ortodoxa din Romania si protestantism este exclusa.!

  26. „Conform definiției lui A. Cíntora: „în principiu, numai ființele umane pot avea un ideal sau pot dezvolta un comportament de căutare a idealurilor”.”

    Daca adancesti cautarea, adica iti iei un detector pentru care ai luat si autorizatie (!), gasesti un cititor constant intre doua serviri ale mesei in Italia sau ale spalatului pe capul clientei din Spania. Ce dracu (doamne iarta-ma), pana si astia l-au parasit pe negrevist ? Sau a obo si el sa mai semneze supt atatea identitati care-l caracterizeaza pe ops-cur. Apropo, Sarla al III-lea n-a intrebat de El, deh, turistul iubeste copiii altfel decat raposatul papa.

  27. Despre Ellen White, citat:
    Numele la naștere Ellen Gould Harmon. Gould este un nume evreiesc, moștenit de la mamă; caz închis. Și totuși, din anumite motive, revista Smithsonian a numit-o unul dintre cei mai importanți 100 de americani din toate timpurile.[…] Gould a pretins că are viziuni, iar una dintre cele mai importante viziuni a fost că supremația papală va triumfa din nou iar guvernul SUA se va alia cu Papa pentru a-i persecuta pe adventisti. S-a întâmplat asta? Nu. Toți acești profeți adventişti sînt zero în privința profeţiilor, așadar de ce i-ar fi urmat cineva? Pentru că au fost promovați de cei bogați și împinși din spate ca o formă timpurie a Proiectului Haos și a Proiectului Teozofic. (tradus online)

  28. Autorul fructifică foarte bine reconcilierea cu Luther-Calvin ce a avut loc sub teologii Barth și Kung și sub bisericile protestantă, catolică și ortodoxă ale vremii. Mîntuirea prin credință și mîntuirea prin fapte nu se mai opun demultă vreme. Ileana are dreptate să se întrebe, dar rezolvarea din articol este azi cea cu probe și ecumenică. Apostolii Petru, Pavel și Andrei sunt baza, precum și evenghelistul Ioan.
    Ceilalți care se pronunță,cu semnături de circ cu care se laudă, ar trebui să mai și citească. Necultură și bătut cîmpii poate orice trăiește în subsol.Doar că nu-i de oameni.

  29. Neputînd discuta subiectul, aici dacă idealitatea este în viața de zi cu zi, și idei, căci, nu-i așa?, pregătirea și cultura cer efort, călinuții atacă persoane. Și ce ar fi, Călinuțule, dacă White ar fi evreică? Nu a fost evreică, dar valoarea oamenilor nu o dă etnia. Judeci primitiv.Valoarea oamenilor dă pregătirea și acțiunea lor.Cum bine remarcă articolul,Hellen White este cea mai tradusă femeie din lume din nonfiction. Nu sunt adeventist, dar este cinstit să spun că mișcarea ei, adventiștii de ziua a șaptea, a dat președinți ai SUA, savanți, mari întreprinzători, artiști, în America. Și la noi. Nu ai cum să te numeri printre ei, se vede bine.

  30. „Valoarea oamenilor nu o dă etnia.” Chiar aşa? Al cui ambasador sunteți? Dacă un om nu a fost sau nu este o valoare în cadrul etnie sale, atunci cum ar putea fi o valoare pentru ceilalți oameni din celelalte etnii, eventual pentru întreaga umanitate care nu-i poate cunoaşte modul personal de a fi, gândi, vorbi sau scrie, activitatea practică sau eventual academică, ideile politice, filozofice, ştiințifice sau religioase, scrierile, operele artistice sau zicerile în cazul celor ce nu le-au scris ori redat vreodată publicului sub diverse alte forme? Oamenii de valoare cad cumva din cer, nu aparțin ca toți oamenii, unei etnii?

  31. O iei la vale cel care semnezi @Ambasador. Să sperăm că nu avem obligația să dăm raport celor străbătuți vizibil de ignoranță, individie și ură.Doar trei replici. Sunt ambasadorul țării mele, dar asta nu justifică ignorarea și abuzul de soarta cuiva.Fiecare om are o etnie, dar valoarea o dă altceva – cultura, talentul, rezultatele în interesul comunităților. Oamenii de valoare aparțin etniilor, dar deduci greșit că aparțin doar unei etnii.

