În anii ’50, explozia demografică a impus imobilul colectiv de locuinţe, având drept rezultat un imobilism atât urban, cât şi al locuitorilor marilor oraşe. Către sfârşitul deceniului, „Grupul de Studii pentru arhitectură mobilă” (GEAM), condus de arhitecta franceză Yona Friedman, a început să fie preocupat de gândirea unui oraş mai puţin static. Au fost elaborate proiecte pentru formule arhitecturale diferite, facilitate de procedeele industrializate de fabricaţie. Primul deceniu al mileniului trei a accentuat acest tip de preocupări, introducând o seamă de locuinţe „nomade”, cum ar fi containerele reciclate în imobile, instalarea aşa-numitelor „loftcubes”, casele în arbori sau structurile flotante, ca alternativă la încremenirea arhitecturii urbane, cu o densitate din ce în ce mai mare.
Pe căile ferate dezafectate pot fi instalate locuinţe mobile ce se pot deplasa în funcţie de anotimp sau de situaţie. Un exemplu îl constituie „Rolling Hotel”, proiectat în 2010 de arhitectul suedez Jägnefält Milton. O altă soluţie ar fi extinderea suburbiilor oraşului, prin acelaşi gen de locuinţe mobile.
Clădiri pe șine
Problemele care îi preocupă acum pe arhitecţi sunt legate de oraşul viitorului. Dezideratele sunt clare: ecologie, oraş verde, arhitectură neagresivă, mobilitate, decorativism şi unicitate a operei. Ele înlocuiesc preocupările privind curentul artistic sau standardul formal, care au dominat până acum şi care serveau de mijloc de clasificare: noul expresionism, neominimalism, supermodernism… Proiectul „Locavore Fantasia” al Companiei „Work Architecture” din Statele Unite, de exemplu, propune un imobil colectiv, pe paliere susţinute de sculpturi, fiecare palier având propriul său sistem ecologic. Proiectul figurează drept sculptură de susţinere „Pasărea” lui Brâncuşi, „dar acestea pot fi comandate oricărui sculptor”, explică proiectantul. Este vorba despre un edificiu de apartamente combinate cu o fermă structurată pe verticală. Ideea de a introduce în oraşe o sursă proprie de hrană, ca şi dotarea construcţiei cu mari bazine pentru colectarea apei de ploaie ce ar urma să fie folosită la irigaţii vădeşte un mai mare respect faţă atât de mediul înconjurător, cât şi de locuitori.
Daniel Liebeskind, Muzeul de Artă din Denver
Începând cu anii ’90, „Agenţia mediului şi a stăpânirii energiei” (Ademe) a elaborat o serie de norme care se constituie în reguli minimale pentru fiecare proiect arhitectural, dar care nu au încă un impact relevant nici asupra reînnoirii fomelor, nici asupra planificării urbanistice. Abia la începutul secolului al XXI-lea a început să se vorbească despre posibilitatea de a imita în arhitectură şi urbanism ecosistemele naturii pentru a obţine un echilibru între construcţia artificială şi realitatea naturală.
În 1927, Le Corbusier enunţa cele cinci reguli ale construcţiei moderne printre care şi „faţada liberă”, lipsită de funcţia ei portantă. Structura portantă devine scheletul construcţiei, peste care se aşază „pielea”. Chiar dacă mişcarea modernă a renunţat la motivele decorative în favoarea austerităţii faţadelor, ea a dezvoltat potenţialul expresiv al unor materiale folosite frecvent, cum ar fi betonul şi sticla. În ultimii 20 de ani, faţada, ca urmare a dorinţei de creare a unor edificii speciale, din ce în ce mai spectaculoase, devine o interfaţă. „Pielea”, pe alt plan şi cu altă viziune, are statutul unui element decorativ al punerii în scenă arhitecturale, uneori cu adevărate „nebunii” decorative. Jocul de lumini şi culori obţinut o apropie de efectele unei ţesături, iar vocabularul folosit pentru descrierea ei pare a fi importat din industria textilă: reţea, văl, drapaj…
Loftcube
Terminalul portului Kaohsiung din Taiwan, de exemplu, proiectat în 2010 de „Biothing” din Marea Britanie, se înscrie contextului organic prin compoziţia fractală a faţadei care îşi găseşte echivalentul în peisajul stâncos al litoralului corean. Preocuparea de a minimiza impactul clădirii asupra solului a dus la construcţiile pe piloni uşori, ca în „Centrul pentru Promovarea Ştiinţei, Blok 39” din Belgrad, devenit un joc aerian de volume geometrice, operă a austriacului Wolfgang Tschapeller. Partea inferioară a edificiului va reflecta toate mişcările de pe sol, dar şi vizitatorii care intră în clădire, prelungind astfel, în dublu sens, interacţiunea dintre construcţie şi mediul înconjurător.
The Locavore Fantasia
Căutarea unei forme unice a edificiului a început cu deconstructivismul anilor ’90, care a înlocuit formele rectilinii ale modernismului. Echilibrul clădirii dispare din dorinţa de a înlătura formulele standard. Emblematice pentru acest concept rămân construcţiile lui Frank Gerhy, cum ar fi Muzeul Guggenheim de la Bilbao sau Walt Disney Concert Hall din Los Angeles. Această linie continuă în prezent, amplificând dorinţa de a descoperi forme cât mai singulare. Procesul este facilitat de noile instrumente de calcul şi de fabricare ce permit asamblări complexe de materiale eterogene, ca în operele unor Peter Eisenman, Rem Koolhaas, Zaha Hadid sau Daniel Libeskind, şi producerea unor forme hibride, ale unei arhitecturi radicale, dezvoltate în ţări ca Italia de „Supersudio” sau „Archizoom”, în Austria, de arhitecţi ca Hans Holbein, sau în Franţa, de Claude Parent şi Yona Friedman.
Wolfgang Tschapeller, Block 39
Creaţia computerizată a schimbat datele problemei în practica arhitecturală, în viziunea unei noi generaţii de arhitecţi ca Ben van Berkel, Greg Lynn în Statele Unite, dar mai ales Shigeru Ban, Kengo Kuma sau Kasuyo Sejima în Japonia. Posibilităţile analizei automatizate se extind şi asupra parametrilor contextuali, de climă sau sociologici, astfel încât crearea noii arhitecturi include o optimizare calitativă a materialelor, dar şi un nou raport între organic şi artificial, ca în proiectele semnate de Alisa Andrasek, Neri Oxman, Commonwealth Architects, Theo Spyropoulos sau Philippe Morel.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.