
Peste 100 de tone miere de foarte bună calitate sunt blocate la apicultorii din judeţul Hunedoara din cauza cantităţilor mari de produs similar care au intrat pe piaţă din Ucraina şi China, în ultimii ani. Din acest motiv, preţurile de achiziţie au scăzut considerabil, susţin reprezentanţii Asociaţiei Crescătorilor de Albine (ACA) Hunedoara.
Stuparii afirmă că, în acest context, preţul mierii a scăzut cu 35% şi solicită intervenţia statului prin introducerea unor taxe la mierea importată din afara Uniunii Europene, astfel încât producţia indigenă să fie protejată, iar activitatea apicultorilor să poată continua.
„S-a adus miere din Ucraina şi China la preţuri derizorii, foarte, foarte mici. Angrosiştii importanţi de miere au făcut stocuri mari. În aceste condiţii, mierea produsă de apicultorii români nu s-a mai cumpărat sau achiziţia s-a realizat la nişte preţuri foarte mici. La acest moment, sunt foarte mulţi apicultori care au zeci de tone de miere acasă. Nu au putut să o valorifice”, a declarat marţi, pentru AGERPRES, vicepreşedintele ACA Hunedoara, Tiberiu Korb.
Potrivit acestuia, din cauza cantităţilor mari existente pe piaţă, preţul mierii a scăzut constant, începând cu anul 2021. Reprezentantul apicultorilor din Hunedoara a exemplificat cu mierea bio de salcâm, al cărei preţ a scăzut, la achiziţie, de la 35 de lei, la 22 de lei pe kilogram, ceea ce înseamnă mai puţin cu circa 35%.
„Din păcate, nu se cumpără nici aşa, la acest preţ. Oamenii stau cu mierea acasă, blocaţi”, a completat Korb.
În opinia vicepreşedintelui ACA Hunedoara, statul ar trebui să intervină şi să protejeze producătorii români de miere de albine. El a arătat că una dintre variante ar fi introducerea unor taxe suplimentare pentru mierea care nu a fost produsă în Uniunea Europeană.
„Singura ieşire din această situaţie ar fi introducerea unei taxe pentru mierea care nu provine din Comunitatea Europeană, după cum procedează ţările nordice pentru a-şi proteja produsele agricole. Noi ar trebui să facem acest lucru măcar pentru mierea care este adusă din Ucraina sau China”, a explicat reprezentantul stuparilor din judeţul Hunedoara.
Asa cum va purtati cu vecinii vostri,fara sa luati in vedere faptul ca sunt nimiciti de catre rusi,asa se vor purta si ei cu voi dupa razboi.Parca rumanul era ospitalier si credincios ,nu?
Asta-i culmea ! Cumpărătorii nu vor miere ieftina ! Mierea strica dantura ! Nu este buna mierea !
caca maca spune:
6 iunie 2023 la 17:01 ——–Hai sictir !
Mierea urcacă toxică, plină de chimicale, NU ARE CE SA CAUTE IN România ! La fel cu „mierea” chinezească. Mai grav, în magazine se vând „amestecuri” de miere din UE, Urcaca și China.
FĂRĂ DETALII CANTITATIVE !
Pui o linguriță de miere românească la o tonă de gunoi urcac și vinzi apoi „amestecul” !?
@ caca maca 17:01
Bagă-n tine miere urcacă la mare greu !
@c..m… Dvoastra ce sunteti ? Minoritar rutean ? Hutul ? Hutan ? Numai asa s-ar explica faptul ca ii luati la bestelit pe romani in numele ucrainienilor. In peste 30 de ani de independenta Ucraina nu a facut un singur gest de prietenie sau respect fata de Romania. Zero… Nimic… Daca vreti putem cobori pana la anii imediati de dupa primul razboi mondial pentru a ne reaminti lunga istorie a inamicitiei Ucrainei fata de romani. Totul dovedit cu fapte si documente, nu cu povesti.
Eduard Daca este asa cum spui,de ce nu cauti producatori autohtoni de miere? Toti va lamentati ca produsele Ro sunt cele mai bune,dar nu faceti nimic sa le achizitionati.Sau va apucati voi sa fiti producatori.Mereu si mereu altii sunt de vina, altii mereu sa ia decizii in locul vostru.Voi doar vedeti peste tot conspiratii si dusmani.
Radu ,puternic argument. Iti merge mintea ,nu gluma.
beta alfa Dar v-ati intrebat de ce „Strainii” au ceva cu voi? E de ajuns sa vezi o sosoaca si un simion si asa ajung toti sa va scuipe.Atitudinea si mentalitatea voatstra va sunt dusmanii cei mai mari.Vecinii doar se adapteaza dupa voi.
Daca-ti place grau modificat genetic sau miere falsa gusturile nu se discuta.
Dar nu obliga si pe altii sa comsume pentru ca altceva nu mai exista.