  32. Nivel cam jos de comentare. Puțini postaci observă că în excelentul articol al domnului Marga este vorba de revenirea la idealitate în ceea ce fac oamenii. Exemplele cu munca și cu sportul din articol sunt sugestive. Unii rătăcesc și discută despre ideal – ceea ce este altceva. Alții, în afara subiectelor, discută etnia gânditorilor, la întîmplare despre Kant, despe ce fac italienii etc.Diferite probe de lipsă a informațiilor și de derută. Se copiază de pe siteuri, dar nici acelea nu sunt înțelese. Păcat, dar se cam repetă metehnele la orice articol important.

  33. Spune domnule şi țara, ca să ne putem înțelege mai bine. Vrei să spui cumva că valoarea sau lipsa de valoare a unui om nu este influențată sau nu are absolut nici o legătură cu etnia sau naționalitatea sa. Putem observa că nu există exemple, ca să înțelegeți că vă contraziceți fără să conştientizați asta.

  34. Initial principiile formale și materiale ale reformei lui Luther,au fost acceptate, pe de o parte, teza potrivit căreia unicul fundament al oricărei credințe creștine o reprezintă exclusiv interpretarea Sfintei Scripturi, independent de orice dogmă și autoritate, și, pe de altă parte, teza mântuirii numai prin credință, adică ideea că izvorul mântuirii provine direct de la Dumnezeu, în afara oricărui merit, fără mijlocirea preotului și fără vreo condiționare materială.
    Insa prin sinodul de la Dortrecht,Olanda are loc scindarea în două confesiuni, și anume: luterană și reformată (calvinistă).Asadar fata de protestantismul ortodox au aparut dupa scindare culte neoprotestante: Biserica creștina după Evanghelie (Frăția Plymouth,-a nu se confunda cu evanghelicii luterani)- baptiștii,penticostalii,congregaționaliștii, mormonii,adventiștii de ziua a șaptea,nazarinenii,Martorii lui Iehova, etc.,care se pretind crestine,pejorativ fiind denumiti pocaiti etc.
    Biserica reformata a aparut asadar in Olanda (dupa sciziunea de Biserica lutherana)se auto-denumeste în mod explicit drept liber-gânditoare (sunt biserici protestante). Bisericile liber-gânditoare au apărut în secolul al XIX-lea, ca urmare a influențelor umanismului și Epocii Luminilor. Asociația Reformaților Liber-gânditori din Frizia a fost fondată în 1904 de către pastorul Niemeyer din Bolsward etc.

  35. Pt.noi -crestinii ortodoxi este greu de facut distinctia cee ste fiecare si ce vrea fiecare,poate crestinii catolici stiu mai bine.
    De ex.Tokes este pastor reformat,el a fost un „revolutionar”,un „liber cugetator „etc,”iluminat si umanist”(!?)
    Protestantismul liber-gânditor modern prezintă similitudini cu umanismul religios. În 2008, protestantismul liber-gânditor a ieșit mult în evidență prin cartea pastorului din Middelburg Klaas Hendrikse, care se revendică, în același timp, „ateu convins” și „credincios”.
    În bisericile liber-gânditoare se oferă mult mai multă libertate experimentării credinței în mod individual decât în bisericile protestantismului ortodox, lăsând loc întrebărilor critice și fiecare tradiție sau dogmă religioasă poate fi pusă la îndoială. Libera gândire este opusul ortodoxiei religioase, în care se respectă cu strictețe tradiții și dogme vechi. În bisericile ortodoxe din punct de vedere religios „ce și cum” trebuie crezut este impus de sus în jos, fie de către liderii religioși, fie de către Biblie. Bisericile liber-gânditoare urmează principiul conform căruia omul judecă al lui Dumnezeu cuvânt, în timp ce în cercurile religios ortodoxe se consideră că al lui Dumnezeu cuvânt judecă omul.
    Comunitățile bisericești liber-gânditoare se distanțează de tradiția protestantă în multe privinte ,dar aici si acum, cel puitn in afata acestui articol,nu avem de unde sa stim ca dl.filozof Marga nu este in acelasi timp si un ateu convins si un credincios …adica ce gindeste sub asa zisa „idealitate”.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.